Propunerea primită de Putin din partea ayatollahului Khamenei pentru a para sancţiunile americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin (stânga), primit de Ali Khamenei EPA EFE
Vladimir Putin (stânga), primit de Ali Khamenei EPA EFE

Preşedintele rus Vladimir Putin a primit din partea ghidului suprem iranian Ali Khamenei o propunere de a para sancţiunile impuse de americani împotriva ţărilor lor.

Potrivit portalului pro-Kremlin Sputnik, ayatollahul Ali Khamenei i-a propus lui Vladimir Putin pararea sancţiunilor Statelor Unite prin renunţarea la dolarul american în tranzacţiile bilaterale şi multilaterale. Propunerea a fost făcută cu prilejul ultimei vizite la Teheran a preşedintelui rus.

Statele Unite au impus o serie de sancţiuni economice Iranului şi Rusiei, vizându-le mai ales pentru dezvoltarea unui program nuclear - în primul caz - şi pentru anexarea peninsulei Crimeea - în al doilea caz.

Ţinând cont de acest fapt, Khamenei a pledat pe lângă liderul de la Kremlin pentru izolarea inamicului lor comun.

Cu toate acestea, Nikolai Kojanov, de la Universitatea Europeană din Sankt Petersburg, nu crede că propunerea lui Khamenei ar putea duce, în caz de aplicare, la izolarea Statelor Unite.

„Ar fi o măsură constrângătoare, nu o tentativă de a izola Statele Unite. Ea nu vizează decât tranzacţiile comerciale dintre Rusia şi Iran. Importanţa ei este evidentă“, a declarat expertul rus pentru Sputnik.

Putin s-a întâlnit miercurea trecută cu lideri politici iranieni, într-un efort de a încălzi relaţiile bilaterale. Acest effort are loc în contextul ameninţărilor lui Donald Trump de a-şi scoate ţara din acordului asupra programului nuclear iranian, închiat în vara lui 2015.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite