Liderul regiunii separatiste pro-ruse Doneţk confirmă decesul generalului-maior rus Roman Kutuzov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul regiunii separatiste pro-ruse Doneţk confirmă moartea generalului rus Roman Kutuzov
Liderul regiunii separatiste pro-ruse Doneţk confirmă moartea generalului rus Roman Kutuzov

Liderul regiunii separatiste pro-ruse Doneţk din estul Ucrainei a confirmat, marţi, 7 iunie, decesul generalului-maior rus Roman Kutuzov în această regiune în care forţele Moscovei desfăşoară o ofensivă majoră împotriva celor de la Kiev, relatează Le Figaro.

Într-un mesaj postat pe Telegram, liderul pro-rus Denis Puşilin a transmis „sincere condoleanţe familiei şi prietenilor” generalului Roman Kutuzov, „care a arătat prin exemplu cum să slujească patria”.

„Atât timp cât generalii noştri luptă alături de soldaţi, ţara noastră şi naţiunea noastră vor fi invincibile”, a adăugat liderul separatist, postând o fotografie alb-negru a generalului-maior rus decedat.

Moartea generalului-maior Kutuzov a fost anunţată duminică de un corespondent de război rus, Alexander Sladkov, dar nu a fost confirmată de surse oficiale. Anunţul morţii sale vine în timp ce forţele ruse şi aliaţii lor separatişti atacă regiunea Donbasului, iar lupte aprige sunt duse în oraşul Severodoneţk.

Mai mulţi ofiţeri superiori ai armatei ruse au fost ucişi în timpul războiului Rusiei în Ucraina. Numărul lor exact nu este cunoscut, autorităţile ruse comunicând rareori pierderile lor.

Vă recomandăm să citiţi şi 

Green Grove, o casă pentru animalele afectate de războiul din Ucraina: Suntem deschişi pentru toţi cei care doresc să vină aici şi să fie alături de animale

Instanţa: Amenzile ANAF pentru nereţinerea şi neplata impozitului pe venit se prescriu în 6 luni, nu în 5 ani

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite