Investitorii încep să retragă active în valoare de miliarde de dolari din Rusia, pe fondul crizei din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Rusă a anunţat că se aşteaptă ca în primele trei luni ale acestui an investitorii să retragă active în valoare de circa 70 de miliarde de dolari din ţară, ca reacţie la tensiunile din Ucraina, informează BBC.

Escaladarea conflictului ucrainean, în special după hotărârea Rusiei de a anexa peninsula Crimeea, pare să alunge investitorii din Rusia. Potrivit ministrului adjunct rus al Economiei, Andrei Klepach, ţara sa se va confrunta în următoarele luni cu o creştere a inflaţiei, precum şi cu o stagnare a economiei.

„Anul trecut economia Rusiei a crescut cu 1,3%. Pentru primele trei luni am putea avea o stangnare, adică aproape de 0%. Nu credem că ne vom confrunta cu o recesiune, dar există problema stagnării. Din păcate, declinul investiţiilor va continua. Nu sunt însă în măsură să spun pentru cât timp”, a declarat Andrei Klepach.

Ministrului adjunct rus al Economiei preconizează că în primele trei luni ale anului 2014 vor fi scoase din ţară active în valoare de circa 65-70 de miliarde de dolari. În comparaţie, aceeaşi sumă a ieşirilor de capital a fost înregistrată pe parcursul întregului an 2013, ceea ce arată că economia Rusiei ar putea avea probleme majore în viitor.

Andrei Klepach a mai declarat că sancţiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană şi Statele Unite au avut un impact semnificativ asupra economiei din ţara sa, însă cea mai mare problemă, din punctul său de vedere, rămâne o agravare a relaţiilor cu Occidentul, care ar putea influenţa şi mai mult fluxul de capital.

Recent, preşedintele Vladimir Putin a făcut un apel către afaceriştii ruşi să renunţe la înregistrarea firmelor în paradisuri fiscale şi să contribuie astfel la bugetul Rusiei. „Companiile ruse trebuie înregistrate în ţara noastră”, a spus Putin în faţa mai multor antreprenori din Moscova.

Reuniţi luni la Haga, liderii G7 au anunţat că sunt pregătiţi să adopte sancţiuni din ce în ce mai dure faţă de Rusia, inclusiv economice, dacă această ţara nu va diminua tensiunile din Ucraina. Totodată, şefii de stat reuniţi în Olanda au hotărât să anuleze summit-ul G8 programat în luna iunie, în staţiunea rusească Soci.

Cu toate acestea, Rusia pare de neclintit în faţa ameninţărilor Occidentului. Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, a declarat că o posibilă excludere a ţării sale din cadrul grupului G8 „nu ar fi o mare tragedie”.

„G8 este un club informal. Nimeni nu poate exclude pe altcineva. Dar o eventuală excludere nu ar fi o problemă. Trebuie să se recunoască faptul că regiunea Crimeea are dreptul la autodeterminare”, a spus Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei.


Citeşte şi:

Liderii G7, pregătiţi să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei

Liderii statelor G7 au anunţat, luni seară, în urma reuniunii extraordinare de la Haga, că sunt pregătiţi să adopte sancţiuni din ce în ce mai dure faţă de Rusia, dacă această ţara nu va diminua tensiunile din Ucraina, informează AFP.

Summitul G8 programat în Rusia a fost anulat, urmând să fie organizat la Bruxelles

Liderii statelor puternic industrializate, reuniţi la Haga, au decis luni seară să anuleze summitul G8 din iunie, organizat în staţiunea rusă Soci, ca reacţie la anexarea peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, a anunţat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, potrivit AFP.

Reţeta rusă de destabilizare a Ucrainei: mafioţi, oligarhi şi politicieni

Un procuror din Doneţk, care a refuzat să fie numit din motive de siguranţă personală, a declarat pentru publicaţia americană Daily Beast că huliganii locali care operează în rândul protestele pro-ruse din estul Ucrainei, se conformează direct instrucţiunilor primite de la grupările de crimă organizată strânse legate de Kremlin.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite