Cum se joacă Vladimir Putin cu minţile liderilor occidentali

Liderul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, duce un nou tip de război cu Occidentul. Nu urmăreşte nici pe departe distrugerea fizică a inamicului, ci doar atragerea lui în capcane de ordin raţional. Cu ajutorul strategilor săi, anticipează reacţiile liderilor europeni în situaţiile-limită în care are grijă să-i pună şi întoarce lucrurile în favoarea lui.

Mai mult, Vladimir Putin are chiar trupe de luptători de elită în Occident, scopul lor fiind de a provoca nelinişte în statele în care se află şi de a le slăbi. Germania este un exemplu în acest sens.

Jurnalistul german Boris Reitschuster, care s-a specializat pe teme ce ţin de Rusia, a afirmat în cartea sa „Putins verdeckter Krieg“ („Războiul sub acoperire al lui Putin“, în trad.) ce va apărea pe 15 aprilie, că Moscova ar dispune în mai multe ţări europene de unităţi paramilitare de elită, formate pe baza unor şcoli de arte marţiale. În cadrul acestor unităţi sportive se învaţă un stil de luptă fără arme numit „Sistema“, utilizat de forţele speciale ruse.

Chiar dacă această tehnică este predată de sportivi, în spatele lor s-ar afla agenţi ai Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU) şi militari din trupele aeropurtate ruse, scrie Reitschuster în cartea sa, citată de cotidianul german „Bild“.

În anul 2015, potrivit publicaţiei anterior menţionate, serviciile de informaţii din Vest au identificat numai în Germania aproximativ 300 de persoane care fac parte dintr-o astfel de structură „Sistema“. Printre aceste persoane s-ar număra soldaţi, poliţişti, angajaţi în tribunale, precum şi membri ai trupelor speciale.

Aceşti luptători se antrenează în Alpii elveţieni, dar şi în Cehia, având legături cu asociaţiile de cazaci şi „Lupii de noapte“, clubul „motocicliştilor lui Putin“. Mulţi dintre ei sunt trimişi cu regularitate în Rusia pentru perfecţionare. Învaţă tehnici de sabotaj, se specializează în provocări.

Metode noi

De altfel, după cum scrie într-un editorial pentru „Politico“ Eerik-Niiles Kross, fost şef al serviciilor secrete din Estonia şi expert în istoria militară a Rusiei, în prezent membru al parlamentului estonian, scopul războiului din zilele noastre nu constă în distrugerea fizică a inamicului, ci în erodarea capacităţii sale de reacţie, a voinţei sale, a valorilor acestuia.

Înainte cu un an ca Rusia să ocupe Crimeea, şeful forţelor armate ruse, Valeri Gherasimov, afirma că în războiul modern caracteristic secolului XXI metodele pur militare vor fi înlocuite tot mai adesea cu alte tehnici de luptă, cum ar fi propaganda şi sabotajul la nivel economic, cultural, dar şi umanitar.

„În câteva luni, dacă nu chiar zile, un stat care funcţionează bine poate fi transformat într-un teatru al unui conflict armat, poate deveni victimă a unei invazii din exterior sau poate aluneca în haos, într-un dezastru umanitar şi în război civil“, a afirmat el. 

Având în vedere agresiunea rusă din Crimeea, invazia din estul Ucrainei, destabilizarea Republicii Moldova, escaladarea războiului din Siria şi criza refugiaţilor, doctrina lui Gherasimov relevă faptul că acţiunile întreprinse de Rusia în ultimii doi ani în Orientul Mijlociu şi în Europa - la vedere sau sub acoperire - fac parte dintr-un război dus împotriva parţial imaginatei „hegemonii a Occidentului“, adaugă Kross.

Se urmăreşte provocarea unor reacţii ce pot fi anticipate

Doctrina lui Gherasimov derivă din „teoria controlului reflexiv“. Potrivit acesteia, controlul poate fi dobândit prin răspunsuri reflexe, inconştiente, obţinute din partea unui grup ţintă. Respectivul grup este „bombardat“ cu dezinformări menite să provoace reacţii predictibile şi dorite de Rusia atât din punct de vedere politic, cât şi strategic.

De pildă, înainte şi în timpul atacului său asupra Ucrainei, scrie Kross, Rusia a sporit numărul încălcărilor spaţiului aerian al NATO. Kremlinul a răspândit relatări despre faptul că Putin este gata să recurgă la utilizarea armelor nucleare, despre organizarea unor exerciţii militare de amploare la graniţa de vest a Rusiei şi s-a comportat, la fiecare forum, ca un militant, ca un oponent agresiv şi iraţional.

În acelaşi timp, s-a dus o campanie de informare la nivel global: „Nu este război în Ucraina. Rusia doar încearcă să ajute la soluţionarea unei crize“.

Această campanie, cu părţile sale agresive, a fost menită să declanşeze reticenţa Occidentului în privinţa unei intervenţii militare sau în privinţa acordării de asistenţă Ucrainei.

Negând realitatea războiului, Rusia a permis Vestului să spere că Moscova căuta o cale de ieşire. Practic, Kremlinul şi-a ascuns scopul real în spatele posibilităţii „găsirii unei soluţii diplomatice“. Iar Occidentul a picat în plasă şi a răspuns exact aşa cum Rusia a anticipat. Liderii au sacrificat poziţia lor de negociere în speranţa că Moscova este sinceră. Iar sancţiunile impuse au fost doar o pierdere tactică pentru Rusia. De altfel, asumată.

Nu victoriile militare directe contează

Un război total implică un adversar constant. Guvernul ucrainean şi rebelii sirieni nu reprezintă duşmani constanţi ai Rusiei. Documentele strategice ale Kremlinului definesc principalii adversari ai ţării ca fiind SUA, NATO şi Uniunea Europeană. 

Pe de altă parte, afirmă Kross, Rusia va negocia o soluţie numai după ce îşi va atinge scopurile în Ucraina şi în Siria, dar şi celălalt ţel strategic - demolarea arhitecturii de securitate a Occidentului şi rearanjarea lumii în concordanţă cu interesele Moscovei.

De altfel, succesul în Ucraina şi în Siria nu va fi definit de o victorie militară în aceste ţări, ci de decizia SUA şi NATO de a lupta sau nu şi de confruntarea sau lipsa acesteia dintre Europa şi Rusia cu privire la valorile europene.

Occidentul a ajuns să constate care este adevăratul obiectiv al acţiunilor ostile ale Rusiei din ultimele luni - raidurile aeriene ale Rusiei în Siria au dus la un nou val de refugiaţi spre Europa. După cum a afirmat recent George Soros, speranţa Rusiei de supravieţuire este legată de colapsul în prealabil al Uniunii Europene.

Pentru a înţelege modul în care Rusia vrea să-şi atingă scopul, trebuie aduse în discuţie aspectele legate de „războiul non-linear“, în care participanţii - care schimbă taberele pe parcus - se luptă între ei într-un mediu militar, dar în care eventualul succes este independent de activităţile militare directe, adaugă fostul şef al serviciilor secrete estoniene.

Arhitectul acestei teorii este Vladislav Surkov, consilierul lui Vladimir Putin, acelaşi om pe care liderul Federaţiei Ruse l-a desemnat pentru a discuta, la Kaliningrad, cu diplomaţii americani în vederea „găsirii unei soluţii“ în privinţa războiului din Ucraina, precum şi în privinţa sancţiunilor.

În cazul în care Rusia duce un război non-linear, dezastrul umanitar din Siria nu este doar un regretabil efect colateral al operaţiunilor militare ruse. Este o parte a unei acţiuni de amploare, crede Kross.

Scopul Kremlinului: colapsul UE

În ultima lună, oficiali europeni au afirmat că sunt de părere că Rusia foloseşte refugiaţii pe post de armă pentru a alimenta criza în Europa. Oficiali americani admit, la rândul lor, că Rusia ajută, de fapt, Statul Islamic. Iar asta pentru că Statul Islamic este un instrument perfect pentru a crea haos. Dacă ISIS contribuie la distrugerea „proiectului american“ în Irak şi la îndepărtarea Occidentului din Orientul Mijlociu, gruparea jihadistă este un combatant admisibil pentru războiul Rusiei în regiune.

Luni la rând, presa de stat din Rusia a trâmbiţat iminentul colaps al Europei în faţa crizei refugiaţilor. „Armata naţională“ rusă de trolli a umplut reţelele de socializare cu astfel de poveşti. Extremiştii de dreapta din Europa, ale căror legături cu Putin şi cu ideologii lui sunt bine documentate, au cerut „dizolvarea Europei“. Aici nu este vorba numai despre „propaganda rusă“. Sunt măsuri pe care Kremlinul le ia în cadrul unor bătălii mici ce fac parte dintr-un amplu război geopolitic, opinează fostul şef al serviciilor secrete din Estonia.

Iar liderii europeni care dau vina pe Germania pentru criza refugiaţilor, care vor să construiască ziduri la graniţele ţărilor lor, care vor să negocieze separat cu Putin şi să pună capăt sancţiunilor pentru a stabili „un nou dialog“ - toate în numele „intereselor naţionale“ - nu fac altceva decât să distrugă unitatea Europei.

Numai că, în cele din urmă, Rusia nu este o ameninţare existenţială pentru Occident, cel puţin pentru faptul că produsul său intern brut este aproximativ cât cel al Italiei. Războiul cu Rusia este unul asimetric, care poate fi câştigat, conchide Eerik-Niiles Kross.