VIDEO Cum se descurcă Uruguay sub conducerea celui mai sărac preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Uruguay Jose Mujica, la ferma sa FOTO AFP
Preşedintele Uruguay Jose Mujica, la ferma sa FOTO AFP

Unii lideri ai lumii trăiesc în palate. Alţii se bucură de discreţia unui majordom, de o flotă întreagă de iahturi sau de crame pline de vinuri rare. Preşedintele Uruguayului, însă, José Mujica, fost luptător de gherilă, este o excepţie. El locuieşte într-o casă şubredă la periferia capitalei Montevideo, fără niciun servitor, iar ca pază are doi ofiţeri într-o maşină parcată pe un drum neasfaltat.

În vârstă de 77 de ani, preşedintele Mujica a renunţat la palatul prezidenţial în care îl aşteptau 42 de angajaţi şi a optat pentru o locuinţă simplă, unde el împreună cu soţia trăiesc de ani de zile. Casa este situată pe o parcelă de teren unde cultivă crizanteme pentru a fi vândute în pieţele locale, scrie „The New York Times“.

Atunci când a preluat scaunul prezidenţial în 2010, averea sa era de 1.800 de dolari, adică valoarea Volkswagenului „broscuţă“ din 1987, pe care îl avea în garaj. Cel mai sărac preşedinte din lume nu poartă niciodată cravată şi donează 90% din salariul său, în special unui program de locuinţe pentru săraci. Politica sa actuală de radicalism „cuminte“ reprezintă o schimbare majoră faţă de zilele în care lupta cu arma în mână pentru a da jos guvernarea de atunci, explică de ce a devenit Uruguay cel mai liberal stat al Americii Latine.

Într-adevăr, dacă există vreo ţară din America de Sud care îşi permite ca preşedintele să conducă o „broscuţă“ şi să nu fie păzit de un întreg alai de bodyguarzi, aceasta este Uruguay. Este cea mai puţin coruptă ţară din regiune. Deşi infracţiunile sunt o îngrijorare în creştere, ca peste tot în lume, Uruguay rămâne un concurent de temut la titlu de cea mai sigură ţară a continentului latin, susţine „The New York Times“.

De ce stârneşte controverse

Cu toate acestea, stilul de guvernare al lui Mujica nu mulţumeşte pe toată lumea. Sub conducerea lui José Mujica, Uruguay a atras atenţia doar prin încercarea de a legaliza marijuana şi căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Tot el a aprobat una dintre cele mai cuprinzătoare legi din regiune privind avortul şi a promovat folosirea surselor de energie regenerabilă.

Propunerea de a legaliza marijuana a declanşat o dezbatere aprinsă, iar sondajele indică faptul că cei mai mulţi uruguayeni se opun deciziei. „E o ruşine că avem un astfel de preşedinte. Legalizarea marijuanei este absurdă! Ar trebui să-şi vadă de florile lui“, a declarat o pensionară de 78 de ani, care locuieşte lângă Mujica şi care chiar l-a votat în 2009.

Contracandidatul lui Mujica din timpul alegerilor, Alberto Lacalle, spunea despre locuinţa lui că este o peşteră. Ulterior, Mujica a atras furia câtorva politicieni, după ce a vândut o reşedinţă prezidenţială dintr-o staţiune balneară, pe motiv că proprietatea era „inutilă“. Fostul preşedinte Tabaré Vázquez spunea despre actualul lider că „vorbeşte limba omului de rând, a săracului, a celui aflat în nevoie“.

José Mujica provine din mediul rural, unde locuiesc doar 7% din uruguayeni. Populaţia rurală este foarte neglijată şi înfruntă mari dificultăţi, mult mai mari faţă de cei de la oraşe, care primesc mai multă atenţie şi ajutor guvernamental.

Jose Mujica AFP

Mujica se plânge de faptul că toate societăţile fac din creşterea economică o prioritate, pe cât timp ea reprezintă „o problemă a vremurilor noastre“ din cauza solicitării excesive a resurselor planetei. Totuşi, economia Uruguayului este în creştere stabilă, la o rată anuală estimată la 3,6%.

Ca multe altă ţări ale Americii Latine, Uruguay este umbrit de Brazilia şi Argentina, cele mai mari economii din regiune. Totuşi, multe companii de investiţii din lume îşi dau seama acum că această ţară are potenţial pe termen scurt, mediu şi lung. Un interes mare al investitorilor va atrage parteneriate de peste tot din lume. În plus, FMI a spus despre mica ţară că este un model de creştere spectaculoasă şi de politici macroeconomice prudente.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite