VIDEO Bilanţul atacurilor de la Bagdad a ajuns la 126 de morţi, între care şi 25 de copii, în urma a două atentate revendicate de Statul Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 126 de persoane - inclusiv 25 de copii - au fost ucise, iar alte 147 au fost rănite într-un cartier comercial aglomerat din Bagdad, potrivit poliţiei, în urma unui atac cu maşină-capcană revendicat de Statul Islamic, cel mai sângeros atac de acest tip comis în Irak din 2007 şi până în prezent.

UPDATE 23:00 Numărul persoanelor care au murit în urma atentatului revendicat de ISIS a ajuns la 126 de persoane, iar alte 147 au fost rănite.

Cel mai sângeros atentat a avut loc în faţa unui restaurant situat pe o stradă comercială aglomerată din cartierul Karrada, unde peste 80 de persoane au fost ucise în urma detonării unui camion frigorific.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului irakian de Interne, Saad Man, a anunţat că mai multe spaţii comerciale au fost mistuite de incendiul provocat de explozie.

O altă explozie a avut loc în cartierul şiit Sha’ab, în nordul capitalei Irakului. Cel puţin două persoane au fost ucise după detonarea unei mine.

Atentatele au fost revendicate de Statul Islamic, care comite frecvent atentate contra civililor la Bagdad şi în alte oraşe irakiene, transmite Reuters.

Statul Islamic a cucerit în 2014 vaste regiuni în Siria şi în Irak.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite