Războiul nihilist cu natura, cu istoria şi cultura

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statuia din Bristol a lui Edward Colston, un negustor de sclavi britanic, dărâmată FOTO Profimedia
Statuia din Bristol a lui Edward Colston, un negustor de sclavi britanic, dărâmată FOTO Profimedia

Demolarea de statui nu mai ajunge. S-a cerut şi distrugerea reprezentărilor "rasiste" ale unui Isus cică prea alb. Cine să se confrunte cu dezastrul în care e lumea actuală? Presa? Filosofii? Liderii marilor puteri?

Ar fi de râs daca n-ar fi de plâns. Un ins nu fără temei suspectat de escrocherii, dar foarte popular ca influencer progresist, ar vrea să se dea jos "statuile lui Isus". E vorba, fireşte, de reprezentări obişnuite doar în creştinătatea catolică. Numitul Shaun King, crede că "statuile europeanului alb despre care se pretinde că este Isus trebuie şi ele sa fie date jos. Căci sunt o forma de suprematism alb. Mereu au fost". Furtunos aplaudat de neoinchizitorii corectitudinii politice, insul şi-a extins apoi revendicarea asupra mamei lui Isus, a picturilor murale şi a vitraliilor. 

Urmează, se-nţelege, icoanele. Ne uimeşte revendicarea articulată în numele combaterii "suprematismului creştin? Neghiobiile puse în circulaţie, milenii la rând, despre rasă, înfăţisarea şi culoarea pielii, sau a ochilor unui evreu de acum două mii de ani şi ale altor membri ai poporului său semit nu merită desigur comentate. Sunt prea din cale afară de groteşti. 

Când ne convine e "ştiinţă". Cand nu, morală. Şi mereu fanatism

Concomitent, a dialoga cu noii talibani e la fel de futil ca a negocia cu orice terorişti din apus ori răsărit. Extremismul nu se dezminte. Nici calibanismul postmodern al noilor iacobini care au trecut la un  neoiconoclasm radical nu se încurcă în argumente. Invocă, e adevărat, ştiinţa, aşa cum şade bine progresismului, la orice pas, dar n-are în fond treabă cu ea. Nici cu argumentul raţional şi cu adevărul factual pe care se bazează ştiinţa şi dialogul.

Noi extremişti apuseni se feresc în genere (dacă nu alcătuiesc sinistra specie a naziştilor) să invoce natura. Prea ii contrazice. Dar când n-au încotro şi dă bine, (ca să le dea la cap adversarilor conservatori, mimând o prezumtivă conformare la preceptele şi supremaţia ştiinţei), fac apel la "biologie", decretând, de pildă, existenţa unor controversate noi identităţi, de preferinţă "de gen", postulate de construcţioniştii sociali partial în siajul existenţialistei Simone de Beauvoir, potrivit căreia femeia n-ar fi ce e din naştere, ci mai degrabă, "ce a devenit". 

Când, dimpotrivă, se cer afurisiţi adversarii care stăruie asupra ştiinţei, a naturii, a evidenţelor, a faptelor, a logicii şi a argumentelor critic-raţionale, intră în funcţie o tehnică analizată de Jacob Siegel în articolul intitulat "The New Truth", apărut în publicaţia americană Tablet Magazine. Anatemizarea lor se face în virtutea încărcăturii etice atribuite cu pioşenie maximă comandamentelor, altfel fluide, ale noii religii identitare. Cum îţi permiti tu, Toma necredinciosul corectitudinii politice, să pui in discutie "faptele", "raţiunea" "logica" şi "argumentele" (false) invocate de noi, pontifii atei? Nu realizezi că, făcând astfel, nu vrei de fapt decât să distrugi progresul şi să ne întorci, reacţionar, la barbaria opresiunii patriarhatului, a masculinităţii toxice şi a privilegiului de a fi alb? 

O atare lovitură de măciucă etică îl descalifică definitiv pe orice critic potenţial al neobarbariei actualei revoluţii culturale. Il scoate din civilizatie, plasandu-l in rasism si fascism, asa cum sunt expulzate din istorie statuile amintind de un trecut complex, cu nuanţe, ce nu se lasa redus la proportiile lumii unidimensionale a fanaticului descatusat. Ii invalidează criticului, ca moral intolerabilă, orice evidenţiere a faptului că miza actualului asalt asupra statuilor şi a gânditorilor umanişti, ca Cervantes cu statuia lui vandalizată, sau Mark Twain cu minunatul său "Huckleberry Finn" cenzurat, nu e defel ce pare a fi. Nu e despre eliberarea femeii.  Si nici despre drepturile homosexualilor. Si nu e vorba de mult clamata justiţie socială. Ori de progres, ştiinţa si filosofie. 

Miza reală 

În chestiune nu e doar puterea. Nu e nici măcar doar ura pe fondatorul doctrinei creştine, situate la baza răspândirii universale a divinei porunci din Levitic a Bibliei ebraice, cerând să ne "iubim aproapele ca pe noi înşine".

În acţiune e mizantropia, ura de sine şi dispreţul faţă de om şi faţă de cea mai liberă şi prosperă societate pe care a creat-o homo sapiens. La lucru e, pe lângă ură, voinţa ei de anihilare a temeiului acestei societăţi: cultura şi civilizaţia edificate pe baza scrierilor sfinte, a logicii aristotelice, a operelor, legilor şi faptelor de arme ale figurilor de proră ale Apusului. Între care iluminişti ca Voltaire, sau Kant.

De aici încolo devine clar ce hram poartă vandalizarea de statui şi "antirasismul", în fapt rasist, al celor care, ca Shaun King, articulează revendicări aberante, sau al anarhiştilor care trec la fapte, demolând, după sculpturi, oraşe, când nu atacă poliţişti sau omoară nevinovaţi spre a-i pune la punct pe albi. 

Ţinta "binefacerilor" revoluţiei neoiacobine nu sunt oamenii cu pielea neagră din ghetouri. Nu sunt copiii şi adolescenţii de culoare ucişi, vai, prea adesea, nu atât de poliţişti albi trăgând în nevinovaţi, cât de lipsa educaţiei şi lăsarea de izbelişte a celor mici în familii prea frecvent dezbinate, ori, cu arma în mână, de alţi copii, adolescenţi şi oameni de culoare porniţi pe calea delincvenţei si banditismului.

Căci aceste comunităţi sărmane, de culoare, alintate fără încetare, verbal, de hipsteri din rândul bogataşilor, adesea albi, protejaţi pe bani grei de oştiri de bodyguarzi, n-ar putea fi extrase din mizerie decât prin intermediul şcolii şi al culturii învăţate în ele,. Salvarea le-ar fi educaţia, dascălii şi instituţiile apărate de o poliţie eficientă, a tuturor, nu doar a bogătaşilor cartierelor rezidenţiale bine ferecate şi păzite de ostiri particulare. 

La lucru e o ideologie nihilistă. Una care, în numele salvării civilizaţiei, are, ca şi comunismul şi nazismul, ambiţia de a o distruge. Când a început vizibil războiul gloatei (şi al doctrinariilor ei) cu istoria, cu reperele ei şi cu reperele culturii şi democratiei apusene, în fond iudeo-creştine, unele voci răzleţe au avertizat (fără prea mare succes) că vizaţi nu sunt decât în aparenţă doar rasiştii albi, sclavagiştii şi colonialiştii. Ori corifeii statelor confederate. 

Fiindcă dacă aşa ar fi stat lucrurile, furia protestatarilor înfierbântaţi de neoinchizitori n-ar fi dus la demolarea, agresarea sau îndepărtarea statuilor căpeteniilor istorice ale libertăţii. De pildă, a fondatorului republicii şi democraţiei americane, George Washington. A şefului trupelor învingătoare în încleştarea pe viaţă şi pe moarte cu statele sudiste, Ulysses Grant, al cărui triumf militar nordist în războiul civil a pus bazele fericitei aboliri a sclaviei. A autorului celei mai generoase definiţii a libertăţii, Thomas Jefferson, fără de care n-ar fi existat minunata Cartă a drepturilor omului, care proclamă libertatea, demnitatea, fraternitatea şi egalitatea în drepturi a tuturor fiinţelor umane. Sau a campionului democraţiei şi unităţii europene, Winston Churchill, învingătorul lui Hitler. Fără de care am ridica azi braţul în salut nazist.

Petre Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite