Putin efectuează o vizită oficială la Cairo. Rusia intenţionează să vândă armament Egiptului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Putin şi-a început de ieri vizita oficială de două zile în Egipt, eveniment prin care încearcă să-şi sporească influenţa politică şi militară faţă de unul dintre vechii aliaţi ai Kremlinului din timpul Războiului Rece, informează BBC.

Pus la zid de Occident, Vladimir Putin încearcă să-şi găsească noi aliaţi în domeniul economic şi militar. Luni seară, liderul de la Kremlin a aterizat pe aeroportul oficial din Cairo, fiind întâmpinat chiar de preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi. 

Înainte de a ajunge în această ţară, Vladimir Putin a caracterizat Egiptul ca fiind un partener „vechi şi de încredere” al Rusiei. De asemenea, liderul rus a afirmat în cadrul unui interviu pentru un ziar din Cairo că schimburile comerciale dintre cele doua state au crescut anul trecut cu aproape 50 la sută în 2014, comparativ cu 2013.

Întâlnirea lui Vladimir Putin cu preşedintele Egiptului este importantă şi din punct de vedere militar, deoarece Rusia are în vedere încheierea unui contract prin care Moscova să livreze armament autorităţilor de la Cairo.

Mai mult decât atat, Putin a sugerat că va discuta cu omologul său egiptean şi posibilitatea de a renunţa la utilizarea dolarului american în comerţul dintre cele două ţări. 

Totodată, pe agenda discuţiilor se va afla şi situaţia din Orientul Mijlociu. Cele două state susţin crearea statului Palestina, o idee respinsă de administraţia Statelor Unite ale Americii.

Vizita efectuată de Vladimir Putin în Egipt vine după o pauză de 10 ani. Mai exact, liderul de la Kremlin s-a întâlnit în 2005 cu Hosni Mubarak.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite