Parisul va trimite Moscovei o hartă cu poziţiile forţelor din Siria care nu sunt teroriste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO BBC
FOTO BBC

Franţa urmează să furnizeze Rusiei o hartă a forţelor din Siria care nu sunt teroriste, pentru ca Moscova să-şi concentreze bombardamentele asupra organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI), a anunţat vineri ministrul francez al Afacerilor Externe, Laurent Fabius, potrivit Reuters online.

Laurent Fabius l-a însoţit pe François Hollande, joi, la Moscova, unde şeful statului francez s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin în vederea unei consolidări a coordonării militare împotriva grupării jihadiste, care a revendicat atentatele comise pe 13 noiembrie la Paris şi Saint-Denis.

Cei doi preşedinţi şi-au afirmat dorinţa comună de a intensifica schimburile de informaţii în vederea eficientizării atacurilor aeriene asupra acestei organizaţii - în Siria - şi evitarea grupărilor armate locale care luptă împotriva ei.

„Există un punct asupra căruia, acum, cred că toată este de acord, şi anume obiectivul de a neutraliza, de a eradica Daech (acronimul arab al SI)“, a declarat Fabius pentru RTL. „În acest sens, cred că acest lucru a progresat, şi anume în conversaţia cu domnul Putin“, a adăugat el.

Preşedintele rus „ne-a cerut inclusiv să stabilim o hartă a forţelor care nu sunt teroriste şi care luptă împotriva Daech, iar el s-a angajat, imediat ce îi furnizăm această hartă, ceea ce vom face, să nu le bombardeze“, a precizat şeful diplomaţiei franceze.

El a confirmat preluarea controlului asupra oraşului Rakka, considerat cartierul general al Statului Islamic în Siria, este unul dintre principalele obiective militare, dacă nu chiar cel mai important, în eforturile împotriva acestei organizaţii. „Acolo este centrul nevralgic al Daech, de unde au pornit atentate, în special împotriva Franţei“, a subliniat el.

Forţe speciale

Traficul cu petrol, de pe urma căruia SI obţine mare parte din resurse, este de asemenea una dintre ţintele bombardamentelor aeriene americane, ruse şi franceze. „Camioane pleacă dintr-o serie întreagă de teritorii controlate de Daech (...). Anticipăm că unele se îndreaptă către Turcia“, a spus Laurent Fabius.

„Se spune că o parte a acestu petrol este revândută domnului Bashar al-Assad“, preşedintele Siriei, a adăugat ministrul francez, care a subliniat că are suspiciuni „puternice“ în această privinţă, dar nu deţine, în schimb, elemente cu privie la o eventuală participare a unui fiu al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan la acest trafic.

El a mai declarat că el crede în posibilitatea distrugerii Statului Islamic şi a dat asigurări că hotărârea Franţei este absolută. „Dacă ajungem (...) ca cea mai mare parte a ţărilor (...) să se concentreze în vederea distrugerii acestor asasini, vom reuşi“, a apreciat ministrul francez..

Laurent Fabius a reafirmat însă că nu intră în discuţie ca Franţa să trimită trupe terestre în Siria, fără să exludă intervenţia unui număr limitat de elemente din cadrul forţelor speciale franceze.

„Există o regulă în ceea ce priveşte forţele speciale pe care le angajăm, şi anume că, în general, nu spunem acest lucru. Dar o putem face fără să o spunem“, a declarat el. „Dacă le angajăm, nu pot fi decât în număr restrâns“, a subliniat Fabuis.

Potrivit unor surse diplomatice franceze, această opţiune este studiată deja de mai multe săptămâni.

În rest, „forţele terestre nu pot fi ale noastre, deoarece acest lucru ar fi total contraproductiv“, a repetat el. „Însă forţe terestre este necesar să fie atât forţe siriene din cadrul Armatei (Siriene) Libere (ASL), forţe arabe şi, de ce nu, forţe ale regimului (sirian) şi ale kurzilor“, a apreciat şeful diplomaţiei franceze.

Laurent Fabius a recunoscut că soarta lui Bashar al-Assad rămâne un punct de divergenţă cu Rusia. „În ceea ce ne priveşte (...) este o problemă de eficacitate“, a spus el. „Noi nu spunem că acest lucru trebuie să se producă din capul locului, astăzi, ci spunem că, la sfârşit (...), domnul Bashar nu poate să fie viitorul poporului său“, a adăugat şeful diplomaţiei franceze.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite