Pandemia COVID-19. Bătălia pentru vaccin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de grupuri de cercetare din întreaga lume se întrec pentru a crea un vaccin împotriva COVID-19. China a aprobat testarea pe oameni a două vaccinuri experimentale contra noului coronavirus,  iar la sfârşitul lunii aprilie, în Anglia, încep primele teste accelerate pe om.

China a aprobat testarea pe oameni a două vaccinuri experimentale contra noului coronavirus, dezvoltate de universităţi din ţară. iar la sfârşitul lunii aprilie, în Anglia, încep primele teste accelerate pe om – pe 550 de voluntari sănătoşi – ale vaccinului dezvoltat de compania ADVENT-IRBM din Pomezia, Italia, împreună cu Institutul Jenner de la Universitatea Oxford. 

În timp ce China luptă împotriva unui al doilea val de covid-19, două vaccinuri experimentale urmează să fie testate pe oameni, scrie marţi agenţia oficială chineză de presă China Nouă.

China a anunţat în martie că a dat undă verde altui test clinic al unui vaccin împotriva noului coronavirus, dezvoltat de Academia Militară chineză de Ştiinţe Medicale şi societatea din domeniul biotehnologiei HK CanSino Bio.

 Oamenii de ştiinţă chinezi examinează posibilitatea de a efectua o parte din studiile asupra unui vaccin împotriva noului tip de coronavirus în străinătate pentru a obţine rezultate mai precise privind eficacitatea medicamentelor, scrie publicaţia South China Morning Post, citată de RIA Novosti.

Studiile clinice asupra unui vaccin împotriva noului tip de coronavirus au început în China pe 16 martie. În acestea au fost implicaţi 108 voluntari, care au fost împărţiţi în 3 grupuri a câte 36 de persoane.

Primului grup de voluntari li se va administra o doză mică de vaccin dezvoltat în China, celui de-al doilea - o doză medie, iar celui de-al treilea - ridicată. Studiile clinice vor avea loc înainte de sfârşitul anului. Prima fază de testare a început deja, iar vaccinul a fost administrat voluntarilor, dar încă nu este anunţat exact la câtă lume.

Potrivit lui Chen Lin, virusolog la Laboratorul de Boli Respiratorii de Stat din China, mii de persoane vor fi necesare pentru a doua şi a treia fază a testelor, iar efectuarea acestor teste în ţările cele mai afectate de virus va ajuta la obţinerea unor rezultate mai rapide şi mai precise.

    "Am controlat rapid răspândirea virusului şi acum avem cazuri confirmate insuficient pentru testarea vaccinului. De exemplu, testarea a mii de oameni poate fi necesară pentru a afla dacă există o semnificaţie statistică în acţiunea vaccinului între cei care au primit vaccinul şi alţii," consideră virusologul.

În Statele Unite au început primele teste pe oameni ale unui vaccin împotriva noului coronavirus. Cercetătorii americani de la Institutul de Cercetare Kaiser Permanente Washington din Seattle au început un studiu în prima etapă a unui vaccin COVID-19 dezvoltat în timp record, informează AP. Institutul de cercetare din Seattle face parte dintr-o reţea guvernamentală care testează tot felul de vaccinuri şi a fost ales pentru studiul vaccinului împotriva noului coronavirus înainte ca COVID-19 să înceapă să se răspândească pe scară largă în statul Washington.

 Kaiser Permanente a analizat zeci de oameni, în căutarea celor care nu au probleme cronice de sănătate şi nu sunt bolnavi în prezent. Primul participant al studiului, manager de operaţiuni la o companie mică de tehnologie, a primit injecţia într-o sală de examene. Un alt vaccin ar putea fi realizat de Inovio Pharmaceuticals. Este de aşteptat ca aceştia să înceapă propriul studiu pe oameni luna viitoare în SUA, China şi Coreea de Sud. Un vaccin împotriva noului coronavirus, aflat în lucru la Oxford University, ar putea fi gata până în septembrie, a declarat profesoara de vaccinologie Sarah Gilbert, care coordonează echipa de cercetători, transmite Bloomberg.

Rusia, pregătită să testeze vaccinuri pe oameni începând din iunie

Directorul unui important centru de cercetări medicale din Rusia a afirmat, săptămâna trecută,  în faţa preşedintelui Vladimir Putin că laboratorul său este pregătit să testeze pe oameni vaccinuri experimentale împotriva noului coronavirus începând din luna iunie, informează AFP. Rinat Maksiutov, aflat la conducerea Centrului de Stat pentru Cercetare în Virusologie şi Biotehnologie, cunoscut sub numele de Vektor, a declarat în timpul unei reuniuni televizate la care au participat preşedintele Putin şi directorii principalelor centre de cercetare ruse că preconizează o primă fază a unor teste clinice pentru trei vaccinuri începând din 29 iunie, pe un eşantion format din 180 de voluntari.

 "Grupurile de voluntari au fost deja create. Am primit peste 300 de candidaturi", a explicat el în faţa preşedintelui rus. Potrivit spuselor sale, cercetătorii din laboratorul său, aflat în apropiere de oraşul siberian Novosibirsk, au dezvoltat prototipuri de vaccinuri bazate pe şase platforme tehnologice. Testele se desfăşoară în prezent pe şoareci, iepuri şi alte animale, urmând ca oamenii de ştiinţă să identifice până în data de 30 aprilie prototipul considerat cel mai promiţător. El a mai spus că laboratorul Vektor intenţionează să realizeze teste pre-clinice până pe 22 iunie, înainte de testele ce vor fi realizate pe oameni.

 Rinat Maksiutov a afirmat că primele teste pe oameni ar putea fi demarate încă din luna mai, "dacă Ministerul Sănătăţii va autoriza acest lucru". După spusele sale, laboratorul Vektor dispune de tehnologii de producere a unor vaccinuri deja testate pe oameni pentru alte maladii, care pot fi utilizate pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus. Laboratorul Vektor a desfăşurat cercetări secrete asupra armelor biologice în perioada sovietică şi deţine eşantioane de virusuri diverse, de la cel al variolei şi până la Ebola. Experţii au avertizat anterior că dezvoltarea vaccinurilor durează de obicei ani de zile, iar în cazul vaccinului pentru coronavirus, acesta ar putea fi gata în cel mai bun caz în 12 până la 18 luni.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite