Marzieh Afkham, prima femeie ambasador a Iranului de la Revoluţia Islamică din 1979

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iranul are oficial, pentru prima dată de la Revoluţia Islamică din 1979, o femeie în postul de ambasador. Fosta purtătoare de cuvânt a Ministerului iranian de Externe, Marzieh Afkham, a preluat astăzi postul de ambasador al Iranului în Malaysia.

Marzieh Afkham, în vârstă de 50 de ani, activează în cadrul diplomaţiei iraniene de aproape 30 de ani. Ea a fost purtătoare de cuvânt începând din 2013, anul alegerii preşedintelui moderat Hassan Rohani.

„Alegerea lui Afkham în postul de ambasador ne-a luat doar câteva minute. În schimb, alegerea succesorului ei ne-a luat patru luni“, a declarat ministrul iranian de Externe, Mohamad Javad  Zarif, în cursul unei ceremonii de predare a ştafetei, la Teheran, potrivit agenţiei oficiale Irna.

Prima femeie purtătoare de cuvânt a diplomaţiei iraniene va fi înlocuită în acest post de un bărbat, Jaber Ansari.

Afkham „şi-a îndeplinit cu succes misiunea timp de peste doi ani“, a afirmat Zarif. „Ea a reuşit să acţioneze cu demnitate, curaj şi o viziune aparte“ într-o perioadă în care diplomaţia iraniană era urmărită atent de „opinia publică“, a continuat el.

La rândul ei, Marzieh Afkham a salutat „curajul unei astfel de decizii şi încrederea acordată  femeilor“ în Iran. Ea a devenit a doua femeie ambasador din istoria Iranului, după Mehrangiz Dolatshahi, care a fost ambasador al acestei ţări în Danemarca în anii ’70.

După alegerea sa, Hassan Rohani a declarat că nu va tolera discriminarea, cerându-le miniştrilor săi să numească femei în posturi importante. El însuşi a numit trei femei în cele 11 posturi de vicepreşedinte.

Totuşi, iraniencele încă nu pot fi numite în funcţia de judecător şi nici nu au dreptul să candideze la preşedinţie.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite