Kazahstanul va deţine, pentru prima dată în istorie, preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU

Kazahstanul va deţine, pentru prima dată în istorie,
preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU

Începând cu 1 ianuarie, Kazahstanul exercită funcţia de Preşedinte al Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Despre prio­rităţile primordiale ale ţării şi despre rezultatele primului an în componenţa acestui organism, Excelenţa Sa Ambasadorul Republicii Kazahstan Dl. Daulet Batrashev (foto) ne-a relatat câteva lucruri esenţiale.

Ştiri pe aceeaşi temă

În primul rând, trebuie remarcat faptul, că preşedinţia în cadrul Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite reprezintă respectul şi încrederea comunităţii internaţionale faţă de Kazahstan şi Liderul acestuia – Preşedintele Nursultan Nazarbaev, politica noastră externă, care mereu rămâne una paşnică, stabilă şi echilibrată. Activitatea intensă de pacificare, măsurile practice de implementare a priorităţilor-cheie ale politicii externe a ţării noastre, bazate pe principiile colaborării echitabile şi reciproc avantajoase, atrag ţările noastre partenere din cadrul Consiliului de Securitate şi, în general, din cadrul ONU, la interacţiunea cu Kazahstan.     

O mare importanţă îl reprezintă faptul că, de la bun început, noi am stabilit priorităţile activităţii în Consiliul de Securitate al ONU. Acestea au fost formulate în Mesajul Politic al Preşedintelui Nazarbaev către Consiliul de Securitate al ONU, denumit „Viziunea conceptuală a Kazahstanului privind consolidarea parteneriatului global pentru edificarea unei lumi sigure, echitabile şi prospere”, care a fost prezentat în cadrul Consiliului de Securitate în ianuarie 2017 şi a obţinut statutul unui document oficial al acestuia.  

De când a devenit membru al Consiliului de Securitate, Kazahstanul a participat la peste 270 de întruniri formale ale acestui forum, precum şi în 140 de consultări informale. 

Delegaţia kazahstană şi-a adus aportul în adoptarea a 50 de rezoluţii ale CS ONU (inclusiv 10 din acestea în calitate de coautor), peste 20 de declaraţii ale Preşedintelui Consiliului de Securitate şi a altor documente. În cadrul misiunilor Consiliului de Securitate, diplomaţii noştri au vizitat Columbia, Haiti, Singapore, Malaysia şi Afganistan, Africa de Vest şi Centrală.

Afganistanul, un punct important al mandatului

Kazahstanul, în calitatea sa de primul stat din istoria ONU reprezentant al Asiei Centrale în Consiliul de Securitate, acordă o atenţie deosebită problemelor regiunii noastre şi utilizează potenţialul Consiliului pentru atragerea atenţiei comunităţii internaţionale către aceasta. Realizarea acestei priorităţi are loc în baza unei combinări armonice a intereselor tuturor ţărilor cointeresate. Noi milităm pentru întoarcerea cât mai repede a Afganistanului la viaţa paşnică, acordarea acestei ţări a unui ajutor multilateral în scopul integrării economice a acesteia cu ţările din regiune, dezvoltarea infrastructurală şi a capacităţilor de tranzit şi transport, consolidarea potenţialului regional şi combaterea ameninţărilor la adresa păcii şi securităţii.

În mai 2017 pentru prima dată în istoria platformei newyorkeze au avut loc consultări ale experţilor din Asia Centrală şi Afganistan, în cadrul cărora a fost elaborat draftul declaraţiei Preşedintelui Consiliului de Securitate al ONU cu privire la ameninţările existente pentru partea noastră a lumii, contracararea şi depăşirea acestora prin soluţionarea cauzelor principale ale acestor provocări.   

Noi desfăşurăm o activitate intensă în calitate de Preşedinte al trei Comitete de Sancţiuni ale Consiliului de Securitate – DAISH şi Al-Qaeda, Taliban şi Somalia / Eritrea. După cum se vede din denumirile acestora, activitatea acestor comitete vizează lupta contra terorismului.

Doresc să subliniez că participarea noastră în Consiliul de Securitate al ONU reprezintă un factor pozitiv pentru întreaga regiune, căreia i s-a oferit posibilitatea să-şi declare poziţia cu privire la o agendă impunătoare de pace şi securitate. Astăzi, Asia Centrală a devenit mai bine cunoscută şi mai bine înţeleasă datorită poziţiei active a Kazahstanului. Noi promovăm interesele comune ale întregii Asii Centrale pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii.    

În ianuarie 2018, Kazahstan pentru prima dată în istoria sa ocupă funcţia de Preşedinte al Consiliului de Securitate. Evenimentul-cheie al preşedinţiei noastre îl va reprezenta briefingul la nivel înalt „Neproliferarea armelor de distrugere în masă şi măsurile de consolidare a încrederii” cu participarea Preşedintelui Nazarbaev. În cadrul acestui eveniment se vor dezbate chestiuni actuale de prevenire a proliferării armelor nucleare şi menţinere a păcii prin măsuri de consolidare a încrederii.

În afară de aceasta, sunt planificate dezbateri de nivel ministerial privind Asia Centrală şi Afganistanul, precum şi dezbateri trimestriale cu privire la Orientul Mijlociu. Noi contăm că vor avea loc nişte discuţii transparente, substanţiale şi obiective, care să vizeze rezultatul practic al discuţiei.   

În plus, agenda preşedinţiei noastre include un cerc larg de probleme, legate de Africa. Şedinţe separate vor fi dedicate problematicii Siriei, Ciprului şi Columbiei. 

După cum am remarcat deja, interesul nostru în cadrul preşedinţiei şi, în general, în componenţa Consiliului de Securitate al ONU, constă în edificarea unui anturaj paşnic, stabil şi prosper pentru ţara şi regiunea noastră. Kazahstanul este un stat mare euroasiatic. Crizele regionale, tensiunile globale geopolitice, problemele de neproliferare a armelor nucleare şi confruntarea în domeniul sancţiunilor – toate acestea au consecinţe pentru ţara noastră. Noi nu putem fi indiferenţi şi depunem eforturi maxime pentru o intermediere eficientă. Acest lucru priveşte atât situaţiile conflictuale concrete, cât şi dezvoltarea unor institute de securitate regionale pe termen lung.      

Kazahstanul are un rol tot mai important pe scena internaţională

Consiliul de Securitate al ONU reprezintă o platformă globală de top, în cadrul căreia este posibilă promovarea viziunii noastre a lumii şi securităţii. Calitatea de membru în Consiliul de Securitate al ONU sporeşte rolul Kazahstanului pe scară mondială, consolidează poziţiile ţării în cadrul negocierilor internaţionale în calitate de un participant stabil şi responsabil al proceselor globale. Trebuie remarcat faptul că aproximativ 50 de ţări încă niciodată nu au fost alese în componenţa Consiliului de Securitate al ONU. Politica externă de pace, declarată de Preşedintele Nazarbaev mai mult de un sfert de secol în urmă, abordarea noastră specială, strategică, în soluţionarea problemelor globale pa calea dialogului şi construirea încrederii au dus la alegerea Kazahstanului în calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU pentru anii 2017-2018.     

Trebuie remarcat un şir mare de iniţiative importante şi eforturi concrete ale Kazahstanului pe arena mondială. Printre acestea se numără convocarea Conferinţei privind Interacţiunea şi Măsurile de Consolidare a Încrederii în Asia (CICA), congresele liderilor religiilor mondiale şi tradiţionale, negocierile privind programul nuclear iranian şi Siria.

Kazahstanul a devenit pe larg cunoscut în lume datorită preşedinţiei cu succes în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OSC) şi alte foruri. În acest mod se creează o premisă solidă pentru noi eforturi în calitate de mediator. 

Astfel, Preşedinţia este foarte importantă şi reprezintă o oportunitate unică din punctul de vedere al promovării iniţiativelor internaţionale majore, lansate de Preşedintele meu. Experienţa din cadrul Consiliului de Securitate ne va permite să avansăm către atingerea obiectivului strategic de edificare până la jubileul de 100 de ani al ONU a unei lumi fără conflicte, care este reflectat în Manifestul Preşedintelui Nazarbaev „Lumea. Secolul XXI”. Acest lucru reprezintă un nou nivel calitativ de interacţiune cu alte state şi posibilitatea de a declara priorităţile naţionale.    

Alegerea Kazahstanului în calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate este o etapă firească a influenţei în creştere a ţării noastre în politica mondială şi, totodată, un mare credit de încredere din partea comunităţii mondiale, pe care noi va trebui să-l realizăm în postura de preşedinte al acestui for-cheie în domeniul securităţii internaţionale.  

România, un partener important

În componenţa CS noi acordăm o mare importanţă interacţiunii constructive cu partenerii, inclusiv cu România. Abordările ţărilor noastre în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor actuale ale contemporaneităţii în mare parte sunt identice, iar datorită consultărilor anuale în domeniul politicii externe, noi avem posibilitatea în mod regulat să ne reconciliem poziţiile.      

Dialogul politic între Astana şi Bucureşti se remarcă printr-un caracter de încredere şi dinamism, fapt pozitiv ce influenţează dezvoltarea interacţiunii în alte domenii. Conform rezultatelor anului 2017, cooperarea bilaterală în domeniul comercial-economic a făcut un pas mare înainte, în timp ce în domeniul cultural şi umanitar, România este unul dintre partenerii nostri cei mai importanţi în Europa de Est.      

Sunt sigur că în anul 2018 ţările noastre vor continua să interacţioneze activ în contextul preşedinţiei României în Consiliul Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019. Acest lucru ne va permite să obţinem noi rezultate, încă mai spectaculoase şi, în primul rând, în domeniul diplomaţiei multilaterale.

citeste totul despre: