Erdogan: Trump are o „mentalitate sionistă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat miercuri pe omologul său american Donald Trump că are o „mentalitate sionistă“, după ce a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, relatează AFP.

„Adevărata proprietară a acestor pământuri este Palestina. Trump vrea ca Israelul să fie. Este produsul evanghelismului şi unei mentalităţi sioniste“, a denunţat Erdogan la finalul unui summit al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) la Istanbul.

„Destinul Ierusalimului nu poate să fie lăsat pe mâna unei ţări care se adapă cu sânge, îşi extinde frontierele omorând sălbatic copii, civili şi femei“, a adăugat el.

În opinia sa, „nu se mai pune problema“ ca Statele Unite să fie mediatoare în procesul de pace israeliano-palestinian.

OCI a îndemnat, la finalul summitului întreaga lume să recunoască Ierusalimul de Est drept capitală a Palestinei.

„Noi proclamăm Ierusalimul de Est capitala statului Palestina şi îndemnăm celelalte ţări să recunoască statul Palestina şi Ierusalimul de Est drept capitala sa ocupată“, au declarat membrii OCI în comunicatul lor final.

Cele mai multe ţări musulmano-arabe recunosc deja Ierusalimul de Est drept capitala statului pe care şi-l doresc palaestinienii.

Măsura americană anunţată pe 6 decembrie a provocat manifestaţii în mai multe ţări în Orientul Mijlociu şi violenţe în teritoriile palestiniene şi la Ierusalim.

Patru palestinieni au fost ucişi, iar alte sute au fost răniţi începând de joi.

Însă, în pofida fermităţii oratorice a participanţilor, nicio măsură concretă nu a fost anunţată de această organizaţie musulmană, ai cărei principali membri sunt de altfel aliaţi apropiaţi ai Statelor Unite.

Lumea musulmană este profund divizată, iar mai multe ţări, ca Arabia Saudită, încearcă să cultive relaţii bune cu administraţia Trump, pe fondul ostilităţii lor comune faţă de Iran.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite