Donatorii au promis 253 de milioane de euro pentru susţinerea imediată a Libanului după explozia din Beirut
0Donatorii au promis 253 de milioane de euro pentru susţinerea imediată a Libanului după explozia din Beirut, în timpul unei conferinţe care a fost organizată online, de Franţa, duminică, potrivit unui comunicat publicat de preşedinţia franceză, transmite Reuters.
Aceste angajamente nu vor fi condiţionate de reformele politice sau instituţionale. De asemenea, au fost făcute angajamente şi pentru sprijin pe termen lung, care va depinde de schimbările care vor fi făcute de autorităţile libaneze, potrivit Palatului Elysee.
Puterile mondiale s-au angajat să nu dezamăgească poporul libanez, în timp ce Beirutul îşi revine după explozia uriaşă care a omorât 158 de oameni şi a distrus marţi părţi din ora, marţea trecută.
Libanul trecea deja printr-o criză politică şi financiară, înainte de explozie.
Ţările donatoare au cerut transparenţă în ceea ce priveşte modul de utilizare a ajutoarelor, ferindu-se să scrie cecuri în alb unui guvern privit de propriul său popor ca fiind profund corupt. Unii sunt îngrijoraţi de influenţa Iranului prin intermediul grupării şiite Hezbollah.
”Asistenţa ar trebui să fie oportună, suficientă şi în concordanţă cu nevoile poporului libanez ... şi direct livrată populaţiei libaneze, cu maximă eficienţă şi transparenţă”, se arată în comunicatul final al conferinţei.
Macron, care a vizitat joi Beirutul, a găzduit conferinţa prin video-link, iar în remarcile sale de deschidere a cerut naţiunilor participante să lase deoparte diferenţele lor şi să sprijine poporul libanez.
Răspunsul internaţional ar trebui să fie coordonat de Organizaţia Naţiunilor Unite în Liban, a adăugat el.
Oferta de asistenţă a inclus sprijin pentru o anchetă imparţială, credibilă şi independentă asupra exploziei. Furia publică provocată de explozie i-a determinat pe unii libanezi să ceară o revoltă pentru a-i răsturna pe liderii politici.
Preşedintele Donald Trump a declarat pentru conferinţă că Statele Unite sunt gata să continue să ofere ajutor pentru a ajuta Libanul, potrivit Casei Albe.
"Preşedintele a cerut păstrarea calmului în Liban şi a recunoscut apelurile legitime ale protestatarilor paşnici pentru transparenţă, reformă şi responsabilitate", se arată într-un comunicat al Casei Albe.
Explozia a devastat cartiere întregi, lăsând 250.000 de oameni fără adăpost, distrugând afaceri şi provizii critice de cereale.
Reconstrucţia Beirutului va costa probabil miliarde de dolari. Economiştii prognozează că explozia ar putea reduce PIB-ul Libanului cu până la 25% în 2020.