Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Noua Zeelandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cutremurul nu a declanşat nicio alertă de tsunami
Cutremurul nu a declanşat nicio alertă de tsunami

Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 a avut loc duminică în largul coastelor capitalei neozeelandeze Wellington, într-o regiune în care s-a înregistrat o intensificare a activităţii seismice în ultimele zile, a anunţat Institutul geofizic american USGS, relatează AFP.

Seismul a avut loc în mare, la ora locală 17.09 (8.09, ora României). Epicentrul s-a situat la 57 de kilometri sud-vest de Wellington, la o adâncime de 10,1 kilometri, potrivit USGS. Nu a fost declanşată nicio alertă de tsunami.

O replică de magnitudinea 5,5 a fost înregistrată câteva minute mai târziu.

"A durat aproximativ 30 de secunde", a declarat pentru AFP un locuitor din Nelson, pe coastă.

Seisme recente, care nu au provocat pagube materiale semnificative, au avut loc la aproximativ 200 de kilometri nord de Christchurch, al doilea cel mai important oraş în Noua Zeelandă, devastat în februarie 2001 de un cutremur soldat cu 185 de morţi.

Noua Zeelandă este situată pe "Centura de Foc" a Pacificului, unde plăcile continentale intră în frecare provocând frecvent o importantă activitate seismică.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite