Zeci de migranţi sunt forţaţi să plece din Belarus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Migranţi în Belarus FOTO EPA-EFE
Migranţi în Belarus FOTO EPA-EFE

Zeci de migranţi din Orientul Mijlociu aflaţi în prezent într-o tabără din Belarus au primit ordin, sub ameninţarea armelor, fie să plece în Polonia, unde sunt întorşi înapoi de soldaţi, fie în Ucraina, ţară aflată în război, relatează The Guardian.

„Un grup de şapte grăniceri pe care nu i-am mai văzut până acum a intrat în clădire”, a declarat un migrant aflat în Belarus încă din toamna trecută.

„Purtau haine militare şi, pentru prima dată, au intrat în tabără cu arme în mână. Ne-au bătut şi ne-au spus că avem două opţiuni, fie să mergem în Polonia, fie în Ucraina”, a continuat el pentru „The Guardian”.

Potrivit acestuia, grănicerii au inspectat „fiecare centimetru din tabără”, au intrat în fiecare cort şi i-au adunat pe oameni pentru a le comunica noile directive. 

„Toată lumea se întreabă care va fi viitorul nostru”, a spus el.

„Suntem oameni paşnici. Sunt familii cu copii. Ce vor aceşti oameni înarmaţi de la noi?”, a adăugat acest migrant originar din Orientul Mijlociu.

Mii de migranţi au fost ademeniţi anul trecut de regimul Lukaşenko în Belarus cu promisiunea că vor fi ajutaţi să ajungă în Uniunea Europeană.

UE a denunţat acest act al lui Lukaşenko, interpretându-l ca parte a unui război hibrid dus de liderul de la Minsk pentru a se răzbuna pentru sancţiunile impuse împotriva sa din cauza reprimării opozanţilor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite