Viitoarea strategie globală de securitate: soluţia adecvată sau frecţie la picior de lemn? (II)

Există începând cu anul 2010, un draft oficial al Strategiei Interne de Securitate a UE „Towards a European Security Model”, document ce îşi propune să creeze o agendă comnună a riscurilor şi ameninţărilor de natură internă, să formuleze o Politică internă de securitate europeană şi, mai ales, un „Model european de securitate”.

Draft Internal Security Strategy for the European Union: „Towards a European Security Model", Brussels, 23 February 2010.

Riscurile principale sunt terorismul, crima organizată, cyber-crima, criminalitatea transnaţională, violenţa juvenilă şi huliganică, dezastre naturale şi create de om, accidente auto grave. Strategia se axează pe “anticiparea ameninţărilor”, pe protejarea cetăţenilor, mai ales a categoriilor celor mai vulnerabile în faţa riscurilor, pe solidaritate şi lupta contra discriminărilor dar şi pe schimbul de informaţii şi management integrat al frontierelor. Comisia Europeană urma să decidă dacă se poate crea un Fond De Securitate Internă spre a implementa Strategia de securitate internă.

În ciuda dificultăţilor grave la nivel economic, politic şi strategic, UE este decisă să nu abandoneze vocaţia de actor global. De aceea, în noiembrie 2012, la cererea Înaltului reprezentant pentru PESC, s-a lansat dezbatarea privind Strategia globală europeană (European Global Strategy - SEG), un proiect în care sunt implicate mai multe institute şi think tank-uri din ţări europene. Printr-un proces de consultare deschis societăţii civile, se urmăreşte redactarea unui text care să exprime profilul strategic al UE pe termen lung, mai ales direcţiile principale ale politicii externe. În mai 2013 va fi redactat Raportul executiv, aceste servind ca bază pentru Strategia Europeană Globală, ce va fi asumată de instituţiile UE şi statele membre, precum şi de Înaltul Reprezentant şi de Serviciul european de acţiune externă.

O mare problemă o reprezintă nivelul prea scăzut al investiţiilor în apărare, statele UE (şi membrii europeni ai NATO) ajungând pentru prima dată în 2012 să fie depăşite de ţările asiatice care au sporit nivelul cheltuielilor militare cu 4,94% în 2012.

Europenii au redus cu 1,64% cheltuielile agregate pentru apărare în 2012 şi cu 2,5% în 2011.[iii] Conform Military Balance 2013, cheltuielile agregate pentru apărare au scăzut chiar cu 60% în ţările europene, ceea ce a implicat reduceri masive ale forţelor armate în multe state, cheltuieli reduse în domeniul cercetării-dezvoltării, achiziţii diminuate. Aceste efecte negative nu au putut fi compensate prin politici precum Smart defense (NATO) şi Pooling-Sharing (UE). În anii 2010-2011, doar cinci state membre ale NATO alocau pentru apărare măcar 2% din PIB iar Franţa, Germania şi Marea Britanie contribuiau cu circa 65% din totalul cheltuielor de apărare la nivelul UE.

SUA au redus şi ele masiv bugetul militar dar încă reprezintă 45,3% din bugetul global al apărării, şi depăşesc celelalte 14 state combinate, aşadar China şi ţările NATO şi UE cele mai competitive precum Franţa şi Marea Britanie,  Germania etc.[iv] La nivelul NATO, SUA contribuie cu circa 65% la bugetul general pentru apărare.

Să precizăm şi că UE desfăşoară cu succes misiuni civile şi militare în diverse zone ale lumii. De pildă EUNAVFOR Atalanta în apele maritime ale Somaliei începând din 2008 (1305 militari), EUTM Somalia din 2010 (74 miltari), iar mai recent EUTM Mali (din 2013, cu 382 militari) sunt misiuni militare. Misiuni civile sunt desfăşurate în teritoriile palestiniene, în Kosovo, Sudanul de Sud, Georgia, Moldova-Ucraina ori RD Congo.[v]

La nivelul NATO, SUA contribuie cu circa 65% la bugetul general pentru apărare.

În încheiere, să ne punem legitima întrebare dacă actualele documente strategice ale Uniunii precum şi cel care va urma (Strategia Globală) ar putea contribui la scoaterea din impas a UE. Cred că va conta enorm ca ţările membre să înceapă remontarea economică după depăşirea “vîrfului” crizei economice. De asemenea, să înceapă să investească mai mult în propria lor securitate, în cea militară şi nu numai. UE are putere economică, instituţională, normativă şi chiar militară. Dacă am agrega nivelul de putere pe aceste multiple paliere (un fel de a aduna mere, pere şi gutui, dar asta este, calculele nu pot fi amânate la infinit) am vedea că UE stă destul de bine.

Cu peste 500 milioane locuitori şi un PIB pe cap de locuitor mult peste cel al Chinei, Rusiei ori Indiei, cu un nivel al cercetării foarte ridicat, beneficiind de excelente universităţi, de un număr foarte mare de cărţi şi articole ştiinţifice publicate anual (doar SUA se situează mai bine la nivel mondial) şi chiar de un buget militar însumat de circa 200 miliarde euro (cu toate că în scădere an de an) adică probabil peste China, Rusia şi India la un loc, Europa unită ar putea fi percepută ca mult mai puternică decât este acum. Cu condiţia să dea dovadă de mai multă unitate, de capacitate de acţiune comună şi de o cultură strategică cât mai uniformă.

Când toţi europenii vor vota prin vot universal un preşedinte al UE adevărat , iar Comisia Europeană va fi un adevărat guvern supranaţional capabil să treacă peste deciziile guvernelor naţionale în probleme grave, de unitate şi supravieţuire europeană, atunci într-adevăr UE va fi un actor global puternic şi temut.

Nu ştiu cum şi dacă se va ajunge vreodată la acest deziderat. Constat că dl. Manuel Baroso, preşedintele Comisiei Europene, se arată foarte încrezător că în curând UE va fi o adevărată federaţie. Cum va face, sincer nu ştiu. Poate că domnia sa o fi având brevet de magician şi va scoate deodată “iepurele” alb din joben deja îmbrăcat în steagul bleu cu steluţe galbene al Uniunii. Sau poate că s-a ţesut deja un soi de complot mondial pus la cale de oficialii Comisiei şi de cetăţenii europeni, cu mic cu mare, într-o imensă majoritate, deocamdată mută: la un semnal, dat discret prin internet, TV, radio ori alte metode de comunicare, milioanele de belgieni, francezi, germani, români, olandezi, britanici etc. vor decide că nu mai e cazul să accepte dominaţia politicienilor naţionali. Drept pentru care îi vor debarca cumva, apoi îi vor pofti amiabil să plece unde văd cu ochii, la nevoie îi vor surghiuni, iar pe locul lăsat liber de această cohortă pe care oricum cetăţenii de pretutindeni o dispreţuiesc în general, vor fi aduşi cu surle şi trâmbiţe pricepuţii şi neprihăniţii politicieni europeni.

Cum şi de unde vor apărea ei, în număr suficient şi bine pregătiţi? Habar nu am, dar desigur dl. Baroso şi dna. Ashton vor avea curând răspunsul. Poate că ar trebui să facă precum Imperiul Otoman în epoca sa de glorie, când se ştie cum recruta viitorii ieniceri (infanteriştii fără egal ai epocii) obligând ţări creştine supuse să le furnizeze tineri. Îmi pot imagina cum mii de tineri europeni sunt luaţi de lângă familiile lor, rupţi de ţările de origine şi duşi spre a fi şcoliţi de către câteva faimoase şcoli de cadre, la Bruxelles, Strasbourg, Berlin şi nu numai. Dacă îi vor lua la vârste suficient de fragede poate că vor reuşi să nu apuce să aibă moravuri “balcanice”, să fie europeni de la început şi să vadă lumea cam la fel. Pentru ei, patria, naţiunea şi naţionalismul ar fi noţiuni îndepărtate şi oricum vagi. În schimb ar mânca Europă pe pâine 24 de ore din 24. Cu britanicii cei încăpăţânaţi va fi mai greu dar, după eforturile de rigoare, lucrurile se vor aranja în dauna Albionului şi spre fericirea Europei.

Când toţi europenii vor vota prin vot universal un preşedinte al UE adevărat (nu unul lipsit de puteri efective precum gentilul şi, vai, insignifiantul domn Van Rompuy) iar Comisia Europeană va fi un adevărat guvern supranaţional capabil să treacă peste deciziile guvernelor naţionale în probleme grave, de unitate şi supravieţuire europeană, atunci într-adevăr UE va fi un actor global puternic şi temut, într-un sistem internaţional multipolar. Şi va sta senină şi relaxată la aceeaşi masă cu SUA, China, India, Brazilia şi celelalte puteri emergente. Pănă atunci facem calcule, ne blestemăm neputinţele şi orgoliile naţionale şi aşteptăm resemnaţi, cu “capul la cutie”, să treacă peste noi valurile cumplite ale crizelor economice şi politice care nu ne dau pace.

[iii] The Military Balance 2013, IISS, Routledge, London, 2013, Editor 's Forward, pp. 5-6.

[iv] Idem.