VIDEO Şcoală din Doneţk, bombardată: patru morţi şi opt răniţi
0
Zece persoane au fost ucise şi nouă rănite, miercuri, în bombardamente din Doneţk, bastion al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, după ce un maxi-taxi şi o şcoală au fost vizate de obuze în prima zi a noului an şcolar, a anunţat administraţia regională, citată de AFP.
Patru persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite când un obuz a explodat în apropierea unei şcoli situate în districtul Kievski, la patru kilometri de aeroportul din Doneţk, teatrul unor confruntări violente, în ultimele zile, între armata ucraineană şi insurgenţii proruşi.
Alte şase persoane au fost ucise şi una a fost rănită într-un maxi-taxi vizat de o rachetă, a precizat administraţia într-un comunicat. Anterior, Primăria anunţase că şase adulţi au fost răniţi după ce un obuz a aterizat în apropierea unei şcoli din Doneţk, în prima zi a noului an şcolar.
„Obuzul a aterizat la cinci metri de şcoală“, spărgând geamurile. Copiii au coborât într-un beci. Şase adulţi au fost răniţi, părinţi şi profesori, dintre care unul este în stare gravă, declara pentru AFP o sursă din cadrul Primăriei.
Pe de altă parte, preşedintele Administraţiei Regionale de Stat Doneţk, Serghei Taruţa, a confirmat, miercuri, că există planuri care prevăd cedarea aeroportului din Doneţk în schimbul unor teritorii adiacente oraşului, aflate în prezent sub controlul rebelilor proruşi.
„Într-adevăr, au loc negocieri în acest sens. Din păcate, Novoazovskul nu face subiectul acestor discuţii, rămânând astfel un oraş aflat sub ocupaţie“, a declarat guvernatorul. Potrivit oficialului, aeroportul va fi cedat în schimbul unor „mari teritorii“ situate în imediata apropiere a oraşului Doneţk.