UE investeşte masiv în cercetare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În următorii şapte ani, Uniunea Europeană va investi mai mult de 22 de miliarde de euro în programele de inovaţie şi cercetare derulate de Comisia Europeană, statele membre şi industria europeană.

Cea mai mare parte a Pachetului de Investiţie în Inovaţie (peste 17 miliarde de euro) va fi distribuită în cele cinci „Iniţiative de Tehnologie Unite“ (JTI) care includ medicină, aeronautică, industria bio, hidrogen şi combustibil, şi electronică.

Aceste programe vizează stimularea competivităţii în sectoarele industriei UE care deja asigură peste patru milioane de slujbe. De asemenea, programele îşi propun să găsească soluţii la provocările majore ale societăţii, cum ar fi reducerea emisiilor de carbon.

„UE trebuie să rămână lider în sectoarele strategice ale tehnologiei globale, care produc slujbe de înaltă calitate. Acest pachet de investiţie în inovaţie combină finanţarea privată şi publică, pentru a îndeplini obiectivele propuse“ a declarat Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene.

Adiţional, o investiţie propusă de 8 miliarde de euro din viitorul program de cercetare şi inovaţie al UE va garanta aproximativ 10 miliarde de euro de la industrie, şi aproape 4 miliarde de euro de la statele membre.

„Aceste iniţiative nu numai că întăresc economia UE, dar sunt şi o investiţie pentru o calitate mai bună a vieţii. Lucrând împreună vom putea aborda chestiuni pe care nimeni – companie sau stat- nu le-ar putea gestiona singur“ a afirmat Máire Geoghegan-Quinn, Comisarul pentru Cercetare, Inovaţie şi Ştiinţă.

Pasul următor, după ce Comisia Europeană a dezvoltat aceste noi iniţiative în parteneriat cu industria, va stabili un cadru legislativ pentru a le include sub umbrela programului-mamut Horizon 2020  agreat pentru cercetare şi inovaţie.   


Mai multe despre acest subiect

UE bate palma pentru cel mai ambiţios proiect din cercetare şi inovare, „Horizon 2020“

Horizon 2020 este unul dintre paşii importanţi spre o coordonare şi mai strânsă a politicilor UE, care în final, pe termen lung vor duce la unificarea încă sperată a Europei. Domeniul cercetării este un pilon de bază pentru dezvoltarea economică a Uniunii şi solificarea credibilităţii sale pe scena mondială.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite