The Guardian. Europa este prinsă la mijloc între trei superputeri periculoase: SUA, Rusia şi China

Un fenomen incomod stă la baza numeroaselor dileme existenţiale cu care se confruntă liderii lumii şi acest lucru s-a văzut la conferinţa de securitate ,din acest weekend, de la München: imaginea înspăimântătoare a trei superputeri – SUA, Rusia şi China, purtându-se toate prost în acelaşi timp, scrie „The Guardian“.

În trecut, preşedinţi, prim-miniştri şi miniştri de externe prezenţi la reuniunea anuală puteau să se concentreze pe o singură ameninţare, comună. De exemplu, în timpul războiului rece, Uniunea Sovietică, dar acum Rusia post-sovietică continuă să prezinte preocupările mari de securitate. 

Naţionalismul sloganului „America înainte de toate” şi înclinaţia izolaţionistă a lui Donald Trump de a submina status quo-ul unor organizaţii precum ONU sau NATO sunt profund destabilizatoare şi au făcut ca şi Statele Unite să devină o superputere problematică, este de părere analistul The Guardian.

Prinsă la mijloc, Europa pare neajutorată, măcinată de probleme interne precum naţionalismul de extremă dreaptă, divizări politice pe fondul Brexit şi slăbiciune financiară în corelaţie cu acţiuni subsversive cutezătoare ale Rusiei şi cu niveluri fără precedent de disensiune cu o administraţie Trump impredictibilă şi nesigură, explică The Guardian.

Într-un fel Rusia decretează sfârşitul globalizării şi al influenţei occidentale în lume. Sintagma utilizată de Serghei Lavrov, cu ocazia conferinţei de la München "post-vest" este de fapt sinonimă cu alta, care circulă şi mai des: "post-Occident". Din punctul de vedere al unor ţări precum Rusia şi China (dar pe listă figurează şi multe altele precum Iranul şi Turcia), lumea occidentală a într-o fază de declin ceea ce nu-i mai justifică rolul de leadership.

Occidentului i se contestă autoritatea sub toate formele, economică, politică, militară şi morală. În mod paradoxal, în ultimul timp, dinspre ţări care detestă democraţia au fost lansate mesaje în apărarea unor valori pe care tot Occidentul le-a impus.

China, de exemplu, reproşează Statelor Unite că vor să limiteze sfera liberului-schimb, Iranul le reproşează tot americanilor că limitează libera circulaţie a persoanelor iar acum Rusia vrea mai multă "democraţie" şi "justiţie" pe plan internaţional.

De fapt, noul preşedinte american Donald Trump este perceput ca fiind primul lider de la Casa Albă care anunţă epoca "post-occidentală". Contradicţiile sale, stilul său incoerent, lipsa sa de profesionalism, tentaţia izolaţionistă, precum şi alte incertitudini cu care a venit Trump în prim-planul scenei politice mondiale îi determină pe ruşi şi pe chinezi în special să considere că este momentul să ocupe locul lăsat vacant de America în materie de leadership.

Ideea unui post-1945 „Pax Americana“  a fost adusă în discuţie de multe ori. SUA au făcut gafe strategice teribile, la fel ca în Vietnam şi Irak. Dar Washingtonul a păstrat în cea mai mare parte o pace bipolară. După colapsul sovietic, americanii au declarat o lume uni-polar, cu ei ca pivot.

Dar asta nu a durat mult timp, în parte din cauza orgoliului şi automulţumirii. Şi astfel a apărut o lume tri-polară, dominat de SUA, o Rusie renăscută, şi China, toate trei acţionând în mod frecvent în mod iresponsabil şi în concurenţă unele cu altele. Pentru Europa modernă, construită pe reguli bazate pe multilateralism, este un coşmar care nu trebuia să se întâmple. Care reflectă un nivel fără precedent de stres strategic.

Nu este de mirare, că pe acest fundal Statul Islamic şi alte grupăr teroriste se bucură de venirea la putere a lui Trump pentru că le ajută în politica de recrutare, că autocraţii precum Recep Tayyip Erdogan în Turcia şi Abdel Fatah al-Sisi în Egipt se simt încurajaţi să zdrobească principiile democratice.

Wolfgang Ischinger, preşedintele Conferinţei de la Munchen, a avertizat săptămâna trecută că mediul de securitate la nivel mondial este  „mai volatile“ decât  în orice moment de după 1945. Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, spune că Europa este ameninţată din toate părţile, inclusive din SUA. Transatlantismul , chiar dacă nu a murit a fost grav rănit. Nu este clar dacă se va recupera.