Slovenii au respins prin referendum căsătoriile între persoane de acelaşi sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slovenii au respins duminică o lege care le-ar fi oferit cuplurilor de acelaşi sex dreptul să se căsătorească şi să adopte copii, în al doilea referendum cu privire la acordarea unor drepturi persoanelor de orientare homosexuală organizat în patru ani, relatează Reuters în pagina electronică.

În total 63,4% dintre alegători au respins legea supusă referendumului, iar alţi 36,6% au susţinut-o, a anunţat Comisia Electorală de Stat după numărarea a 99% din buletine, o adevărată victorie a conservatorilor, susţinuţi de Biserica Catolică din această fostă ţară comunistă.

Parlamentul dominat de stânga a adoptat o lege, în martie, care oferea cuplurilor de acelaşi sex dreptul de a se căsători şi de a adopta copii, însă aceste măsuri nu au fost puse în aplicare deoarece o organizaţie, „Pentru Copii“, a apelat la Curtea Supremă, obţinând un referendum.

În alt referendum, în 2012, aproximativ 55% din participanţii la scrutinul organizat în fosta republică iugoslavă, în prezent membră a Uniunii Europene (UE), s-au opus acordării unor drepturi cuplurilor de acelaşi sex.

„Eu, personal, sunt dezamăgit, dar cred că Slovenia se îndreaptă, în general, către o societate mai inclusivă şi sunt sigur că o asemenea lege va fi susţinută la un moment dat în viitor“, a declarat pentru Reuters Roman Kuhar, un sociolog care trăieşte împreună cu partenerul său de 11 ani.

„Problema este că doar persoanele care se opun puternic legii sau care o susţin puternic votează într-un referendum. Dacă cei mai mulţi dintre ceilalţi ar vota şi ei, cred că legea ar fi adoptată“, a adăugat el.

La referendumul de duminică au participat 36,2% dintre persoanele cu drept de vot.

Susţinătorii căsătoriei între persoane de acelaşi sex i-au îndemnat pe sloveni să se alăture ţărilor vest-europene care au acordat drepturi persoanelor de orientare homosexuală. 

Opoziţia de dreapta a făcut campanie pe tema valorilor tradiţionale ale familiei, argumentând că această egalitate în privinţa căsătoriei deschide drumul cuplurilor de acelaşi sex către adoptarea copiilor.

Slovenia, care are aproximativ două milioane de cetăţeni, este relativ tolerantă faţă de cuplurile gay, care îşi pot înregistra oficial relaţia, începând din 2006, şi care pot, de asemenea, adopta copii dintr-o fostă relaţie a unuia dintre parteneri - însă nu alţi copii.

O serie de state membre UE au recunoscut căsătoriile între persoane de acelaşi sex, între care Marea Britanie, Franţa şi Spania, însă acest subiect rămâne controversat în multe alte state UE.

Votul din Slovenia ilustrează o ruptură culturală în UE, în care democraţii mai consolidate din Occident oferă drepturi persoanelor de orientare homosexuală, în timp ce nou-sosiţii din Europa de Est îşi consolidează atitudinile mai conservatoare faţă de membrii comunităţilor de lesbiene, gay, bisexuali şi transgen (LGBT), comentează The Associated Press.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite