Reuters: Uniunea Europeană are în vedere interzicerea tranzacţiilor cu băncile din Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uniunea Europeană are în vedere interzicerea tranzacţiilor cu băncile din Crimeea FOTO Arhivă Adevărul
Uniunea Europeană are în vedere interzicerea tranzacţiilor cu băncile din Crimeea FOTO Arhivă Adevărul

Uniunea Europeană ar putea interzice tranzacţiile cu instituţiile financiare din Crimeea, ca răspuns la anexarea peninsulei ucrainene de către Federaţia Rusă, se arată într-un document al UE obţinut de agenţia Reuters.

Liderii Uniunii Europene consideră că anexarea peninsulei este ilegală şi fac astfel apel la organul executiv al blocului comunitar, mai exact la Comisia Europeană, pentru a propune o serie de restricţii economice şi comerciale Crimeei.

De menţionat este că sancţiunile asupra peninsulei sunt separate faţă de restricţiile pe care Uniunea Europenă le-a impus recent Moscovei, în speranţa unei detensionări a situaţiei din estul Ucrainei.

„Este necesară găsirea unor soluţii care să susţină integritatea teritorială a Ucrainei, ceea ce înseamnă o nerecunoaştere a anexării ilegale a peninsulei. Totodată, este important ca interesele europene din această regiune să fie apărate, iar persoanele din Crimeea să nu fie afectate”, se arată în documentul Comisiei Europene.

Una dintre modalităţile prin care liderii europeni ar dori să sancţioneze instituţiile financiare din Crimeea este limitarea capitalurilor dintre Uniunea Europeană şi bancile din regiune.

„Investitiile oamenilor de afaceri din Crimeea în Uniunea Europeană ar putea fi îngheţate, la fel şi investiţiile UE în această regiune”, se mai notează în raport.

Propunerile Comisiei Europene sunt încă sub forma unui proiect, o decizie finală în acest sens urmând să fie luată de către miniştrii de Externe ai UE, în cadrul unei reuniuni care va avea loc la 12 mai.

Din aproximativ 1.000 de sucursale bancare din Crimeea, circa 60 sunt deţinute de bănci din Uniunea Europeană. În raportul citat se notează că Unicredit (Italia) deţine 20 de sucursale în Crimeea, Raiffeisen Bank (Austria) - 32, iar OTP (Ungaria) - 6. Cu toate acestea, Raiffeisen Bank a anunţat suspendarea operaţiunilor sale în Crimeea la începutul lunii aprilie.


Citeşte şi:

Obama: noile sancţiuni împotriva Rusiei sunt gata

Preşedintele Barack Obama a declarat joi dimineaţă, într-o vizită oficială în Japonia, că noile sancţiuni pentru Rusia din cauza implicării în conflictul din Ucraina sunt gata, iar SUA finalizează detaliile cu aliaţii săi pentru aplicarea lor. Până acum, sancţiunile au acţionat mai degrabă indirect, alimentând teama investitorilor ruşi şi străini, dar şi a pieţelor internaţionale, că economia Rusiei va fi izolată.

Rusia suferă deja de pe urma primei runde de sancţiuni economice

Nouă serie de violenţe în estul Ucrainei a stârnit nelinişte printre reprezentanţii comunităţii internaţionale, tot mai multe voci cerând aplicarea unor sancţiuni economice suplimentare, mai aspre, împotriva Rusiei. Însă chiar şi fără aplicare noilor ameninţări, economia rusă resimte deja consecinţele ambiţiilor expansioniste ale preşedintelui Putin. Anexarea Crimeei se dovedeşte a fi o acţiune extrem de costisitoare.

Apocalipsa economică şi administrativă după Rusia: Crimeea se afundă în haos

Tribunalele nu mai funcţionează pentru că judecătorii nu ştiu ce lege să aplice, poliţiştii sunt trimişi la şcoală câte două ore pe zi pentru a învăţa legislaţia rusă, băncile nu funcţionează, registrele de cadastru sunt închise, birourile pentru paşapoarte la fel. În tot acest haos, locuitorii din Crimeea readuc la viaţă vechi practici sovietice - precum întocmirea de liste - pentru a încerca să-şi pună actele şi vieţile în ordine.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite