Renzi cere ajutorul comunităţii internaţionale pentru rezolvarea crizei imigranţilor din Marea Mediterană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Matteo Rezi. FOTO ANSA
Matteo Rezi. FOTO ANSA

Prim-ministrul Italiei, Matteo Renzi, a afirmat duminică faptul că ţara sa are nevoie sprijin internaţional împotriva traficanţilor de fiinţe umane după moartea a circa 700 de persoane în naufragiul unei ambarcaţiuni cu imigranţi în Marea Mediterană, informează Reuters şi AFP.

„Cerem să nu fim lăsaţi singuri”, a declarat Matteo Renzi în faţa presei italiene după o şedinţă de guvern, Prim-ministrul de la Roma a subliniat că doreşte ca o reuniune de urgenţă a liderilor Uniunii Europene, în această săptămână, pentru a discuta despre criza imigranţilor.

Renzi a precizat că nu se ştie numărul exact al persoanelor care au murit în urma ultimului naufragiu în Marea mediterană. Prim-ministrul italian a adăugat că poate fi confirmat faptul că au fost găsite 24 de cadavre şi au fost salvate 28 de persoane de către echipele de intervenţie.

La scurt timp după apelul liderului italian, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, scris a anunţat că are în vedere organizarea unui summit extraordinar consacrat imigraţiei clandestine.

„Am vorbit cu premierul maltez Josep Muscat după incidentele tragice din Mediterană. Voi continua discuţiile cu liderii europeni, Comisia şi serviciul diplomatic al UE privind modul de a remedia situaţia”, a scris Donald Tusk pe contul său de Twitter. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite