Pilotul unui avion care zbura din Olanda spre China, înjunghiat de un pasager

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pasager a rănit prin înjunghiere un pilot, la bordul unui avion care zbura între Olanda şi China, după incident agresorul fiind imobilizat, informează site-ul postului Europe 1.

"Duminică, 3 ianuarie, la bordul cursei KL897, care zbura din Amsterdam spre Beijing, un pasager şi-a provocat singur răni, în grupul sanitar al avionului", a transmis marţi compania aeriană KLM.

"Ulterior, acelaşi pasager a rănit uşor un pilot, în bucătăria aeronavei", a adăugat compania olandeză, dând asigurări că nu a fost afectată siguranţa zborului.

Potrivit presei olandeze, copilotul avionului a fost înjunghiat cu un cuţit sau cu un fragment de geam spart, fiind rănit uşor.

Agresorul a fost reţinut la aterizarea avionului pe aeroportul din Beijing.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite