Orban, reales la conducerea Fidesz. Premierul ungar a promis să-şi transforme „ireversibil“ ţara

Orban, reales la conducerea Fidesz. Premierul ungar a promis să-şi transforme „ireversibil“ ţara

Premierul ungar Viktor Orban FOTO EPA/ EFE

Viktor Orban a promis duminică să-şi transforme ţara în mod „ireversibil“ în noul mandat de patru ani la conducerea Guvernului ungar, un mandat care urmează să fie consfinţit la alegerile parlamentare din primăvara anului viitor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reales duminică la conducerea partidului conservator Fidesz, aflat la putere în Ungaria, Viktor Orban, 54 de ani, s-a arătat sigur pe el că va obţine uşor şi al treilea mandat consecutiv de premier, transmite Reuters.

Cu cinci luni înainte de alegeri, liderul naţionalist ungar, care sfidează frecvent Uniunea Europeană făcând campanie împotriva imigraţiei şi exercitând controlul asupra justiţiei şi presei, îşi devansează în mod detaşat toţi adversarii politici.

Conform sondajelor, stânga va pierde clar la următoarele alegeri din statul vecin.

„Trebuie să lucrăm patru ani în plus la consolidarea realizărilor noastre până la stadiul în care vor deveni ireversibile“, a declarat Viktor Orban în faţa celor 1.358 de delegaţi Fidesz care l-au ales în unanimitate.

Orban este foarte popular în ţara sa, încrederea în el crescând pe fondul opoziţiei exprimate din 2015 încoace faţă de cotele obligatorii de refugiaţi propuse de Uniunea Europeană.

Premierul ungar respinge criticile ţărilor occidentale care avertizează că politica sa „etno-naţionalistă“ erodează principiile democratice.

El consideră că ostilitatea faţă de el şi Fidesz se înscrie într-un complot urzit de multimiliardarul americano-ungar George Soros, care militează pentru o „societate deschisă“.

În discursul susţinut la Congresul Fidesz, Viktor Orban a dat asigurări că va lupta împotriva opiniilor „globaliste“ care ameninţă, în opinia sa, naţiunile creştine ale Europei şi fundaţiile lor morale.

„Unele ţări din Europa au decis să treacă peste creştinism şi propriul lor caracter naţional“, a spus Orban. „Ele vor să intre într-o eră post-creştină, post-naţională“, a adăugat el.

„Pentru a executa proiectul Soros, ele vor să provoace prăbuşirea guvernelor europene care reprezintă interesele naţionale, fapt ce ne include. Ele acţionează precum agenţii de propagandă sovietici. Le recunoaştem prin mirosul lor“, a acuzat Orban.

Al 27-lea Congres al Fidesz s-a desfăşurat în perspectiva alegerilor legislative din primăvara anului viitor. „Caracterul particular al Fidesz este că niciodată nu se mulţumeşte doar cu câştigarea unor alegeri. Noi dorim mult mai mult. Dorim să vedem cum poate întreaga naţiune, cum pot toţi ungurii, să câştige în urma acestor alegeri“, a subliniat Orban.

Premierul ungar a enunţat în intervenţia sa cele trei priorităţi pe care şi le-a stabilit, şi anume consolidarea rezultatelor din ultimii şapte ani, consolidarea fundaţiei ideologice şi spirituale a partidului său şi apărarea viitorului Ungariei în actualul context european, conform MTI.

citeste totul despre: