Ofiţeri ai Gărzii de Coastă din Turcia, filmaţi în timp ce băteau refugiaţi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambarcaţiune cu migranţi FOTO AFP
Ambarcaţiune cu migranţi FOTO AFP

O înregistrare video cu ofiţeri ai Pazei de Coastă turce care lovesc cu bâte o barcă plină cu migranţi, în Marea Egee, a provocat o polemică, relatează BBC News.Incidentul s-a petrecut în apele turceşti, în timp ce migranţii erau în drum spre insula grecească Lesbos. Migranţii spun că angajaţii Gărzii de Coastă i-au atacat, dar aceştia din urmă susţin că încercau să oprească barca fără să îi afecteze pe cei din ea.

 Înregistrarea de 30 de secunde arată oameni cu veste de salvare, într-o barcă de cauciuc lovită cu beţe de bărbaţi aflaţi într-o altă barcă. Refugiaţii strigă în farsi şi arabă.În cele din urmă, migranţii au reuşit să ajungă în Lesbos.O persoană a dat filmarea respectivă corespondentului BBC în Lesbos.

O persoană a dat filmarea respectivă corespondentului BBC în Lesbos. In cele 30 de secunde ale clipului se pot observa mai multe persoane care poarta veste de salvare si care lovesc oamenii aflati in picioare intr-o barca. Cei loviti vorbeau in persana si araba.

Un oficial al Pazei de Coastă din Turcia a confirmat faptul ca angajaţii turci au fost acolo, dar a precizat că încercau să oprească barca, fără să îi afecteze pe refugiaţi. Acesta a menţionat că procedura în astfel de cazuri este ca barca găsită să fie legată de cea a Pazei de Coasta şi adusă în Turcia, dar că aceasta nu a oprit, ci şi-a continuat drumul către Grecia.

Potrivit corespondentului BBC, nu este primul incident de acest fel. În acest an, peste 132.000 de migranţi au sosit cu barca în Grecia.

Liderii UE speră să ajungă la un acord la summitul din 17-18 martie asupra propunerii formulate de Turcia privind refugiaţii. Astfel, în schimbul opririi afluxului de migranţi, Ankara a cerut dublarea, la şase miliarde de euro, până în 2018, a fondurilor europene alocate Turciei pentru ajutarea refugiaţilor sirieni, dar şi angajamentul ca UE să preia câte un refugiat sirian direct din Turcia pentru fiecare trimis în Turcia de pe insulele elene.

De asemenea, Ankara vrea ca UE să ridice vizele pentru turci în luna iunie, faţă de sfârşitul lui 2016, cum era prevăzut anterior. În ceea ce priveşte negocierile privind aderarea la UE, Ankara cere deschiderea a încă cinci capitole de discuţie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite