Noua ameninţare a Europei: extremismul de dreapta

Crizele sociale şi economice au deschis întotdeauna drumul către mişcări extremiste, fie de stânga, fie de dreapta, conduse de lideri abili cu o inteligenta machiavelică care au speculat simpatiile, vulnerabilităţile şi mai ales slăbiciunile maselor.

Vremurile tumultoase pe care Europa de astăzi le trăieşte distrag atenţia liderilor instituţiilor Uniunii de la o expansiunea unei tendinţe periculoase, cea a naţionalismului radical.

Încet dar sigur, grupările extremiste se dezvoltă în întreaga Uniune Europeană, atragându-şi adepţii prin discursuri propagandistice xenofobe, neo-fasciste, uneori iredentiste, mascate de un aşa-zis patriotism asezonat cu elemente creştine – folosite mai ales în discursurile antisemite. La nivel european, au fost identificate 27 de grupări active radicale de stânga şi 88 de extremă dreapta. Probleme sociale pe care le înfruntă Bătrânul Continent de la instalarea crizei financiare stau la baza numărului de patru ori mai mare al extremismului de dreapta, întrucât adepţii acestor mişcări au revitalizat concepţiile predecesorilor lor din perioada interbelică, întinzând aceeaşi capcană a naţiunii alese, unice şi superioare.

Am putea să ignorăm aceasta terifiantă ameninţarea la adresa securităţii naţionale a statelor UE, a democraţiei şi a drepturilor fundamentale garantate de Carta ONU, considerând că acţiunile extremiste sunt sporadice şi aparţin unui mediu underground. Din păcate, ultimii ani ne-au demostrat contrariul: grupările extremiste au ieşit la suprafaţa, au membrii care acced în funcţii publice, se concretizează în partide politice şi în unele cazuri îşi pregătesc propriile grupări paramilitare.

Cazul cel mai îngrijorător al momentului este cel al Ungariei, unde un guvern cu ochelari de cal refuză să controleze şi să condamne fenomenul incredibil ce are loc pe teritoriul său. Al treilea partid ca mărime din Ungaria este Jobbik, cu o ideologie declarată de extremă dreapta, ai cărui politicieni au un discurs public rasist, îndreptat în special către minoritatea romă, fără să omită ocazional remarci antisemite. Nu mai devreme de luna noiembrie, unul din parlamentarii partidului Jobbik stârnea indignarea comunităţii internaţionale prin dorinţa sa de a crea o listă cu evreii din Ungaria, în special cei care fac parte din Guvern, argumentat de faptul că aceştia reprezintă un oarecare risc la adresa siguranţei naţionale. Liderii Jobbik au reuşit să răspândească conceptul de crime ale ţiganilor, cerând în repetate rânduri instituirea pedepsei cu moartea pentru această categorie de infracţiuni. Fără însă să aştepte introducerea unor asemenea decrete pur rasiste de sorginte nazistă, atât Jobbik cât şi cea mai mare grupare radicală de dreapta, Frontul Naţional Maghiar, îşi instruiesc propriile miliţii şi armate para-militare, pentru a duce o luptă de rasă în interiorul (dar şi în exteriorul) graniţelor naţionale. Cea din urmă este o grupare neo-nazistă, care numără aproape 50,000 de membrii, cu o structură foarte bine definită şi a cărei acţiuni se concentrează în special pe antrenamente militare foarte bine organizate. În Ungaria, teroarea creşte în comunităţile de romi, unde brigăzi ale Frontului Naţional Maghiar sau ale Grupării Morţii mărşăluiesc ameninţător după lăsarea serii şi ocazional, comit execuţii, în numele purităţii etnice.

Grecia, primul stat european erodat de problemele financiare, se luptă de peste doi ani cu tulburări sociale grave, proteste violente de stradă şi creşterea simpatiei populaţiei pentru mişcările extremiste cu discursuri anti-europene, anti-imigraţie şi profund rasiste. În timpul alegerilor de anul trecut, gruparea neo-nazistă a Zorilor Aurii a obţinut scorul necesar intrării în Parlament, bucurându-se de o neaşteptată susţinere din partea populaţiei. Din păcate, aceste lucruri sunt suprinzătoare pentru marea masă a cetăţenilor europeni, care ignoră problema sau refuză să îi acorde atenţia cuvenită, dar nu şi pentru sociologii care studiază îndeaproape fenomenul.

Urmând principiul murdăriei de sub preş, autorităţile germane s-au declarat absolut şocate anul trecut  când a ieşit la suprafaţă faptul că o organizaţie teroristă neo-nazistă a stat în spatele comiterii a 9 crime asupra unor imigranţi şi o poliţistă, precum şi a 14 jafuri ale băncilor şi 2 atentate cu bombă. Se pare că atât poliţia, cât şi serviciile naţionale de informaţii nu reuşiseră să detecteze timp de ani de zile această grupare.

Institutul Atena, care monitorizează activitatea grupărilor radicale în Europa ultimilor 20 de ani, a identificat că ţările cele mai afectate de incidente majore (care includ violenţa fizică şi crimele) comise de extremişti sunt Franţa, Germania, Grecia,  Italia, Spania şi Marea Britanie.

Asistăm impasibili la dezvoltarea unui fenomen care atentează la securitatea naţională a fiecărui stat european, şi care tinde să ia proporţii prin lideri fără scrupule, care vor încerca să divagheze atenţia populaţiei de la propriile neputinţe economice, prin accentuarea discursului naţionalist, populist şi uşor xenofob. Însuşi Secretarul General al Consiliului Europei a declarat într-un interviu în exclusivitate pentru Adevărul, că “în cursul unor crize economice tensiunile escaladează, creşte intoleranţa,discursurile rasiste, chiar şi violenţa”. Îngrijorător, dar previzibil.