Mariano Rajoy va administra temporar direct Catalonia şi va organiza alegeri anticipate în regiune. UE nu vrea să medieze criza din Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul de la Madrid şi opoziţia socialistă au convenit să organizeze alegeri anticipate în Catalonia, în virtutea articolului 155 al Constituţiei Spaniei, care permite suspendarea autonomiei unei regiuni. Scrutinul ar urma să aibă loc în ianuarie 2018, transmite Reuters.

Premierul conservator Mariano Rajoy şi opoziţia au stabilit un set de măsuri extraordinare pentru Catalonia, a anunţat politiciana socialistă Carmen Calvo pentru postul public de televiziune al Spaniei.

Potrivit ei, Guvernul central de la Madrid va administra direct Catalonia o perioadă de timp.

Mariano Rajoy va prezida sâmbătă o reuniune specială a Guvernului spaniol, apoi va declanşa procesul de suspendare a autonomiei Cataloniei. Decizia vine după ce liderul Executivului catalan Carles Puigdemont a refuzat să renunţe la separarea regiunii sale de Spania.

Potrivit puterii de la Madrid, Puigdemont nu a reinstalat ordinea în regiune, ci a agravat şi mai mult o criză care ameninţă stabilitatea Spaniei.

Rajoy: „Am atins o situaţie limită“

„Am atins o situaţie limită“ în Catalonia, a declarat astăzi Mariano Rajoy, acuzându-i totodată pe separatişti de încălcarea valorilor europene, transmite AFP, potrivit news.ro.

„Am încercat prin toate mijloacele să nu ajungem într-o situaţie dificilă, dar înţelegeţi că este dificil pentru o ţară, un Guvern din UE, atunci când legea este călcată în picioare, când statul de drept este călcat în picioare (...) prin organizarea unui referendum“ de independenţă, în pofida interzicerii lui de către justiţie, a spus Rajoy la finalul summitului european de la Bruxelles.

El a confirmat informaţia că va anunţa sâmbătă măsurile prin care intenţionează să preia controlul asupra Cataloniei.

„Obiectivul este dublu: revenirea la legalitate şi restabilirea normalităţii instituţionale“, a precizat şeful Executivului spaniol.

Rajoy a mai spus că omologii săi europeni i-au împărtăşit îngrijorarea că acţiunile autorităţilor separatiste catalane sunt îndreptate împotriva statului de drept şi a democraţiei.

Uniunea Europeană nu va media

Joi, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a declarat că Uniunea Europeană nu poate rezolva criza politică din Spania, informează Reuters.

Statele membre ale UE înţeleg că „nu există spaţiun pentru niciun fel de mediere“, a afirmat Tusk într-o conferinţă de presă.

„Nu mă aştept la o discuţie extinsă privind situaţia, nu este pe agenda noastră“, a adăugat el.

În ciuda interdicţiei justiţiei spaniole, separatiştii catalani au organizat la 1 octombrie un referendum de autodeterminare a regiunii lor. Ei susţin că 90% dintre cei care au votat au spus „da“ independenţei Cataloniei, rata prezenţei la referendum fiind de 43%. Aceste date nu pot fi verificate şi confirmate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite