Lanţul slăbiciunilor europene

Uniunea Europeană şi Ungaria FOTO AP

Într-un cor cacofonic de neimaginat acum câţiva ani, Uniunea Europeană continuă să bâjbâie în problema aşa-numitei „crize a refugiaţilor“. Primeşte-i, nu-i primi; suspendăm Acordul de la Dublin, aplicăm Acordul; dă-le drumul să treacă, ia-i înapoi; ne descurcăm, luaţi şi voi cote că nu ne descurcăm; fără garduri, să facem garduri; votaţi „da“ sau „nu“ pentru cotele de redistribuire, v-am putea da afară fiindcă aţi votat „nu“...

Cam aşa au fost declaraţiile politicienilor şi funcţionarilor europeni în toată această perioadă, iar vocile contradictorii n-au fost numai între ţări, ci şi în cazul oficialilor aceleiaşi ţări şi chiar în discursul aceloraşi lideri, de la o lună la alta.

Poate cel mai bine este ilustrat acest dezastru decizional şi comunicaţional în cazul atitudinii faţă de Ungaria. Să scrii în favoarea Ungariei nu este, poate, cel mai popular lucru în Europa. Dar dreptatea şi nedreptatea pe o temă anume n-ar trebui să se stabilească în urma unor teste de popularitate.

Fapt este că Ungaria a intenţionat să aplice Acordul de la Dublin şi a încercat să limiteze şi să controleze, într-o oarecare măsură, fluxul de solicitanţi de azil. A sărit Germania, în august 2015, cu suspendarea temporară unilaterală a Acordului, i-au ţinut şi alte ţări hangul şi un cor de huiduieli s-a prăvălit asupra Ungariei: lăsaţi-i să treacă spre vestul Europei, nedemocraţilor!

Să repetăm încă o dată adevărul: Ungaria nu a fost prima ţară europeană care a apelat în ultimii ani la soluţia disperată a construirii de garduri la graniţă. Grecia construise un gard la frontiera cu Turcia încă din perioada 2011-2012. Ungaria n-a fost nici măcar ultima care s-a gândit la garduri. În octombrie 2015, Austria a anunţat planuri similare pentru graniţa cu Slovenia, iar Macedonia a ridicat, în noiembrie 2015, un gard la graniţa cu Grecia. Pentru a opri trecerile ilegale în Marea Britanie prin Calais, s-au construit deja garduri, iar acum, fiindcă nu s-au dovedit eficace, Marea Britanie a anunţat că va finanţa construirea unui zid înalt de 4 metri.

Dar nu e vorba doar de acuzaţia referitoare la garduri. Ce s-a întâmplat cu Ungaria în ultima săptămână deja frizează ridicolul, e de-a dreptul hilar.

Pe de o parte, astăzi ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn, a cerut suspendarea sau chiar excluderea Ungariei din UE, din cauza atitudinii dure a statului maghiar faţă de solicitanţii de azil. „Gardul pe care Ungaria îl construieşte pentru a-i ţine departe pe refugiaţi devine tot mai lung, mai înalt şi mai periculos. Ungaria nu este departe de a emite un ordin de tragere împotriva refugiaţilor”, a spus Asselborn, făcând maghiarilor un proces de intenţie nedemn de un diplomat şi ca şi cum habar n-ar avea de toate informaţiile care au apărut între timp, care au pus serios sub semnul întrebării statutul real de refugiat al multora dintre cei care s-au dovedit a fi doar imigranţi ilegali, precum şi problemele de securitate demonstrate, nu închipuite, pe care unii dintre cei veniţi le-au creat.

Să transformi Ungaria, un stat mic de la frontiera Schengen, în ţap ispăşitor pentru o problemă gestionată prost de marile puteri ale Europei este un lucru nedemn pentru Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, ministrul austriac de Interne, Wolfgang Sobotka, declarase săptămâna trecută că ţara sa va înainta o acţiune în justiţie împotriva Ungariei, dacă aceasta va refuza să ia înapoi migranţi veniţi în Austria din Ungaria. Cu alte cuvinte, deşi Ungaria încercase să limiteze fluxul şi a fost criticată intens pentru acest lucru, ba este chiar şi azi ameninţată de ministrul luxemburghez, acum Austria vrea să trimită înapoi în Ungaria migranţii deja aflaţi pe teritoriul său, invocând tratatul de la Dublin, care spune că solicitanţii de azil trebuie returnaţi în primul stat UE prin care au intrat. Numai că migranţii nici măcar n-au intrat în UE prin Ungaria, ci prin Grecia, trecând printr-un stat terţ ne-membru UE.

Grecia se confruntă deja cu un număr mare de solicitanţi de azil pe teritoriul său şi s-a plâns că, după tentativa de preluare a puterii în Turcia şi problemele delicate care au intervenit în relaţia dintre statele europene şi regimul Erdogan, Turcia nu mai respectă acordul semnat cu UE în 18 martie, care prevedea returnarea în Turcia a imigranţilor ajunşi după 20 martie pe căi ilegale, prin Marea Egee. Înţelegând situaţia dificilă a statului elen, nici Germania, nici Austria şi nici alte state europene nu aplică deocamdată prevederile de la Dublin pentru Grecia. Dar iată, austriecii vor să-i trimită pe migranţi înapoi în... Ungaria.

Rezultatul e că Ungariei i se cere să primească persoane returnate din vestul Europei, persoane cărora oricum încercase cât a putut să le limiteze accesul, atunci când toată Europa răcnea la ea şi o ameninţa să le lase să treacă (şi, după cum vedem din declaraţia lui Asselborn, încă o ameninţă). Dar statul maghiar ar rămâne blocat cu toate aceste persoane pe cap, fiindcă nu prea are unde să le returneze mai departe pe baza Acordului de la Dublin, având în vedere că intrarea s-a produs printr-un stat nemembru (căruia nu i se poate cere să se conformeze tratatului de la Dublin), că e destul de greu de demonstrat juridic de unde şi pe unde a venit exact fiecare şi că oricum Grecia nu face faţă cu cei veniţi din Turcia, darămite să mai primească înapoi din Ungaria.

Aşadar, situaţia e aproape comică: Ungariei a început să i se ceară să accepte returnarea pe teritoriul său a celor cărora nu voia iniţial să le permită accesul, dar pe care i-a lăsat ulterior să treacă fiindcă s-a confruntat cu critici aspre că nu permite simplul tranzit spre alte ţări, care se declaraseră atunci „dornice” de solicitanţi de azil, dar, ce surpriză!, azi nu mai sunt aşa.

Totuşi, să transformi Ungaria, un stat mic de la frontiera Schengen, în ţap ispăşitor pentru o problemă gestionată prost de marile puteri ale Europei este un lucru nedemn pentru Uniunea Europeană. Lanţul slăbiciunilor occidentale nu se poate deconta în Ungaria, chiar dacă, având în vedere istoricul său, Viktor Orbán a fost şi este o ţintă facilă pentru opinia publică occidentală şi chiar românească. Dar nu poţi să plimbi cartoful fierbinte pe la kiria Piscupescu, madame Sachelărescu şi frau Iconomescu şi să-l arunci în cele din urmă la Preotescu asszony, pe care s-o mai şi bârfeşti. Asta dacă Europa chiar e o doamnă.