Guvernul de la Kiev aprobă instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul de la Kiev a aprobat miercuri proiectul de lege ce prevede instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic al Ucrainei, documentul fiind trimis spre aprobare legislativului acestei ţări, Rada Supremă, informează „Voice of Russia”.

Executivul ucrainean a adoptat, de asemenea, un text de lege ce permite atragerea investitorilor europeni şi americani pentru modernizarea şi exploatarea sistemului de gazoducte al Ucrainei. Cele două proiecte de lege au fost elaborate în regim de urgenţă la cererea premierului Arseni Iaţeniuk, precizează agenţia citată.

„Cabinetul de miniştrii a aprobat proiectele de lege, Acestea au fost înregistrate la Parlament şi acum sunt analizate comisia specială a Parlamentului. Sperăm că vor fi înaintate Radei Supreme (n.r. – pentru vot) în această săptămână”, a declarat Ostap Semerak.

Agenţia ucraineană Unian notează că, după ce Rusia a încetat la 16 iunie livrările de gaz către Ucraina, premierul Iaţeniuk a dat ordin Ministerului Energiei şi Combustibilului, precum şi Ministerului Justiţiei să pregătească un proiect de lege privind instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic al ţării.

„Trebuie să ne pregătim pentru ceea ce este mai rău”, a afirmat prim-ministrul de la Kiev.

Luni dimineaţa, Rusia a 'redus la zero' livrările de gaze către Ucraina, decizia Moscovei intervenind după eşecul negocierilor desfăşurate duminică în capitala ucraineană şi după ce expirarea ultimatumului dat Kievului pentru achitarea datoriei sale de 4,5 miliarde de dolari.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite