Grecia: Poliţia anchetează o postare online a veteranilor din Forţele Speciale în care cer demisia actualului guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Greva la Atena
Greva la Atena

Un procuror din Atena a ordonat o anchetă cu privire la o postare pe site-ul oficial al rezerviştilor din Forţele Speciale ale Greciei care cerea demisia guvernului şi a preşedintelui, iar eventualul guvern interimar să aibă „garanţia” forţelor armate.

Postarea care a atras atenţia procurorului şi care a dus la declanşarea unei anchete a apărut în timpul nopţii de miercuri spre joi pe pagina online a Uniunii Rezerviştilor Forţelor Speciale (KEED), potrivit agenţiei de ştiri Kathimerini.

Pe lângă demisia actualului guvern, autorii postării cer Greciei să renunţa la obligaţiile faţă de creditorii internaţionali (Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană), iar magistraţii să-i judece pe cei responsabili pentru criza financiară. Mai mult postarea cere confiscare tuturor proprietăţilor şi bunurilor deţinute de companiile şi indivizii germani, pentru  a-i determina să plătească cu forţa datoriile Germaniei către Grecia, din al Doilea Război Mondial.

Ca soluţie, autorii comentariului au spus că „instituţia care garantează toate cele de mai sus ar putea fi forţele armate ale ţării”.

Grecia este afectată în ultimele săptămâni de puternice frământări sociale, care au dus la exacerbarea tendinţelor extremiste. Ultima măsură a autorităţilor greceşti este interceptarea conversaţiilor unor membri ai partidului neonazist Zorii Aurii, acuzat de multiple agresiuni şi provocări cu caracter rasist.

Serviciile de informaţii elene au motivat nevoia de a verifica unele suspiciuni cu privire la crime de natură rasistă. Aceste ascultări au fost demarate înaintea asasinării unui rapper antifascist de către un membru al partidului neonazist, pe 18 septembrie, a precizat ea.

Pe 18 septembrie, cântăreţul antifascist Pavlos Fyssas a fost înjunghiat mortal, în apropiere de Atena, la ieşirea dintr-o cafenea, unde era aşteptat de persoane purtând haine închise la culoare. Presupusul asasin, Georges Roupakias, a fost arestat şi au fost strânse numeroase probe privind apartenenţa sa la Zori Aurii.

Asasinatul a provocat o puternică emoţie în Grecia, unde au fost organizate manifestaţii importante împotriva fascismului miercuri seara, atât la Atena, cât şi în numeroase alte oraşe din ţară.

„Creşterea excepţională a violenţelor de natură rasistă, impunitatea de care se bucură autorii acestor acte şi neglijenţa generală de care dau dovadă autorităţile statului în această privinţă subminează coeziunea socială şi fundamentele dreptului", a declarat mediatoarea greacă Kalliopi Spanou.

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite