Fost conducător al unui batalion de voluntari din estul Ucrainei, reţinut la graniţa între Bulgaria şi Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul batalionului Aidar Serhiy Melnychuk FOTO Wikimedia Commons/ Authorized Ukrainian TV channel «Inter» Youtube stream
Liderul batalionului Aidar Serhiy Melnychuk FOTO Wikimedia Commons/ Authorized Ukrainian TV channel «Inter» Youtube stream

Un ucrainean, liderul unui batalion de voluntari care a luptat în estul Ucrainei, a fost reţinut duminică de autorităţile din Grecia în timp ce încerca să traverseze graniţa dinspre Bulgaria alături de soţia însărcinată şi un copil de 9 ani, relatează Radio Free Europe.

Serhii Melniciuk, în vârstă de 48 de ani, a postat pe Facebook un clip dintr-un presupus centru de detenţie grec, explicând că a fost arestat în baza unei notificări cerute de Rusia prin Interpol, poliţia internaţională, şi că nu ştie de ce a fost reţinut.

Melniciuk nu figurează pe lista persoanelor căutate prin Interpol, însă nu toate notificările sunt publice.

La începutul lui 2014, Melniciuk a creat Batalionul Aidar alcătuit în mare parte din cetăţeni ai regiunii Luhansk din estul Ucrainei. Tot în acel an a condus batalionul în lupta cu separatiştii susţinuţi de Rusia şi a contribuit la eliberarea unor oraşe din regiunea industrială. 

Batalionul lui Melniciuk a fost încorporat în forţele armate în septembrie 2014. El s-a confruntat însă cu acuzaţii de abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului, devalizări şi jafuri în debutul unui război în care au fost ucişi peste 13.000 de oameni.

În 2014, el a devenit parlamentar din partea Partidului Radical condus pe atunci de Oleh Liaşko. În prezent partidul nu mai face parte din Parlament.

Melniciuk provine din regiunea centra-vestică Viniţa.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite