Eliberarea Iuliei Timoşenko, biletul Ucrainei pentru Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputaţii din opoziţie cer eleberarea Iuliei Timoşenko din închisoare FOTO Reuters
Deputaţii din opoziţie cer eleberarea Iuliei Timoşenko din închisoare FOTO Reuters

Eliberarea fostului premier ucrainean, cerinţă de bază impusă de Bruxelles pentru semnarea de către Kiev a Acordului de Asociere cu UE.

Deputaţii ucraineni din opoziţie au reuşit să obţină organizarea unei şedinţe extraordinare în care să fie examinat proiectul de lege care i-ar permite fostului premier Iulia Timoşenco să beneficieze de tratament peste hotare. Şedinţa cu această temă va fi organizată pe 13 noiembrie.

Deşi deputaţii din Rada ucraineană nu au nicio şedinţă de plen săptămâna viitoare, aleşii din opoziţie au reuşit să adune peste 150 de semnături ce permit organizarea şedinţei extraordinare. Puterea şi opoziţia din Ucraina nu reuşesc să se înţeleagă în ce condiţii Iulia Timoşenco ar putea părăsi ţara pentru a se trata în străinătate.

Parlamentul de la Kiev a creat, vineri, o comisie care urmează să elaboreze un proiect de lege ce ar putea duce la un compromis între cele două părţi. Eliberarea fostului premier este o condiţie de bază impusă de UE pentru semnarea de către Ucraina a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Săptămână decisivă

Misiunea de monitorizare a Parlamentului European, din care fac parte ex-preşedintele Poloniei, Aleksander Kwaśniewski, şi fostul preşedinte al Parlamentului European, Patrick Kox, i-au acordat Ucrainei şase zile pentru a adopta pachetul de legi necesar pentru semnarea acordului de asociere, inclusiv legea privind tratamentul Iuliei Timoşenko.

”Consultările continuă în vederea elaborării unor proiecte de lege comune privind integrarea europeană. Misiunea Kox-Kwaśniewski a stabilit pentru noi un termen concret – marţi sau miercuri”, a comunicat vicepreşedintele Radei Supreme, Ruslan Koşulinski, citat de ”Ukrainskaia Pravda”.

Premierul ucrainean, atac la UE

Premierul ucrainean Mikola Azarov a acuzat sâmbătă Uniunea Europeană de iresponsabilitate, reproşând blocului comunitar condiţionarea semnării Acordului de asociere cu Ucraina de soluţionarea cazului fostului premier Iulia Timoşenko, încarcerată în urma unui proces considerat de Bruxelles, politic, transmite agenţia Interfax.

„Dacă cineva este atât de îndrăzneţ - şi mă refer aici la politicienii europeni - să pună viitorul ţării noastre, ori o decizie politică atât de importantă, pe acelaşi plan cu o solicitare discutabilă legată de Timoşenko, acest lucru ar fi o lipsă de responsabilitate“, a spus şeful executivului ucrainean la o conferinţă a partidului său desfăşurată în oraşul Doneţk.
 

citeşte şi:

Mykhailyna Skoryk : Iulia Timoşenko, miza semnării acordului cu UE

Mykhailyna Skoryk,  jurnalist independent la Kiev, unde colaborează cu Institutul de Politici Mondiale, a acceptat să creioneze tabloul  jocului pe care Kiev îl poartă cu Bruxelles: o eliberăm sau nu pe Iulia Timoşenko, îi permitem sau nu să plece în Germania. Aceste ezitări şi ipocrizii fac parte de fapt dintr-un tot unic: semnarea acordului de asociere a Ucrainei cu UE, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, 28-29 noiembrie 2013.

Războiul gazelor dintre Kiev şi Moscova ar putea face din nou Europa să tremure de frig

Ucraina a ameninţat Rusia cu sistarea asigurării tranzitării pe teritoriul său a gazelor ruse către Europa, în cazul în care Moscova va avea „o abordare formală“ cu Kievul în rezolvarea problemelor legate de gazele naturale.

Sute de camioane ucrainene blocate la frontiera cu Rusia, după ce Moscova a schimbat peste noapte regulile în Uniunea Vamală

Un nou episod în războiul comercial dintre Ucraina şi Rusia. După ce Gazprom a ameninţat că va cere Kievului plată în avans a gazelor, dacă nu va fi rezolvată problema datoriei pentru consumul din august, din nou, la frontiera dintre cele două state s-au format cozi de camioane, după ce în Uniunea Vamală au fost schimbate unele reguli de transport al mărfurilor.

Ucraina dă verde gazelor de şist

Guvernul de la Kiev a acordat companiei americane Chevron licenţă de exploatare pentru resursele de gaze de şist din regiunea vestică Oleska.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite