Două trenuri s-au lovit în gara din Barcelona. Cel puţin 22 de persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 20 de persoane au fost rănite după ce două trenuri s-au ciocnit la Barcelona. FOTO Reuters
Peste 20 de persoane au fost rănite după ce două trenuri s-au ciocnit la Barcelona. FOTO Reuters

Două trenuri de călători s-au ciocnit vineri în gara Sants din Barcelona. Peste 20 de persoane au fost rănite, anunţă compania care administrează sistemul feroviar spaniol (ADIF).

„Un tren l-a lovit pe altul în spate, în Gara Sants, la ora 10.05", a declarat un purtător de cuvânt al companiei. "Cel puţin 22 de persoane au suferit contuzii, zece primind îngrijiri medicale la faţa locului", adaugă oficialul citat.

În coliziune au fost implicate două trenuri de navetişti, care făceau legătura cu suburbiile Calella şi Terrassa. În momentul coliziunii, viteza celor două garnituri era foarte mică.

Accidentul vine la aproape două luni de la un alt incident feroviar, unul dintre cele mai grave de acest fel din Spania. 

Pe 24 iulie 2013, 79 de persoane au murit, iar 180 au fost rănite într-una dintre cele mai mari catastrofe feroviare din Spania, cauzată de viteza excesivă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite