Două alegeri europene, în aşteptarea altor două

Cetăţenii celor 28 de state ale Uniunii Europene sunt aşteptaţi la urnele de vot ca să aleagă, pentru următorii cinci ani, un nou parlament. În acelaşi timp, cetăţenii Republicii Ucraina sunt în situaţia de a-şi alege preşedintele, în cadrul unor alegeri anticipate. În noiembrie, va veni rândul celor două state româneşti, România şi Republica Moldova, să-şi aleagă preşedintele, şi, respectiv, Parlamentul.

Uniunea Europeană reprezintă fructificarea aspiraţiilor popoarelor Bătrânului Continent de a trăi în pace şi bună înţelegere, alegând cooperarea în detrimentul confruntării. Năzuinţele europenilor sunt concretizate într-un ansamblu instituţional care a evoluat pe parcursul deceniilor care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial. Ororile acestuia au avut efectul unui duş rece pentru cetăţenii unor state ale căror elite proliferaseră, de-a lungul secolelor, războiul şi violenţa. 

Construcţia europeană la care contribuie şi România, din 2007, este bazată pe conştiinţa unei unităţi de civilizaţie, cultură şi destin. Drumul pe care l-au parcurs naţiunile europene a fost spinos, marcat de diferende şi asperităţi, însă el reprezintă garanţia perpetuării unui spaţiu în care circulaţia liberă a oamenilor şi ideilor este un obiectiv asumat de toţi actorii naţionali. Uniunea Europeană există ca să se asigure o stare de lucruri în care cetăţenii beneficiază de cât mai multe condiţii pentru a-şi putea realiza potenţialul creator, funcţia socială individuală şi propriile năzuinţe.

Deoarece valorile Comunităţii Europene ţin de asigurarea dreptului la libera exprimare, politicieni precum Nigel Farage au avut la dispoziţie, pe parcursul mai multor ani, tribuna Parlamentului European pentru a-şi putea exprima ideile şi, desigur, pentru a le putea transmite cetăţenilor europeni mesajele pe care le-au considerat potrivite propriei lor viziuni. În rezultat, popularitatea acestora a crescut până la cote importante. Dacă vorbim astăzi despre soarta Uniunii Europene după aceste europarlamentare, este pentru că valorile care au stat la baza ei s-au respectat fără echivoc chiar şi în privinţa celor care şi-au stabilit drept obiectiv distrugerea actualului model de cooperare continentală. 

Există mari dificultăţi în reprezentarea dezirabilă a întregii palete de interese naţionale la nivelul Uniunii Europene. Multe dintre măsurile impuse de la Bruxelles nu sunt pe placul cetăţenilor diferitelor state ale Comunităţii. Avem nemulţumiri justificate, avem doleanţe care nu întotdeauna ajung la urechile celor abilitaţi să le recepţioneze, iar după ce ajung, sunt adesea ignorate. 

Însă, în calitate de cetăţeni, avem puterea să schimbăm actuala stare de lucruri în bine, avem la dispoziţie modalităţi legale prin care ne putem apăra interesele. Nu voi înceta niciodată să cred că dorinţele unui om, voinţa unei comunităţi, năzuinţele unui întreg popor nu pot fi condamnate la anihilare de către un oarecare funcţionar sau grup de funcţionari. Indiferent de rangul acestora.

Toată puterea de a schimba şi de a ne schimba se află în mâinile noastre şi, într-o măsură mai mare, în creierele noastre. 

De aceea, voi merge să votez la alegerile pentru Parlamentul European. Voi vota pentru prima dată la acest tip de alegeri, pentru ca, ulterior, să monitorizez cu atenţie performanţele celor care vor ajunge să mă reprezinte în legislativul Uniunii Europene. 

Voi vota în deplina conştiinţă a faptului că pentru a avea acces, în timp, la dreptul meu de a influenţa în proporţie de aproximativ 1/500.000.000 destinul Europei unite, în statul vecin Ucraina au murit deja sute de oameni. Nu trebuie să uităm că ucrainenii au luptat cu un regim autoritar şi degradant şi şi-au dat viaţa în centrul Kievului sub steagul albastru al Uniunii Europene. A fost a doua oară când pentru dreptul de a fi european s-a luptat, s-a suferit şi s-a murit.

Prima oară a fost la Chişinău, pe 6-8 aprilie 2009.  

Pentru popoarele noastre, apartenenţa la Uniunea Europeană înseamnă reconfirmarea şi statornicirea rolului nostru de creatori ai civilizaţiei europene, un rol care ne-a fost răpit prin violenţă, minciună, rapturi teritoriale şi instaurarea abuzivă a unei cortine de fier prin care o putere care se revendică drept "euroasiatică" a divizat un continent, o civilizaţie, o comunitate de destine. Împărţind un spaţiu ce părea că se îndreaptă spre pace şi cooperare în Europa de Vest şi Europa de Est. 

Alegerile prezidenţiale anticipate din Ucraina au, pe lângă rolul de a da ţării vecine un şef de stat, şi misiunea de a asigura recoagularea şi stabilizarea Ucrainei, restaurarea deplină a capacităţii de a face faţă unei agresiuni externe prin care se încearcă zădărnicirea procesului de exprimare liberă a preferinţelor cetăţenilor. Cu scopul nedeclarat oficial, însă intuit de partea conştientă a societăţii ruse: distrugerea, pe termen lung, a Ucrainei şi înglobarea acesteia, într-un fel sau altul, într-un nou colos imperial. Păstrarea Ucrainei, protejarea ei, este esenţială pentru întreaga Europă: distrugerea unei naţiuni, sacrificarea ei pe altarul ambiţiilor megalomane ale liderului revanşard de la Kremlin, va deschide larg porţile anihilării altor naţiuni.

Iar pentru ca Europa să existe în forma ei actuală, pentru perpetuarea civilizaţiei noastre, a democraţiei noastre şi a libertăţilor pe care ni le-am dobândit printr-o luptă adesea inegală cu obscurantismul, tirania şi opresiunea, avem nevoie de păstrarea nealterată a entităţilor care dau sens acestui contintent: naţiunile europene. Avem nevoie în continuare de Europa Naţiunilor, una în care fiecare popor, fiecare comunitate naţională să-şi poată vedea realizate obiectivele fără a dăuna altor naţiuni. E nevoie, în continuare, de moderaţie şi echilibru, două principii care definesc Europa şi o fac să existe aşa cum o cunoaştem. 

Europa trebuie să se mobilizeze împotriva celor care, în această perioadă, fac apel la afectele umane şi la impulsivitate, exagerându-le intenţionat pentru a putea demonstra că nu avem nevoie de cooperare, de dialog şi negocieri care să conducă la consens, şi că nu avem altă cale decât să ne întoarcem la retorici, decizii şi acţiuni conflictuale, care să opună naţiuni europene sub bagheta unsă cu alifiile subversiunii şi manipulării aduse la rang de artă de pretinsul magician din nordul Câmpiei Ruse. Nu ne va fi greu să observăm că eforturile sale de a sparge unitatea europeană sunt bazate, de fapt, pe bârfe ieftine, şi că în spatele aşa-zisei "excelenţe" se ascunde un popor chinuit şi contorsionat, pe care s-au făcut experimente diabolice şi monstruoase de inginerie socială care l-au răvăşit şi l-au spoliat, aducându-l la un grad de disperare în care blocarea capacităţii de reacţie şi apărare se confundă cu indiferenţa. Este vorba despre poporul rus, un popor care se va ridica şi el împotriva tiraniei şi va demonstra că este, în esenţa lui, o naţiune europeană în curs de formare care a fost silită de o pătură superpusă să participe la "proiecte imperiale". Costurile cărora s-au măsurat în zeci de milioane de vieţi de ruşi. Dar şi în ostilitatea altor naţiuni atacate.

Cele două scrutine din 25 mai vor decide soarta altor două procese electorale: alegerea următorului preşedinte al României şi a următoarei legislaturi a parlamentului Republicii Moldova. Un preşedinte şi un parlament de care va depinde, în următorii ani, atât dezvoltarea şi progresul României, cât şi identificarea, statuarea şi implementarea formulei de refacere a unităţii naţiunii române. 

Totul începe cu votul de mâine, 25 mai. La Madrid şi Paris, la Berlin şi Varşovia, la Roma şi Bucureşti, la Kiev, Lvov, Harkov, Doneţk şi Lugansk, europenii îşi vor decide viitorul.