Cum a fost posibil ca trei criminali de război să se sinucidă în închisoare. Reputaţia Tribunalului Penal pentru Fosta Iugoslavie, afectată VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
slobodan-praljak-tw

Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie a mai ratat şansa de a da un verdict final în procesul unui criminal de război.  Asta după ce , miercuri, liderul militar croat Slobodan Praljak a murit după ce a înghiţit ceanură. Este al treilea criminal de război care se sinucide  în timpul procesului, iar reputaţia TPIY a mai primit o nouă lovitură.

Director de teatru, înainte de a deveni criminal de război, Slobodan Praljak a comis un act teatral pentru a părăsi scena judiciară internaţională. Fostul general, lider militar croat bosniac, s-a sinucis în plină sală de judecată a Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie, înghiţind un conţinut lichid dintr-un flacon pe care l-a avut asupra sa. O substanţă chimică mortală era înăuntru, a dezvăluit parchetul olandez.

Sala de tribunal din la Haga, Olanda, s-a transformat miercuri într-o „scenă a crimei“. Dar cum a putut un învinuit de o asemenea importanţă, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii pe timpul conflictului croat-musulman (în 1993 şi 1994), să se afle în posesia unei asemenea substanţe în timpul procesului? 

Euronews notează că Parchetul trebuie să răspundă rapid la această întrebare pentru că reputaţia TPIY este în joc. Poliţia olandeză a deschis o anchetă  pentru a găsi vinovaţii şi complicii. 

Scopul principală etse să stabilească cine l-a ajutat pe Slobodan Praljak să se  sinucidă: cineva din centrul de detenţie al TPIY, unde a fost întemniţat din 2004, anul predării sale în faţa justiţiei, sau cineva chiar din interiorul Tribunalului.

 Anchetatorii vor examina, de asemenea, încălcarea reglementărilor privind substanţele medicale şi vor încerca să înţeleagă modul în care criminalul de război a reuşit să obţină o astfel de otravă. El a murit la doar câteva ore după incidentul dramatic , în Spitalului HMC din Haga.

Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie nu avea nevoie de o asemenea dramă filmată în direct, mai ales după ce alţi doi criminali  de frunte din timpul războiului din Bosnia-Herţegovina s-au sinucis în celulele lor.

Milan Babic

Cel mai recent caz a fost cel al lui Milan Babici, fostul şef al sârbilor croaţi, acuzat de crime împotriva umanităţii. Pe 5 martie 2006, îşi şi-a luat viaţa prin spânzurare cu o curea din piele. Raportul oficial menţionează şi o pungă de plastic pe care deţinutul şi-o pusese pe cap. Cu toate acestea, un deţinut este, în mod normal, lipsit de orice obiect care îi permite să se sinucidă.

Salvko Dokmanovic

Anterior, în noaptea de 28-29 iunie 1998, Salvko Dokmanovici, un susţinător violent al sârbilor croaţi, fost primar al oraşului Vukovar, s-a spânzurat în mod similar în centrul de detenţie al TPIY. Acuzat că a orchestrat şi a participat la masacrul a cel puţin 200 de persoane în oraşul său, în noiembrie 1991, nu va şti niciodată verdictul procesului său ...

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite