Ce se întâmplă cu un refugiat în Anglia: „Sistemul britanic dă naştere la nedreptăţi faţă de Grecia şi Italia, deja sufocate de imigranţi“
0
Mii de imigranţi sunt în tabăra din Calais, din nordul Franţei, mulţi dintre ei riscându-şi viaţa să treacă prin tunelul de sub Canalul Mânecii pentru a ajunge în Marea Britanie. Însă ce se întâmplă cu solicitanţii de azil odată ajunşi pe teritoriu britanic? La aproximativ 66% li se refuză cererile şi sunt deportaţi în ţările ce reprezintă punctul de intrare al refugiaţilor în Uniunea Europeană, cum sunt Grecia sau Italia.
Cel puţin nouă persoane au murit încercând să treacă prin Eurotunel, din Calais, Franţa, în Marea Britanie, din luna iunie şi până acum. Scene apocaliptice cu oameni care se caţără pe garduri şi care se înghesuie în camioane pentru a ajunge unde doresc arată cât de disperaţi sunt unii refugiaţi. Săptămâna trecută un bărbat a străbătut pe jos mare parte din tunel, înainte de a fi prins, notează BBC.
Zeci de mii de cereri de azil în Marea Britanie
Nu se ştie cu exactitate numărul celor care reuşesc să ajungă în Marea Britanie. Unii dintre cei care reuşesc să treacă vor rămâne ascunşi şi vor lucra ilegal. Însă mulţi dintre cei care aşteaptă în Calais şi care ajung în Anglia vor încerca să obţină statutul de refugiat.
Când un migrant ajunge în Anglia, chiar dacă a intrat în mod ilegal pe teritoriu britanic, are dreptul de a solicita azil. Au existat 25.020 de cereri de azi în Marea Britanie, în 12 luni, până în martie 2015. Solicitanţii de azil au dreptul să rămână în Regatul Unit în timp ce aşteaptă decizia.
Există un principiu, observat de multe ţări, potrivit căruia solicitanţii de azil care au trecut printr-o a treia ţară sigură în care ar fi putut solicita azil pot fi trimişi acolo pentru a-şi face cererea. Toţi cei care aşteaptă în Calais intră în această categorie. Ei se află într-o ţară sigură, dar puţini au ajuns în Franţa fără să fi trecut graniţa prin altă ţară din Uniunea Europeană.
Sistemul britanic cu privire la refugiaţi: regula Dublin
UE are o regulă specifică privind acest caz, încercând să descopere care ţară este responsabilă pentru a se ocupa de cererea de azil.
Potrivit acestei reglementări, refugiaţii pot fi trimişi către alte naţiuni UE, inclusiv în Franţa. Regula Dublin stabileşte criteriul pentru identificarea ţării care ar trebui să se ocupe de cererea de azi. De obicei, prima ţară în care soseşte refugiatul este responsabilă de cerere. Sistemul Eurodac poate identifica care ţară a reprezentat punctul de intrare.
Departamentul de stat britanic spune că profită mult de acest avantaj al legii. Însă Marea Britanie a realizat acest lucru doar în cazul a 252 de persoane în 2014, comparativ cu 827 în 2013.
Unele guverne s-au oprit şi ele din a trimite oamenii înapoi în două dintre ţările care reprezintă puncte de intrare, cum este Grecia şi Italia, deoarece aceste ţări sunt deja inundate de cereri de azil. În Grecia chiar au existat critici cu privire la tratamentul refugiaţilor, notează BBC.
„Un dintre cele mai mari provocări ale sistemului Dublin este că dă naştere unei inechităţi fundamentale, punând o responsabilitate disproporţionată pe statele de frontieră ca Grecia şi Italia“, explică un specialist pentru BBC.
În Marea Britanie, refuzuri peste refuzuri
Au existat peste 25.000 de solicitări de azil, în 12 luni, până în martie 2015. Majoritatea acestor cereri au fost respinse: în 2014, peste 60% din deciziile iniţiale privind solicitările de azil au fost refuzuri. Însă, în acelaşi an, doar 6.788 de solicitanţi au fost îndepărtaţi sau au plecat în mod voluntar din Marea Britanie.
Un raport al Parlamentului englez din 2014 a scos în evidenţă „cantitatea masivă de refuzuri“: aproximativ 175.000 de persoane nu mai aveau voie să rămână pe teritoriu britanic, însă autorităţile nu ştiau dacă aceştia au plecat sau nu.
Refugiaţi, deţinuţi pe termen nelimitat
Principala cauză în întârzierile privind scoaterea din ţară a refugiaţilor refuzaţi este birocratică, susţine Jerome Phelps, directorul Acţiunii Detenţia. Mulţi solicitanţi au fugit din ţara lor fără vreun document de călătorie valabil. Alţii poate că şi-au distrus paşapoartele înainte să intre în Marea Britanie şi este dificil să li se dovedească naţionalitatea. Phelps susţine că unii oameni aflaţi în această situaţie „sunt efectiv nereturnabili“.
„Marea Britanie este unică în UE pentru că nu are timp limită pentru detenţie“, explică Phelps care adaugă că există refugiaţi închişi care aşteaptă documente pentru călătorie urgente care nu vor veni.
Unele ţări refuză sau întârzie emiterea de documente de călătorie pentru cei trimişi înapoi care nu au un paşaport valabil. Alte naţiuni nu permit întoarcerea forţată a indivizilor sau solicită dovezi de naţionalitate care sunt imposibil de obţinut. Câţi oameni sunt blocaţi astfel de asemenea probleme nu este clar. Departamentul de Stat spune că acest lucru nu face parte din statistica lor.
Se încarcă comentariile...
