Cât de influentă e propaganda rusească?
0
Parlamentul European a adoptat miercuri o rezoluţie care solicită Comisiei crearea unei forţe mediatice pentru contracarea propagandei ruseşti şi a celei ISIS în cadrul UE şi în ţările Parteneriatului Estic.
O rezoluţie a PE nu se transformă automat în lege, dar ea indică un curent de opinie. Structura votului pune în lumină o puternică mefienţă faţă de Federaţia Rusă, dar în acelaşi timp sugerează posibiliatea unor schimbări de perpsectivă. Au fost înregistrate 304 voturi pentru şi179 împotrivă, dar semnificativ este şi faptul că au fost 208 abţineri, ceea ce reprezintă un mare bazin de nehotărâţi. Subiectul relaţiilor cu Rusia este departe de a fi atât de net tranşabil pe cât sugerează Rezoluţia, cu atât mai mult cu cât în politica europeană se petrec sub ochii noştri reorientări de semn contrar. În Franţa bunăoară alegerile primare ale ”dreptei şi centrului” vor fi câştigate cel mai probabil de fostul prim-ministru François Fillon, un politican conservator care intenţionează să îmbunătăţească relaţiile cu Rusia. Departe de a pune Rusia şi ISIS în sacul aceleaşi adversităţi, viitorul posibil preşedinte al Franţei propune mai curând o alianţă cu preşedintele Putin contra islamisului radical. Nu se ştie iarăşi ce vor aduce alegerile din Germania, dar, în destule alte ţări, remarcăm o reconsiderare a politicii de ostilitate radicală faţă de Rusia.
Dar teza centrală a rezoluţiei - alăturarea Federaţiei Ruse de ISIS - a suscitat controversă chiar printre promotorii săi. La conferinţa de presă au vorbit deputata conservatoare Anna Fotyga (ECR), fost ministru de Externe al Poloniei, deputatul Traian Ungureanu (PPE), socialistul austriac Eugen Freund (S&D) şi lituanianul Petras Auštrevičius (ALDE). Dacă raportorii Anna Fotyga şi Petras Auštrevičius au considerat că, în ciuda diferenţelor indiscutabile dintre cele două entităţi, ele se manifestă deopotrivă ca adversare ale UE şi cer acelaşi tip de răspuns, Traian Ungureanu a pretins că Rusia şi ISIS ”au regimuri similare” şi că merită prin urmare o dezavuare de aceeaşi natură. Socialistul austriac Eugen Freund nu a ascuns însă că, în ciuda susţinerii pe care o acordă rezoluţiei, dezaprobă tratarea Rusiei şi ISIS în acelaşi raport şi că alăturarea i se pare complet neadecvată. De altfel sub influenţa socialiştilor, rezoluţia a cuprins în textul ei şi câteva fraze mai conciliante cum ar fi aceea (paradoxală) că războiul mediatic nu ar trebui ”să pună în discuţie importanţa menţinerii unor relaţii constructive cu ţările terţe”.
Să nu uităm însă conţinutul propriu-zis al rezoluţiei. Textul este stufos, dar, în esenţă, constată că Rusia alocă bani mulţi pentru programe de propagandă şi dezinformare, şi cere în consecinţă Comisiei şi statelor membre să aloce la rândul lor sume consistente pentru crearea unui aparat mediatic de natură să contrabalanseze influenţa rusească atât în ţările uniunii cât şi în ţările Parteneriatului Estic.
O observaţie se impune de la bun început. Textul rezoluţiei conţine afirmaţii pe deplin adevărate, dar şi afirmaţii exagerate. De exemplu este perfect adevărat că în vecinătatea estică ”războiul propagandistic şi intervenţia mass-mediei ruse sunt deosebit de puternice şi, de cele mai multe ori, fără rival”. O ştim mai ales cât priveşte Basarabia, căci Ucraina a fost mereu un spaţiu de cultură rusă, în care lucrurile sunt mai greu discernabile.
Dar cât priveşte ţările membre UE, Rezoluţia e cel puţin exagerată: ”statele sale membre şi cetăţenii săi - se spune în textul adoptat - suportă o presiune crescândă, sistematică pentru a face faţă campaniilor de informare, de dezinformare, de intoxicare şi de propagandă din partea unor ţări şi actori nestatali”.
În România cel puţin se discută intens despre propaganda rusească, dar ea nu are influenţa care i se atribuie. Audienţa posturilor de televiziune ruseşti se apropie de zero căci nu există pur şi simplu preluări prin firmele de cablu care sunt orientate exclusiv către spaţiul occidental. Iar dacă ne referim la diferite site-uri, ele au o audienţă uşor măsurabilă şi limitată la câteva nişe nesemnificative din punct de vedere politic. Ca să nu mai spunem că spre deosebire de Basarabia, românii nu mai vorbesc deloc ruseşte şi asta încă din ultimul deceniu al lui Ceauşescu. Pentru orice observator lucid al peisajului mediatic din România, propaganda rusească este o ameninţate supraevaluată. De altfel este grăitor că cei care cultivă subiectul nu dau niciodată exemple sau, dacă o fac totuşi, acestea sunt minore sau neconvingătoare. Impresia noastră, aşa cum am mai arătat, este că exagerarea influenţei ruseşti are scopul de a discredita presa şi în general opiniile de orientare conservatoare care sunt asimilate abuziv cu politica de la Kremlin.
Extinzând observaţia la spaţiul întregii Europe, putem întrevedea că rezoluţia votată miercuri este printre altele şi o replică liberală la avansul conservatorismului în Europa şi totodată la amplificarea contestaţiilor din partea stângii socialiste, care pretinde mai multă solidaritate. E semnificativ mai ales un pasaj din textul rezoluţiei: ”deşi nu toate criticile aduse UE sau politicilor sale, în special în contextul exprimării ideilor politice, reprezintă în mod necesar propagandă sau dezinformare, cazurile de manipulare sau de sprijin din partea ţărilor terţe, menite să alimenteze şi să exacerbeze aceste critici oferă motive pentru a pune sub îndoială fiabilitatea acestor mesaje.” E aproape transparent: cei care critică, de pe orice poziţie, starea actuală a Uniunii Europene riscă să fie trataţi ca prieteni ai lui Putin sau, în orice caz, să li se ceară explicaţii. E cel puţin îngrijorător.
Horaţiu Pepine
Se încarcă comentariile...
