BREXIT: Rezultatele negocierilor de la Bruxelles şi impactul alegerilor din Marea Britanie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
davis barnier

Dacă pe termen scurt incertitudinea politică poate să conducă la întârzieri şi blocaje în desfăşurarea negocierilor, pe termen lung configuraţia politică post-electorală din Marea Britanie poate duce la un acord mai avantajos de ambele părţi privind Brexit. Rezultatul alegerilor îi forţează pe conservatori să-şi regândească strategia, iar abordarea Theresei May de "hard Brexit" de dinainte de alegeri este pusă sub semnul întrebării.


Interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Care au fost rezultatele negocierilor de la Bruxelles?

Primele negocieri de substanţă privind ieşirea Marii Britanii din UE s-au încheiat la Bruxelles fără progrese sau rezultate concludente. Ministrul britanic, David Davis, a fost primit la Comisia Europeană de către negociatorul şef al Uniunii Europene, Michel Barnier. Echipele celor doi oficiali au petrecut patru zile în cadrul unor grupuri de lucru dedicate, încercând să identifice punctele de acord şi, respectiv, dezacord în ceea ce priveşte dosarele cele mai importante în tratativele Brexit.

Drepturile cetăţenilor europeni, datoria Marii Britanii la bugetul UE şi modul de gestionare a frontierei cu Irlanda au fost principalele chestiuni discutate, pe care ambele părţi doresc să le soluţioneze ca parte a Acordului de ieşire a Marii Britanii din UE. Însă runda de negocieri s-a încheiat cu foarte puţine progrese privind oricare dintre cele trei teme principale.

Dacă Uniunea Europeană a publicat deja şapte luări de poziţie în legătură cu Brexit-ul, poziţia guvernului britanic rămâne încă incertă. Singurul domeniu în care Marea Britanie şi-a detaliat punctul de vedere este propunerea referitoare la drepturile cetăţenilor UE, pe care a transmis-o oficialilor europeni la începutul acestei luni. Însă Michel Barnier a calificat această propunere drept insuficientă pentru garantarea pe viaţă a drepturilor celor 3,2 milioane de cetăţeni europeni şi a declarat că se menţine o „divergenţă fundamentală” între Uniunea Europeană şi Regatul Unit pe această temă.

Propunerea guvernului britanic prevede că cetăţenii UE vor primi statut de „resortisanţi ai ţărilor terţe” în Marea Britanie, beneficiind de mai puţine drepturi decât li se oferă cetăţenilor britanici în UE. Europenii nu numai că îşi vor pierde dreptul de vot la alegerile locale, dar în plus nu vor mai avea dreptul să îşi aducă soţul sau soţia în Regatul Unit decât dacă au un venit pe familie de cel puţin 18.600 de lire sterline. Mai mult, toţi membrii familiei – inclusiv copiii – vor trebui să depună cereri separate pentru a dobândi “statut stabil” sau rezidenţă permanentă în Marea Britanie. Un alt punct de divergenţă îl constituie jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie în garantarea drepturilor cetăţenilor europeni, o cerinţă fermă a negociatorilor UE care nu a fost încă acceptată de guvernul de la Londra. În plus, o serie de chestiuni presante rămân încă sub semnul întrebării, precum accesul la beneficii sociale şi transferabilitatea acestora, taxele universitare pentru studenţi sau recunoaşterea calificărilor doctorilor în Marea Britanie.

În afară de problema asigurării securităţii juridice pentru cetăţenii europeni care locuiesc, lucrează sau studiază în Marea Britanie, punctul principal de dezacord în negocierile privind Brexit s-a dovedit a fi anagjamentul financiar al Marii Britanii. Dacă poziţia UE pe această temă a fost publicată încă din 29 mai, Marea Britanie a recunoscut de-abia recent că are anumite obligaţii financiare şi după ieşirea din blocul comunitar – fără însă a indica o anumită sumă precisă sau un mod de calcul al acesteia. Negociatorul şef din partea Comisiei Europene a declarat că este necesară clarificarea poziţiei Marii Britanii în chestiunea anagajamentelor financiare înaintea oricărui progres al negocierilor. Până atunci, nu vor fi făcute concesii din partea Uniunii Europene în acest sens.

Nici în privinţa graniţei între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda nu s-au făcut progrese notabile. Discuţiile între cele două părţi s-au concentrat asupra respectării obiectivelor Acordului de pace de la Belfast (“Good Friday Agreement”), care a pus capăt unei perioade de trei decenii de înfruntări confesionale între catolici şi protestanţi în Irlanda de Nord, soldate cu peste 3.600 de morţi. Rămâne incert modul în care va fi implementat acest acord pentru a evita orice posibilă reluare a conflictului nord-irlandez, precum şi continuarea cooperării nord-sud şi crearea unei zone de călătorie comune în condiţiile redefinirii frontierelor UE.

Michel Barnier a declarat că toate aceste capitole trebuie încheiate până la sfârşitul lunii octombrie 2018, pentru ca Acordul de ieşire să fie ratificat de toate părţile înainte de 31 martie 2019 – data prevăzută pentru ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar. În lipsa unor progrese semnificative în ceea ce priveşte toate cele trei priorităţi, oficialii europeni avertizează că nu vor începe discuţiile privind un nou acord comercial, principalul deziderat al Marii Britanii şi pe care companiile britanice îl doresc încheiat până la ieşirea Regatului Unit din UE.

În mod clar, Uniunea Europeană este cea care conduce procesul şi se află într-o poziţie dominantă în negocieri. Statele membre UE au dat dovadă până acum de o unitate de neclinit şi de o convergenţă rară a poziţiilor în ceea ce priveşte tratativele cu Marea Britanie, astfel încât Brexit să nu ducă la o slăbire sau o destrămare a Uniunii. În plus, declinul electoral al partidelor eurosceptice şi victoria pro-europeanului Emmanuel Macron ca preşedinte al Franţei sunt în general semne încurajatoare în direcţia întăririi unităţii şi a coeziunii UE.

De cealaltă parte a Canalului Mânecii, în schimb, premierul Theresa May nu a reuşit încă să găsescă un consens cu privire la ce îşi doreşte să obţină Marea Britanie în urma Brexit, mai ales după pierderea majorităţii parlamentare la alegerile de luna trecută. Deşi conservatorii rămân partidul de guvernământ, guvernul May nu pare să aibă un plan bine conturat şi asumat politic. La un an de la referendumul care a decis la limită ieşirea Marii Britanii din UE, este încă neclar ce tip de Brexit urmăreşte guvernul britanic. În plus, Theresa May este nevoită acum să ducă o luptă pentru autoritate şi se confruntă cu îndoieli în interiorul propriului său partid în legătură cu abilitatea sa de a-şi exercita în continuare mandatul.

Care este poziţia guvernului britanic în cadrul negocierilor?

Presa britanică este plină de aluzii la o luptă internă în interiorul Partidul Conservator, care reflectă diviziunile care au survenit între membrii cabinetului Theresei May. În mod clar, aceştia din urmă nu au căzut de acord cu privire la care ar trebui să fie strategia Marii Britanii în negocierile cu UE. Lipsa de direcţie şi claritate în poziţia Marii Britanii şi incertitudinea în plan politic şi economic riscă să ducă la întârzieri şi blocaje în desfăşurarea negocierilor cu Uniunea Europeană, iar diviziunile interne sporesc riscul de eşec al tratativelor.

Şi pentru negociatorii UE indecizia oficialilor britanici este îngrijorătoare, aceştia subliniind faptul că mai rămân doar 20 de luni pentru a negocia un “divorţ ordonat”. În acest sens, oficialii europeni speră că în perioada următoare guvernul britanic va trata cu mai multă urgenţă tratativele de ajungere la un acord privind Brexit.

Se pune totodată în discuţie capacitatea guvernului May de a trece prin Parlament legile necesare pentru ieşirea Marii Britanii din UE. Între acestea, cea mai importantă este legea abrogării (“The Repeal Bill”), care va încorpora întregul acquis comunitar în legislaţia britanică, precum şi alte şapte proiecte de lege majore privind imigraţia, agricultura şi tarifele vamale.

Proiectul legii abrogării a fost publicat recent de guvernul britanic şi marchează o etapă majoră în procesul ieşirii din UE. Documentul de 57 de pagini este menit să asigure continuitatea legală prin aplicarea aceloraşi legi în Marea Britanie după ieşirea din blocul comunitar, punând totodată capăt supremaţiei legislaţiei UE asupra celei britanice. Acest proiect de lege va intra în dezbatere parlamentară în luna septembrie şi va trebui să fie aprobat până la data încheierii negocierilor pentru Brexit, prevăzută pentru 31 martie 2019.

Însă trecerea acestor legi prin Parlament, fără amendamente, se anunţă a fi extrem de dificilă. Lipsa unei majorităţi parlamentare a conservatorilor înseamnă că rolul Parlamentului, care a fost până acum marginalizat, va fi crucial. Unii membri ai echipei doamnei May cred chiar că poziţia premierului britanic este atât de precară încât nu va putea duce la bun sfârşit Brexit-ul, având în vedere problemele privind propria sa autoritate şi credibilitate la nivel naţional şi în raport cu partenerii europeni.

Această situaţie ar crea foarte multă incertitudine pentru milioanele de cetăţeni şi întreprinderi din întreaga Europă, deoarece Marea Britanie ar ieşi din blocul comunitar pe 30 martie 2019 fără vreun acord sau reguli clare. Iar dacă un Brexit haotic ar fi cu sigurantă în detrimentul Uniunii Europene, pentru Regatul Unit ar fi cu mult mai rău: mărfurile britanice ar fi supuse unui nou regim vamal, călătoriile cu avionul s-ar opri fără o înţelegere privind aviaţia, iar barierele tarifele şi netarifare ar apărea peste noapte.

Care este impactul economic al Brexit?

Pe bună dreptate, mediul de afaceri este îngrijorat cu privire la lipsa de claritate în poziţia guvernului britanic. Companiile doresc să vadă o abordare mai transparentă şi coerentă din partea guvernului May, care să le ajute să îşi planifice activitatea şi să ia decizii optime privind viitoarele investiţii. Iar dacă înainte de alegeri mediul privat a fost în mare parte ignorat în cerinţele sale, Theresa May încearcă acum să-şi îmbunătăţească relaţia cu întreprinderile. În acest sens, guvernul şi-a propus să consulte mai îndeaproape companiile din diferite sectoare în încercarea de a restabili încrederea mediului de afaceri şi a consumatorilor.

Aceste eforturi vin totodată în contextul unei încetiniri semnificative a economiei britanice în prima jumătate a acestui an, pe fondul deprecierii lirei sterline la un minim istoric. Astfel, în primul trimestru al acestui an, Marea Britanie a ajuns de la ţara cu una din cele mai mari creşteri economice din UE, la a avea creşterea cea mai lentă din blocul european – în contextul incertitudinii privind Brexit. Întrucât inflaţia se apropie de 3%, veniturile “reale” ale britanicilor (ajustate la inflaţie) sunt în scădere. Iar dacă în ultima perioadă britanicii au compensat scăderea veniturilor prin mai multe împrumuturi, cele mai recente cifre publicate de Banca Angliei sugerează că britanicii încep să adopte o abordare mai prudentă a finanţelor lor personale.

Mai mult, speranţa unor susţinători ai Brexit-ului că deprecierea lirei va duce la o creştere masivă a exporturilor nu s-a realizat. Deficitul de cont curent în creştere a contribuit la încetinirea economică. Totodată, cele mai recente estimări ale PIB-ului arată că investiţiile şi producţia industrială stagnează, probabil pe fondul incertitudinii şi al temerilor investitorilor privind viitorul Marii Britanii. Această contracţie a investiţiilor se va traduce probabil şi printr-un impact negativ asupra productivităţii şi a ocupării forţei de muncă, prin scăderea numărului de angajări efectuate de către companii.

Pe măsură ce efectele economice negative ale Brexit încep să se resimtă mai puternic, britanicii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de încetinirea economică şi de scăderea nivelului de trai, fapt reflectat şi în rezultatul alegerilor parlamentare de luna trecută. Cele mai recente sondaje şi cercetări arată că, dacă ar trebui să aleagă, o majoritate a electoratului ar prefera un soft Brexit, în interiorul pieţei unice europene.

Având în vedere termenul foarte strâns de negociere de mai puţin de doi ani, s-ar putea însă să fie nevoie de mai mult timp pentru a negocia un Brexit avantajos de ambele părţi. Aceasta înseamnă că, cel mai probabil, va trebui să existe o perioadă de tranziţie după 30 martie 2019 – aşa cum oficialii UE au presupus de la început, iar guvernul May începe să recunoască. În cazul în care nu se va ajunge însă la o înţelegere în termenul de doi ani, atunci un Brexit dur va fi rezultatul implicit.

De la hard Brexit la mai multă flexibilitate?

Dacă pe termen scurt incertitudinea poate să conducă la întârzieri şi blocaje în derularea procesului de ieşire a Marii Britanii din UE, pe termen lung însă configuraţia politică post-electorală din Marea Britanie poate duce la negocieri mai constructive şi la un rezultat mai bun al tratativelor. În acest sens, rezultatul alegerilor îi forţează pe conservatori să-şi regândească strategia, iar abordarea Theresei May de hard Brexit de dinainte de alegeri este pusă acum sub semnul întrebării.

Astfel, noul context politic pare să ducă la mai multă flexibilitate şi la o relaxare a poziţiei dure de dinainte de alegeri în ceea ce priveşte Brexit-ul. In locul excluderii definitive a apartenenţei Regatului Unit la piaţa unică europeană şi uniunea vamală în schimbul recâştigării controlului asupra imigraţiei, abordarea privind Brexit pare să devină mai flexibilă. Cel putin scenariul ieşirii Marii Britanii din UE fără niciun acord pare a fi, deocamdată, scos din cărţi.

Mai mult, în noul mediu parlamentar, deputaţii conservatori mai puţin ostili faţă de UE au o oportunitate de a se afirma. Aceştia pot profita de o conducere slăbită şi considera rezultatul alegerilor ca punând sub semnul întrebării politica UE susţinută de doamna May. Din acest punct de vedere, membrii Partidului Conservator favorabili unei abordări mai “soft” sunt acum mai în măsură să promoveze ideea unui Brexit care maximizează continuitatea, cu o componentă de tranziţie semnificativă înainte ca Regatul Unit să părăsească piaţa unică şi uniunea vamală.

Liderul informal al acestui grup – Ministrul de finanţe, Philip Hammond – a folosit slăbirea relativă a prim-ministrului pentru a trasa o abordare a Brexit-ului diferită ca ton şi ca fond de cea a doamnei May de dinainte de alegeri. Spre deosebire de prim-ministru, domnul Hammond nu vede ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ca pe o oportunitate pentru pentru un viitor mai bun, ci mai degrabă  ca pe o problemă care trebuie gestionată într-un mod care să genereze cât mai puţine daune economice. Încetinirea economiei britanice din prima jumătate a acestui an serveşte la întărirea şi credibilizarea acestei abordări.

Philip Hammond, considerat un potenţial succesor al Theresei May, a subliniat în repetate rânduri necesitatea unui acord de tranziţie de cel putin doi ani după Brexit, pentru a minimiza impactul perturbator asupra economiei şi a societăţii britanice în ansamblul său, idee susţinută aparent de majoritatea colegilor săi de cabinet. Din acest punct de vedere, Philip Hammond este un susţinător al unei abordări de tip soft Brexit, care să prioritizeze comerţul în locul problemelor privind imigraţia sau supravegherea juridică din partea Curţii Europene de Justiţie.

Pe de altă parte, hardlinerii Brexit mai pot înclina încă balanţa puterii, reducând flexibitatea guvernului de a face concesii şi riscând un eşec al negocierilor care ar duce la ieşirea Marea Britanii din blocul comunitar fără niciun acord. Este plauzibil ca această aripă să ceară la un moment dat ca Marea Britanie să opteze pentru “nicio înţelegere”, pe motiv că termenii de ieşire asupra cărora insistă UE sunt inacceptabili. Prin urmare, alegerile generale nu au înlăturat în întregime posibilitatea unui hard Brexit.

Doamna May este prinsă astfel între pro-europenii din propriul său partid care doresc să mai îndulcească Brexit-ul şi euroscepticii care se vor întoarce împotriva ei în cazul în care va şovăi. Este, de fapt, chiar dilema pe care Theresa May a încercat să o evite atunci când a decis organizarea alegerilor anticipate care să-i ofere un mandat puternic.

Şi totuşi, de ce a declanşat Theresa May alegerile anticipate?

Principalul factor care a determinat-o pe Theresa May să organizeze alegerile anticipate a fost estimarea, sprijinită de majoritatea sondajelor de opinie, că Partidul Conservator poate câştiga uşor alegerile şi îşi poate consolida majoritatea parlamentară prin dobândirea unui număr semnificativ de mandate suplimentare (de peste o sută) în Camera Comunelor.

Theresa May a convocat astfel alegeri generale cu 3 ani înainte de termen într-un efort de a-şi asigura un mandat care să-i intăreasca poziţia, mai ales în vederea negocierilor de ieşire a Marii Britanii din UE. Premierul britanic a sperat să obţină un mandat mai puternic nu doar pentru Brexit, ci pentru un Brexit de un anumit fel – care presupunea ieşirea din uniunea vamală şi piaţa unică europeană, rezervându-şi totodată discreţia de a decide exact modul în care aceasta să se realizeze.

Dacă şi-ar fi atins scopul, doamna May ar fi obţinut mai multă flexibilitate politică pentru a încheia acorduri cu UE în ceea ce priveşte componentele sensibile ale negocierilor precum plata anagajamentelor financiare sau prerogativele Curţii Europene de Justiţie, în schimbul unui  nou acord de liber schimb cu Uniunea Europeană.

În realitate, managementul politic intern a atârnat mult în balanţă în ceea ce priveşte decizia premierului britanic de organizare a alegerilor anticipate. Astfel, Theresay May a căutat să-şi întărească autoritatea personală şi a guvernului său – atât la nivelul Parlamentului, cât şi a propriului său partid. Doamna May a sperat astfel să descurajeze opoziţia din partea unor membri ai Camerei Lorzilor şi să delegitimeze orice plângeri din partea liderilor teritoriilor descentralizate şi a oponenţilor politici.

Premierul britanic a încercat aşadar să se protejeze de o potenţială rebeliune în interiorul Partidului Conservator printr-o creştere substanţială a majorităţii parlamentare pe care a moştenit-o de la predecesorul său, David Cameron.

Theresa May a crezut probabil că prin câştigarea alegerilor în acest fel poate să-şi întărească propria legitimitate (ea nefiind aleasă, ci numită în urma demisiei lui David Cameron) în faţa electoratului şi a propriului său partid, să revendice un mandat democratic şi să exercite totodată mai mult control asupra Brexit.

Majoritatea sondajelor de opinie indicau că un asemenea rezultat avea o probabilitate mare de realizare, mai ales în contextul unei slăbiciuni aperente şi a diviziunilor din cadrul Partidului Laburist, care părea un oponent facil de învins în perioada de dinaintea campaniei electorale.

Un alt motiv pentru declanşarea alegerilor anticipate a fost probabil legat de contextul economic încă favorabil din Marea Britanie. Din perspectivă tactică, doamna May a avut un motiv puternic să fi apelat la alegeri atât timp cât situaţia economică parea a fi încă sub control. Altfel, exista un risc ca mai târziu electoratul să resimtă mai puternic impactul economic negativ sub forma deprecierii lirei, a inflaţiei şi a scăderii în termeni reali a veniturilor.

Pariul Theresei May s-a dovedit a fi unul perdant, în condiţiile în care conservatorii au pierdut 13 de locuri, ajungând astfel să nu mai deţină majoritatea în Camera Comunelor. Efectul a fost astfel contrar celui scontat – şi anume a slăbit mandatul de negociere al guvernului May atât la nivel naţional, cât şi în raport cu partenerii europeni.

După o perioadă turbulentă în urma alegerilor cu rezultat dezastruos pentru conservatori, doamna May a obţinut în cele din urmă o majoritate de guvernământ prin prisma unui acord cu Partidul Unionist Democrat (DUP). Alianţa cu acest partid de 10 deputaţi din Irlanda de Nord îi va asigura Theresei May, la limită, majoritatea de lucru în Parlament. Este clar, însă, că va urma o perioadă semnificativă de instabilitate politică.

Pe de altă parte, alianţa cu partidul unionist din Irlanda de Nord pare să mai fi înmuiat poziţia dură a conservatorilor în ceea ce priveşte ieşirea Marii Britanii din UE. Astfel, deşi DUP este în favoarea Brexit, doreşte în schimb să evite controalele la graniţa cu Irlanda, ceea ce ar putea fi necesar în cazul în care Marea Britanie ar părăsi uniunea vamală. Arlene Foster (liderul DUP) a vorbit împotriva unui hard Brexit, preferând un plan mai rezonabil şi realizabil de părăsire a Uniunii Europene.

Mai mult, partidul parlamentar al Theresei May include acum 12 noi deputaţi din Scoţia, o ţară puternic pro-UE şi unde Partidul Naţional Scoţian (SNP) pledează pentru ca Marea Britanie să rămână în piaţa unică europeană.

Care este mesajul electoratul britanic pentru elita politică?

Mesajul electoratului britanic reprezintă în primul rând o reacţie negativă faţă de campania electorală slabă şi a percepţiei unei lipse de consecvenţă în declaraţiile şi acţiunile Theresei May.

În acest sens, premierul britanic şi-a concentrat întreaga campanie în jurul ideii de stabilitate şi consecvenţă, mizând pe mesajul că guvernul său este unicul în măsură să ducă la bun sfârşit negocierile privind Brexit şi să-l transforme într-un succes pentru Marea Britanie. Lipsa de credibilitate, transparenţă şi programul de guvernare slab i-au înstrăinat însă pe cetăţeni.

Mesajul electoratului britanic este totodată unul anti status-quo, împotriva unei percepute aroganţe a elitelor politice personificate prin imaginea afişată de Theresa May şi împotriva establishment-ului politic.

La polul opus, campania derulată de Partidul Laburist s-a dovedit a fi mult mai populară, în special pentru votanţii tineri care au simţit că liderul laburist a dat dovadă de mai multă autenticitate şi empatie faţă de nevoile cetăţenilor în comparaţie cu Theresa May, care a părut foarte rigidă. În acest sens, Jermy Corbyn – o figură controversată în politica britanică şi chiar în propriul său partid, a reuşit printr-o campanie foarte reuşită şi net superioară celei duse de Theresa May să obţină un scor bun pentru Partidul Laburist şi să se bucure de o popularitate în creştere.

Umilinţa electorală a Theresei May a creat însă speranţe în rândul pro-europenilor că aceasta va fi forţată să renunţe la planul său pentru un hard Brexit. În acest sens, votul britanicilor poate fi interpretat şi drept o reacţie a electoratului împotriva tipului de Brexit susţinut de guvernul May şi a posibilităţii ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord, cu efectele negative aferente. De pildă, mulţi votanţi din Londra – care în mod tradiţional erau susţinătorii conservatorilor – au optat pentru Partidul Laburist tocmai pentru că nu erau de acord cu abordarea guvernului May în ceea ce priveşte termenii de negociere ai Brexit-ului.

La o analiză mai atentă a votului din Marea Britanie, se poate observa totodată o discrepanţă importantă între votanţii tineri şi cei mai în vârstă. Astfel, vârsta pare să fie noua linie de diviziune în politica britanică. Pentru un alegător, cu cât înaintează în vârstă şi pentru fiecare 10 ani în plus, şansa de a vota cu Partidul Conservator creşte cu aproximativ nouă puncte procentuale, în timp ce probabilitatea de a vota cu Partidul Laburist scade cu nouă puncte. Vârsta de 47 de ani pare să fie punctul de cotitură, de la care un votant pare mai înclinat să voteze cu conservatorii mai degrabă decât cu laburiştii. Cu toate acestea, în ciuda creşterii participării electorale a tinerilor, rămâne în continuare mai puţin probabil ca aceştia să iasă la vot faţă de persoanele mai în vârstă.

Pe lângă vârstă, educaţia a devenit totodată una dintre principalele linii de demarcaţie electorală. Nivelul de educaţie a fost un factor crucial în campania pentru referendumul UE şi în continuare la alegerile generale. Dacă sprijinul pentru Partidul Conservator scade cu cât un alegător este mai educat, pentru Laburişti şi Liberali (LibDems) efectul este contrariu.

Ce a pierdut Theresa May de pe urma alegerilor?

Partidul Conservator al lui May a pierdut majoritatea parlamentară la alegerile generale şi s-a confruntat cu perspectiva nefastă de a conduce un guvern minoritar. Conservatorii au pierdut 13 locuri în Camera Comunelor, scăzând astfel sub nivelul celor 326 de locuri necesare pentru a forma un guvern majoritar, în timp ce laburiştii au câştigat 32 de locuri.

Pierderea alegerilor dăunează grav imaginii doamnei May, a guvernului şi a partidului său, punând în evidenţă carenţele premierului britanic în ceea ce priveşte lidershipul. Decizia de a organiza alegerile anticipate, programul de guvernare şi campania electorală slabă pe care a desfăşurat-o o pun într-o lumină proastă.

Astfel, Theresa May a pierdut nu doar majoritatea în Camera Comunelor, dar şi-a pierdut şi propria legitimitate şi credibilitate în rândul electoratului şi al Partidului Conservator. Theresa May şi-a slăbit astfel poziţia în cadrul propriului său cabinet, capitalul său politic şi stilul său dominant fiind astfel subminate.

Rezultatele dezastruoase de la alegeri au lăsat-o practic pe doamna May să se agaţe de putere, obligând-o să realizeze un acord cu Partidul Democrat Unionist pentru a rămâne în sediul de pe Downing Street.

De asemenea, Theresa May s-a confruntat cu presiuni şi în urma incidentelor nefaste din ultimele luni din Marea Britanie. O serie de atacuri teroriste în Londra şi Manchester au întins la maximum resursele serviciilor de securitate, ducând la întrebări legate de reducerile la bugetele de securitate ale poliţiei pe care le-a prezidat în calitate de secretar de stat pentru afaceri interne. Totodată, doamna May a fost criticată puternic după incediul masiv de la Turnul Grenfell care a ucis cel puţin 80 de persoane. Spre deosebire de Jeremy Corbyn şi de Regina Elisabeta, Theresa May a refuzat în prima instanţă să se întâlnească cu victimele incendiului, iar gestul său a fost interpretat drept lipsă de empatie din partea premierului britanic.

Care sunt şansele ca rezultatul alegerilor anticipate să propulseze o altă figură politică în funcţia de prim-ministru?

Decizia doamnei May de a rămane în postul de premier, în ciuda eşecului răsunător de la alegeri, a condus la mai multe cereri de demisie – cu precădere din partea liderilor opoziţiei în frunte cu Jeremy Corbyn, dar şi din interiorul propriului său partid.

Speculaţiile politice curente din Marea Britanie se concentrează în jurul întrebării privind cât timp doamna May poate continua ca prim-ministru. Desigur, pare improbabil să i se permită să conducă partidul într-o altă rundă de alegeri. Probabil calculul conservatorilor este ca Theresa May să fie lăsată în continuare să se ocupe de Brexit (până în 2019 sau cel puţin până la primul hop important), iar apoi să plece.

Propunerea de a o elimina pe Theresa May este însă problematică. Nu există încă un succesor evident şi nici măcar indicaţii în privinţa unui candidat credibil care ar dori să-şi asume rolul de prim-ministru. Un concurs de lidership la nivelul Partidului Conservator, dacă ar avea loc, ar fi dificil de gestionat impreună cu un guvern minoritar şi cu negocierile în curs de desfăşurare privind Brexit, mai ales dacă ar pune la îndoială poziţia faţă de UE a noului premier.

Aşadar, nu se prefigurează deocamdată clar un nou lider politic. Noi figuri emergente ar putea proveni însă chiar din interiorul cabinetului Theresei May. În acest sens, au fost vehiculate mai multe nume în presă, printre care: Boris Johnson (Ministrul afacerilor externe), Philip Hammond (Ministrul de finanţe), Amber Rudd (Ministrul afacerilor interne) sau chiar David Davis (Ministrul pentru Brexit).

Dacă deocamdată nu se anunţă schimbări majore pe scena politică britanică, viitorul rămâne învăluit în incertitudine. Oricine va rezulta a fi până la urmă principalul artizan al acordului de ieşire a Marii Britanii din UE, va trebui să comunice clar publicului care sunt compromisurile şi costurile reale impuse de opţiunea de Brexit pe care o va alege guvernul britanic. La finalul zilei, ca să-i cităm pe britanici înşişi, “you can’t have your cake and eat it”. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite