Belaruşii continuă presiunile asupra lui Lukaşenko. Zeci de mii de persoane protestează la Minsk

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă, duminică, la Minsk, pentru a denunţa realegerea lui Aleksandr Lukaşenko pentru a şasea oară la conducerea ţării, apreciind că alegerile din 9 august au fost fraudate.

Cu drapele alb şi roşu, culorile contestării, mulţimea reunită în Piaţa Independenţei şi pe străzile din jur a reluat în cor sloganul „Libertate!”.

Mass-media şi conturile aplicaţiei Telegram apropiate de opoziţie au indicat mai mult de 100.000 de protestatari în capitala belarusă pentru a doua duminică consecutiv. 

După două săptămâni de proteste, această mare manifestaţie ar trebui să dovedească că opoziţia poate să-i impună lui Lukaşenko o luptă de durată cu scopul de a-l forţa să negocieze plecarea sa, transmite AFP.

La rândul său, Aleksandr Lukaşenko i-a ameninţat cu represalii pe protestatari, dar şi pe greviştii din uzine care se alătură mişcării de contestare.

Vorbind despre situaţia din Belarus pentru „El Pais”, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a avertizat că există riscul transformării Belarusului în „a doua Ucraină”, ţară macinată de război de mai bine de şase ani. „Problema de astăzi a belaruşilor nu este de a alege între Rusia şi Europa, ci de a obţine libertatea şi democraţia”, a subliniat el. Borrell a pledat pentru dialog cu liderul contestat al Belarusului. Totuşi, el a apreciat că situaţia cu Lukaşenko este similară cu cea a liderului venezuelean Nicolas Maduro, puternic contestat la Caracas.

La fel ca Maduro, Lukaşenko are parte de susţinerea Moscovei, în ciuda relaţiilor tensionate din ultimele luni.

Deşi acuză Occidentul de amestec în Belarus, Rusia nu se sfieşte să încerce să-şi impună propria poziţie. Duminică, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov s-a pronunţat pentru realizarea unei reforme constituţionale în Belarus.

Un referendum constituţional a avut loc recent în Rusia, la capătul căruia preşedintele Vladimir Putin a obţinut posibilitatea de a sta la Kremlin până în 2036.

Supranumit „ultimul dictator al Europei”, Lukaşenko se află la putere de 26 de ani. El susţine că a câştigat ultimul scrutin prezidenţial cu peste 80% din voturi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite