Barack Obama, în vizită la Berlin la jumătatea lunii iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele americann Barack Obama
Preşedintele americann Barack Obama

Preşedintele american Barack Obama va efectua la 18 şi 19 iunie o vizită de lucru la Berlin, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Guvernului german, citat de AFP.


Obama, care răspunde invitaţiei cancelarului german Angela Merkel, va face o escală la Berlin după reuniunea G8 din Irlanda de Nord, a precizat purtătorul de cuvânt adjunct al Guvernului german, Georg Streiter, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Cancelarul se bucură anticipat de această vizită şi de reuniunile cu preşedintele şi delegaţia sa, care trebuie să acopere o gamă largă de probleme bilaterale şi mondiale, mai ales de aprofundare a relaţiei transatlantice", a explicat Streiter.

Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite trebuie să înceapă, în lunile următoare, discuţii privind semnarea unui acord transatlantic, care va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume.

Însă, recent, Statele Unite au acuzat Germania că nu îşi asumă responsabilitatea de primă economie europeană prin încetinirea recuperării globale cu promovarea politicii de austeritate în Europa.

Răspunsul obişnuit al Germaniei este că explozia deficitelor este în parte responsabilă de criză, iar ortodoxia bugetară este singura cale.

Subiectul va figura pe agenda summitului G8.

Barack Obama a venit la Berlin în timpul primei sale campanii prezidenţiale, în iulie 2008, reuşind să adune o mulţime imensă. Zvonul privind o vizită în acest an circula de mai multe luni, în timp ce în urmă cu 50 de ani, la 26 iunie 1963, preşedintele John F. Kennedy a lansat celebra expresie "Ich bin ein Berliner" (Sunt berlinez) în oraşul divizat pe atunci de Zid.

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite