Asediu la Doneţk: va rezista, va fi strivit sau uşor de cucerit?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Separatişti proruşi în Doneţk. FOTO Reuters
Separatişti proruşi în Doneţk. FOTO Reuters

Rebelii proruşi se pregăteau, ieri, pentru apărarea oraşului Doneţk, principalul bastion al separatiştilor după căderea oraşului Slavinsk, în timp ce forţele Kievului avansează spre această zonă.

Oraşul era calm, ieri, şi nu se observau pregătiri militare sau o prezenţă crescută a persoanelor înarmate pe străzile din centru, unde se aflau puţini oameni. Transportul în comun funcţiona normal, în timp ce numeroase magazine şi restaurante erau închise, iar bancomatele nu funcţionau şi în unele cartiere era oprită furnizarea de apă caldă.

Potenţialul militar al rebelilor, al căror număr s-ar ridica în total la câteva mii de combatanţi în regiunile Doneţk şi Lugansk şi, potrivit Kievului, ar fi susţinuţi de voluntari veniţi  în Rusia, este dificil de estimat. Coloane ale unor maşini care transportau sute de persoane au fost observate intrând în Doneţk în weekend, precum şi blindate şi camione echipate cu tunuri antiaeriene.

Apărarea unui oraş atât de mare precum Doneţk nu este un lucru uşor, iar rebelii au ridicat puncte de control consolidate pe principalele artere.

Între soluţia Groznîi şi gherila urbană

Comandanţii militari rebeli susţin că în Doneţk armata ucraineană nu poate intervene cu aviaţia, deoarece blocurile cu multe etaje constituie un adăpost foarte bun în caz de bombardament aerian. „Kievul are două posibilităţi:fie să demoleze oraşul din temelie, cum a fost în cazul oraşului Groznîi, şi doar atunci să introducă trupe, fie să câştige treptat prin lupte cartier după cartier cu preţul unor pierderi uriaşe de vieţi omeneşti.

Prima variantă este imposibilă din cauza reacţiei comunităţii internaţionale, care va fi una extrem de negativă din cauza deceselor în masă în rândul populaţiei civile. A doua variantă va genera nemulţumiri deja în interiorul ţării“, susţin liderii separatişti.

Gherilă urbană

În acest context, armata ucraineană, Garda Naţională şi formaţiunile de voluntari care însoţesc forţele Kievului, vor avea o misiune dificilă. Oraşul Doneţk are un milion de locuitori, iar preşedintele ucrainean Petro Poroşenko s-a angajat solemn să nu pună în pericol viaţa civililor. Intrarea în oraş cu tancuri şi blindate i-ar expune pe locuitori la tirurile de armă antitanc, aflate în posesia rebelilor, după cum a arătat arsenalul confiscat la Slaviansk. În plus, un eventual război de gherilă urbană, evocat de insurgenţi, ar provoca o baie de sânge.

În acest condiţii, noii lideri ai armatei ucrainene, ministrul Apărării, Valeri Gheleţei, şi şeful de Stat Major, Viktor Mujenko, pot opta pentru un asediu. O astfel de opţiune ar fi dificilă în plan militar, uman şi politic, deoarece ar fi luată ostatică populaţia, iar autorităţile de la Kiev nu doresc ca localnicii să susţină cauza separatiştilor.

Potrivit fostului ministru interimar al Apărării, Mihailo Koval, în prezent adjunct în Consiliul pentru securitate naţională şi apărare, strategia, pregătită chiar de preşedintele Petro Poroşenko, ar consta în stabilirea unei „blocade“ atât la Doneţk, cât şi la celelălalt oraş controlat de rebeli, Lugansk. Marea necunoscută rămâne dacă locuitorii din Doneţk sunt dispuşi să-i sprijine pe combatanţii insurgenţi.

Trei poduri feroriare, distruse

Trei poduri feroviare, vizate de acte de sabotaj în estul Ucrainei
 Trei poduri feroviare au fost avariate în urma unor acte de sabotaj comise în ultimele 24 de ore în estul Ucrainei, anunţă autorităţile ucrainene, citate de AFP.

Un pod feroviar din zona Slaviansk-Doneţk-Mariupol a fost distrus în zona Novobahmutivka, regiunea Doneţk. O explozie a avut loc în timp ce podul era traversat de un tren de marfă. Mai multe vagoane au rămas suspendate în aer în urma incidentului.

Luni dimineaţă, un pod feroviar din regiunea Lugansk a fost avariat de o explozie provocată de insurgenţi. Un alt pod a fost avariat în oraşul Lugansk.

Vinerea trecută, un pod rutier peste Râul Siverski Doneţ a fost aruncat în aer, tot în regiunea Lugansk.

Miliardarul Rinat Ahmetov, cere armatei să nu intervină la Doneţk

 Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul echipei de fotbal Şahtior Doneţk, încearcă să joace rolul de mediator între insurgenţii proruşi din Doneţk şi Administraţia de la Kiev, cerând armatei ucrainene să evite bombardarea oraşului său, informează Reuters.

"Oraşul Doneţk nu trebuie bombardat. Zona Donbas nu trebuie bombardată. Nu trebuie să distrugem infrastructura. Trebuie să evităm suferinţele şi uciderea oamenilor paşnici", a spus Ahmetov.
 

  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite