Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti: Nu-l recunosc pe Ianukovici ca preşedinte. Sunt reprezentantul noilor autorităţi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul ucrainean la Bucureşti a declarat, marţi, că nici pentru el, nici pentru ambasadă Viktor Ianukovici nu mai este preşedintele legitim al Ucrainei, Teofil Bauer afirmând că este reprezentantul în România al noilor autorităţi.

"Vă pot spune fără echivoc că nici pentru mine, nici pentru ambasadă el (Viktor Ianukovici - n.r.) nu mai este preşedintele Ucrainei. El este considerat preşedinte legitim de acele forţe care încearcă să-şi ia revanşa, iar eu nu mă număr printre acestea", a precizat Bauer, întrebat cum se poziţionează faţă de Ianukovici care susţine că este, în continuare, preşedintele legitim al Ucrainei.

Întrebat dacă se consideră reprezentantul la Bucureşti al noilor autorităţi de la Kiev, Bauer a răspuns: "Sigur, absolut".

Totodată, diplomatul a explicat că, potrivit Constituţiei Ucrainei, Viktor Ianukovici nu putea părăsi teritoriul statului "în asemenea momente, în condiţii necunoscute de nimeni".

Bauer a reamintit că Parlamentul va organiza, la 25 mai, alegeri prezidenţiale anticipate.

Viktor Ianukovici a declarat, la 28 februarie, într-o conferinţă de presă la Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, că nu a fost "răsturnat" de la putere, ci a fost obligat să părăsească Ucraina din cauza unor ameninţări la adresa vieţii sale, relatează AFP.

El a afirmat că va "continua să lupte pentru viitorul Ucrainei" şi că ţara se află pe mâna unor "tineri neofascişti".

De asemenea, el se consideră în continuare preşedintele "legitim" al Ucrainei.

Ucraina ar putea solicita sprijin militar internaţional

 Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti a denunţat, marţi, agresiunea Rusiei împotriva Kievului şi a anunţat că ţara sa va solicita şi sprijin militar internaţional, dacă va fi cazul.

"Federaţia Rusă continuă să facă eforturi pentru a destabiliza situaţia în Republica Crimeea, provocând forţele armate ale Ucrainei să intre în contact cu trupele ruseşti, şi încearcă să le convingă să predea armamentul, muniţia, să încalce astfel jurământul militar, să treacă de partea forţelor ruse sau a separatiştilor locali", a povestit Bauer situaţia din ţara sa, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ambasadorul ucrainean a precizat că numărul forţelor ruse din Crimeea este în creştere, "fiind aduse contingente dislocate în Marea Baltică". "Se încearcă introducerea trupelor suplimentare ruse prin frontiera terestră. (...) În aceste condiţii, partea ucraineană face tot posbilul pentru a impune Rusiei să renunţe la aceste ambiţii agresive. În paralel, se fac eforturi pentru a mobiliza toată lumea, astfel încât să fie sprijinită integritatea teritorială a Ucrainei (...) Forţele armate ale Ucrainei sunt în stare de maximă alertă în momentul de faţă şi ca atare fac faţă agresiunii din partea forţelor ruseşti", a declarat Bauer.

Diplomatul a mai spus că până acum din partea forţelor ucrainene nu a avut loc "nicio provocare" la adresa forţelor ruse, a cetăţenilor ruşi "care vin sau care sunt pe teritoriul Ucrainei, cu atât mai mult la adresa populaţiei rusofonă din Ucraina".

Teofil Bauer a declarat că prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei încalcă toate reglementările acordurile în vigoare - chiar dacă acestea prevăd un plafon maxim de 25.000 de soldaţi ruşi - deoarece partea rusă "trebuie să notifice partea ucraineană nu numai în legătură cu numărul lor, ci şi despre orice mişcare a trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei". "Aceste reglementări sunt încălcate de partea rusă şi în mod constant se trimit şi trupe noi şi tehnică militară", a spus ambasadorul.

El a mai povestit că autorităţilor ucrainene nu li se permite "să facă controlul tuturor navelor aeriene sau maritime care vin în Ucraina", motiv pentru care nu se poate estima numărul exact al trupelor ruse în Ucraina.

Teofil Bauer a reamintit că Parlamentul de la Kiev a făcut apel la comunitatea internaţională pentru a primi ajutor în vederea "apărării obiectivelor nucleare, a centralelor atomoelectrice" şi a invitat NATO, OSCE, Consiliul Europei şi chiar CSI să organizeze misiuni în Ucraina.

Întrebat dacă Kievul va cere şi ajutor militar, Bauer a precizat că se poate întâmpla acest lucru. "Dacă va fi cazul, ne vom adresa şi pentru o susţinere militară", a punctat Teofil Bauer.

Nu sunt mişcări de trupe în Transnistria

În ceea ce priveşte Transnistria, ambasadorul a spus, răspunzând unei întrebări, că nu există informaţii că pe teritoriul acestei reupublici separatiste din Republica Moldova ar avea loc mişcări de trupe.

"Dar ceea ce se întâmplă în Crimeea şi în jurul Crimeii este un argument în plus pentru soluţionarea cât mai rapidă a situaţiei din Transnistria, fapt ce ar duce la o mai mare stabilitate în zonă. Şi noi suntem interesaţi de stabilitate în Transnistria, deoarece avem acolo o minoritate destul de importantă", a explicat el.

Referitor la anunţul privind organizarea unui referendum în Crimeea, ambasadorul a spus că astfel de consultări populare se pot organiza "în conformitate cu legislaţia statului ucrainean". "Orice referendum regional trebuie să aibă loc într-un mod liber, nu sub trăgaciul armelor, în condiţiile în care avem acolo trupe străine", a declarat Teofil Bauer.

În acest context, Bauer a mulţumit pentru reacţiile oficiale din România, ale preşedintelui Traian Băsescu şi de la nivelul MAE, "în direcţia susţinerii suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului ucrainean".
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite