Agresiunile din Köln: Optsprezece solicitanţi de azil printre suspecţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia germană verifică 31 de persoane suspectate de implicare în agresiunile comise la Köln în noaptea de Anul Nou. Dintre aceste persoane, 18 au depus solicitări de azil în Germania, a anunţat, vineri, un purtător de cuvânt al ministerului de Interne, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Tobias Plate, purtătorul de cuvânt al ministerului german de Interne, a precizat că printre cei 31 de suspecţi se numără nouă algerieni, opt marocani, cinci iranieni şi patru sirieni. De asemenea, sunt suspectaţi doi cetăţeni germani, un irakian, un sârb şi un american.

Potrivit wdr.de, până în momentul de faţă, doi bărbaţi au fost arestaţi  în legătură cu violenţele survenite în noaptea de Revelion în centrul oraşului Köln. Asupra lor au fost găsite telefoane mobile care conţineau înregistrări video ale respectivelor evenimente.

Poliţia din Köln a înregistrat până în prezent 170 de reclamaţii, 117  dintre acestea fiind pentru agresiune sexuală. În două cazuri, plângerile depuse au fost pentru viol.

Centrul oraşului Köln a fost, în noaptea de Revelion, scena unor evenimente care au şocat Germania. Sute de bărbaţi care, potrivit martorilor şi forţelor de ordine, păreau să aibă trăsături nord-africane şi arabe, au agresat zeci de femei care sărbătoreau intrarea în noul an. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite