Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune

La 24 iunie 2013, Consiliul Uniunii Europene pentru Afaceri Externe a adoptat documentul intitulat ”Orientările UE privind promovarea şi protecţia libertăţii de religie sau de convingere”.

În aceeaşi zi, Consiliul a adoptat şi documentul ”Orientări pentru promovarea şi protejarea respectării tuturor drepturilor omului pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgen şi intersexuale (LGBTI)”.

Deşi teoretic, aceste documente ar orienta în primul rând politica externă a Uniunii Europene, prin intermediul lor sunt stabilite standarde care se aplică şi ţărilor membre ale UE.

Aparent – voi încerca să argumentez în continuare de ce aparent – venerabilii membri ai Consiliului Uniunii Europene au manifestat neutralitate faţă de părţile implicate (credincioşi, atei, heterosexuali şi LGBTI, societate civilă şi stat) şi au emis două documente prin care s-ar dori definirea viziunii UE asupra unor relaţii sociale deosebit de complexe, acelea care sunt generate de convingerile şi opţiunile spirituale şi sexuale personale.

Totuşi, dacă studiem cu atenţia cuvenită textul acestor documente, chiar şi din perspectiva unei analize nepartinice – atenţionez, însă, cu sinceritate, că analiza mea este a unui preot creştin, partinică şi întemeiată pe valorile creştine, nu pe cele seculare – vom observa că Biserica Creştină Europeană pierde încă o luptă în încercarea de a încreştina Uniunea Europeană.

România, ca ţară membră a Uniunii Europene şi cu reprezentanţi oficiali în Consiliul UE, a acceptat şi este obligată să-şi asume prevederile acestor documente. În confruntarea de idei dintre creştinii români şi membri români ai comunităţii LGBTI, aceştia din urmă primesc un ajutor consistent din partea Uniunii Europene şi implicit, din partea Parlamentului şi Guvernului român care sunt obligate să aplice cele cuprinse în documentele adoptate de Consiliu.

Ca o remarcă, pare că se reconfirmă – a câta oară? – utilizarea dublului discurs de către politicienii români. Invitat la o conferinţă naţională a Alianţei Familiilor din România, ministrul de externe Titus Corlăţean a făcut mai multe afirmaţii procreştine şi anti-LGBTI, de o duritate în premieră pentru un membru al guvernului. Cităm: “Eu nu sunt în favoarea şi mă opun legiferării în România a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. (...) Acest subiect a devenit hiper-politizat, este folosit în discursul politic şi la Bruxelles şi în statele membre, s-a creat o chestiune care merge dincolo de limita normelor acceptate la nivel european ca standard, dincolo de legislaţiile naţionale şi se merge spre dorinţa generalizării prin norma juridică a căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. E destul de greu să mergi împotriva unui 'val' care s-a creat, dar trebuie să o facem pentru că fundamentul nostru, existenţa noastră, prin voinţa Domnului, şi prin voinţa Domnului nostru Iisus Hristos, este un fundament creştin. Şi voinţa divină ne-a creat într-un anumit fel şi asta este, cu cât lupta este mai grea, cu atât merită să o duci mai bine.

Deşi folosind un limbaj de inspiraţie neoprotestantă şi afectat de o oarecare stângăcie teologică, ministrul de Externe a exprimat convingerile care animă orice creştin conştient de valorile credinţei sale. Însă, de fel surprinzător pentru politica românească, la aproximativ două luni de la acest discurs, România participă, prin ministrul său de Externe, conform comunicatului oficial al Ministerului Afacerilor Externe, la adoptarea, în Consiliul Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, a două documente care aproape anulează orice posibilitate a Bisericii Creştine de a milita public împotriva unor comportamente sexuale sau de orice altă natură, pe care credinţa creştină le consideră a fi păcate.

Încă nu ştim cum a votat România în şedinţa Consiliului UE. Iarăşi, ce va face domnul ministru de Externe Titus Corlăţean, nu ştim, însă onoare îi cere fie să se pronunţe oficial împotriva acelor relglementări europene care sunt contrare valorilor creştine, inclusiv împotriva acelor articole necreştine care ar fi cuprinse în ”Orientărilor UE pentru promovarea şi protejarea respectării tuturor drepturilor omului pentru persoanele LGBTI”, stopând aplicarea lor la nivel naţional, fie să demisioneze, în semn de protest.

Lăsându-l pe domnul Titus Corlăţean în dialog cu propria conştiinţă, revenim la analiza noastră şi observăm că deja se oficializează un context în care – dincolo de garanţiile oficiale pe care le-ar acorda legislaţia europeană, garanţii oricum firave şi grav afectate de principii străine moralei creştine – vocea creştinilor va fi obligată la intensităţi scăzute, glasul profetic al Bisericii Creştine Europene şi implicit al Bisericii Ortodoxe Române, acesta din urmă oricum foarte scăzut în ultimele două decenii, fiind aşezat într-o tot mai evidentă dependenţă, subordonare faţă de filosofia laică şi secularizantă a lui ”politically correct”.

Europa ne dovedeşte că este un spaţiu nu post-creştin, ci pre-creştin, aşa cum corect afirmă şi argumentează teologul Radu Preda în articolul de pe blogul său. Uniunea Europeană abandonează moştenirea creştină lăsată prin Edictul de la Mediolanum de Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi îi trimite pe creştini în trecut, în timpurile creştinismului primar, când Biserica nu era o instituţie, ci înainte de toate, era un spaţiu sacru al mărturisirii lui Hristos, iar creştinul se manifesta cu adevărat în temeiul credinţei sale ca fiind în această lume, dar nu şi din această lume.

Îngrădirea libertăţii de mărturisire a Bisericii Creştine Europene

 

Textul documentului ”Orientările UE privind promovarea şi protecţia libertăţii de religie sau de convingere” pare a fi foarte generos. Libertatea de conştiinţă este proclamată cu putere, chiar cu o anumită solemnitate, însă, lucrurile încep să se complice atunci când discuţia ajunge la problema libertăţii de manifestare a conştiinţei. Există aici o diferenţă subtilă, pe care Consiliul UE o utilizează inteligent pentru a impune propria viziune filosofică şi politică despre libertate. Altfel spus, poţi gândi şi crede în orice doreşti, dar nu te poţi manifesta oricum, prin cuvânt şi faptă, în temeiul acestor credinţe, convingeri. Un principiu care protejează pe cei care au alte credinţe, convingeri, de un eventual extremism.

În documentul adoptat de Consiliu sunt cuprinse însă două puncte care afectează libertatea Bisericii Creştine de a mărturisi propria învăţătură de credinţă.

Astfel, se precizează la Capitolul C. – Definiţii, punctul 14, că ”libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea poate face obiectul unor limitări, dar „[doar] restricţiil[e] prevăzute de lege şi necesare pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice ori a moralei sau a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora.”

Acest punct 14 trebuie coroborat cu Litera A – Motivul demersului, punctul 1 din documentul intitulat ”Orientările pentru promovarea şi protejarea respectării tuturor drepturilor omului pentru persoanele LGBTI” şi adoptat de Consiliu, în care se precizează: ”Persoanele LGBTI au aceleaşi drepturi ca toate celelalte persoane – nu sunt create noi drepturi ale omului pentru aceste persoane şi niciun astfel de drept nu ar trebui să le fi e negat. UE îşi menţine angajamentul faţă de principiul universalităţii drepturilor omului şi reafirmă faptul că valorile culturale, tradiţionale sau religioase nu pot fi invocate pentru a justifica nicio formă de discriminare, inclusiv discriminarea faţă de persoanele LGBTI”. În fapt, Biserica Creştină este limitată în a promova viziunea creştină asupra familiei, ca fiind constituită din bărbat şi femeie, pentru că un astfel de demers constituie un act de discriminare sau de instigare la discriminare a homosexualilor. Dreptul de a constitui o familie este un drept universal, iar în accepţiunea Consiliului UE, devine un drept inclusiv al persoanelor din comunitatea LGBTI”.

Altfel spus, căsătoria homosexuală devine principiu al moralei publice, fiind recunoscută de autoritatea statală. În această situaţie, manifestarea propriei religii poate face obiectul unei limitări legale pentru că afirmaţia conformă învăţăturii lui Hristos, anume că ”homosexualitatea şi căsătoria între homosexuali reprezintă păcate”, intră în contradicţie cu ”restricţiil[e] prevăzute de lege şi necesare pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice ori a moralei sau a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora”, aşa cum se afirmă la punctul 14 din ”Orientările UE privind promovarea şi protecţia libertăţii de religie sau de convingere”.

La punctul 26 se precizează că: ”Anumite practici asociate cu manifestarea religiei sau a convingerii sau percepute ca atare pot constitui încălcări ale standardelor internaţionale privind drepturile omului. Dreptul la libertatea de religie sau de convingere este uneori invocat pentru a justifica astfel de încălcări. UE se opune în mod ferm unei astfel de justificări, rămânând totodată pe deplin angajată în sensul protecţiei şi promovării viguroase a libertăţii de religie sau de convingere în toate părţile lumii. Încălcările afectează adesea femei, membri ai minorităţilor religioase, precum şi persoane pe baza orientării sexuale sau a identităţii de gen a acestora.”

Din acest punct pot să rezulte două limitări importante ale discursului religios. Astfel, pe de o parte, un preot va risca să intre în conflict cu legislaţia europeană, eventual naţională, dacă prin predica publică şi comunicată prin diverse mijloace, inclusiv cele media – predica reprezentând o practică asociată cu manifestarea religiei creştine – va condamna păcatul homosexualităţii, pentru că afectează dreptul la liberă orientare sexuală a celor din LGBTI, orientare recunoscută de UE ca parte a moralei publice. Pe de altă parte, în cazul în care prostituţia va fi legalizată, ca fiind expresia libertăţii de alegere şi dreptului la muncă al femeii, preotul nu mai poate condamna prin predica publică nici prostituţia ca fiind păcat, tot datorită faptului că ar leza anumite drepturi fundamentale ale persoanei, în acest caz pe cele ale femeii.

Cele două documente adoptate de Consiliul UE pentru Afaceri Externe se adresează, cum spuneam, cu precădere politicii externe a UE. Totuşi, dincolo de glazura dulceagă a garanţiilor şi referinţelor juridice privind o multitudine de tratate europene şi internaţionale, se află miezul tare şi otrăvit al unui periculos început de limitare evidentă a posibilităţilor de manifestare a învăţăturilor Bisericii Creştine despre fiinţa umană şi despre familie. Direcţia spre care Consiliul UE invită Biserica Creştină să meargă poate fi exprimată prin fraza: ”Noi vă garantăm şi ocrotim existenţa, dar voi trebuie să acceptaţi viziunea noastră asupra moralei publice”.

Documentele ”Orientările UE privind promovarea şi protecţia libertăţii de religie sau de convingere” şi ”Orientările UE pentru promovarea şi protejarea respectării tuturor drepturilor omului pentru persoanele LGBTI” definesc politica externă a Uniunii Europene ca fiind una necreştină şi secularizantă, iar efectele aplicării lor se vor face simţite nu numai în spaţiul extra-unional, în relaţiile UE cu diferite state şi organizaţii regionale ale lumii, cât şi, mult mai important pentru creştini, în spaţiul intern al UE, la nivelul ţărilor membre.

Uniunea Europeană face încă un pas spre aplicarea unei filosofii necreştine cu pretenţii integratoare, eliminând treptat din morala publică şi din politicile publice europene acele princincipii creştine care pot împiedica construcţia unui nou Turn Babel, întemeiat pe arogantul arhetip al unui ”homo novus” autoproclamat ca semizeu şi unic principiu al moralei, pe vârful unei Golgote de pe care Crucea lui Hristos a fost luată şi aruncată pentru a fi arsă, spre uitare, în focul inconştienţei făpturii umane.

Post Scriptum – Reamintesc criticilor mei că eu condamn doar păcatele oamenilor şi nu pe oameni, considerându-i pe aceştia, inclusiv pe membri LGBTI, ca fiind fraţi ai mei faţă de care am datoria de a urma porunca hristică a iubirii de aproapele. Invit ca textul meu să fie evaluat în temeiul acestei afirmaţii.