FOTO Viaţa în Coreea de Sud, între ameninţări cu războiul şi Gangnam style

În timp ce Coreea de Nord ameninţă că va porni un război nuclear, vecinii de la sud dansează pe „Gangnam Style“. Chiar dacă războiul este foarte aproape, coreenii din Seul adoptă o atitudine bizară în faţa vieţii, cu spaghete, telefoane super-inteligente şi Psy, descrie publicaţia germană „Der Spiegel“, într-un amplu reportaj.

Bagaj istoric impresionant pentru Coreea de Sud

De-a lungul timpului, lumea s-a obişnuit să zugrăvească Coreea de Nord în cele mai sumbre culori, iar Coreea de Sud în termenii cei mai elogioşi. Nordul este condus de un dictator sinistru, iar Sudul se bucură de o democraţie înfloritoare. Restul lumii vede Nordul ca pe un loc în care oamenii mor de foame şi sunt oprimaţi, iar Sudul ca pe un loc liber, plin de consumatori veseli. În timp clişeele despre Nord nu sunt complet greşite, Coreea de Sud este un loc mult mai întunecat şi o ţară cu mai multe probleme decât pare, notează „Der Spiegel“.

Bagajul istoric impresionant al Coreei de Sud, care a fost, odată, o colonie japoneză, este plin de câmpuri de bătaie şi de dictatură militară. Toată această istorie poate fi rememorată la Muzeul Naţional al Istoriei Contemporane din Seul, aflat pe cel mai opulent bulevard al capitalei: Sejong-daero.

Ultimele încăperi ale muzeului găzduiesc smartphone-uri Samsung şi limuzine Hyunday, iar Psy îşi cântă melodia de succes „Gangnam Style“ pe un perete imens realizat din monitoare.

Dar ceea ce ignoră expoziţia este puterea nesănătoasă pe care o au conglomeratele industriale şi corupţia politică ce împânzeşte ţara. Muzeul uită să menţioneze cenzura omniprezentă a presei sau impulsurile dictatoriale ale guvernului actual, impulsuri scoase în evidenţă de faptul că noul preşedinte Park Geun-hye, fiica fostului dictator Park Chung-hee, tocmai a semnat o lege care impune limite fustelor mini.

Angajaţii Samsung Electronics prezintă noile smartphone-uri Galaxy S4 în timpul unui eveniment din Seul, pe 25 aprilie 2013.

Nimeni nu vorbeşte despre faptul că această ţară are cea mai mare rată a sinuciderilor dintre toate ţările industrializate, 40 de oameni punându-şi capăt zilelor în fiecare zi. Această rată este de trei ori mai mare decât în Germania. Şi aproape nimeni nu menţionează ce coşmar a creat posibilul război nuclear aici.

O intensificare dramatică a conflictului

De fapt, restul lumii este mai atent la conflictul coreean, şi nu la Coreea de Sud, a cărei existenţă este ameninţată în cazul unui război. În timp ce orice manevră a Nordului naşte în presa occidentală titluri scrise cu litere mari, articolele din mass media din Seul sunt scrise, mai degrabă, cu detaşare şi cu o oarecare rutină.

De-a lungul deceniilor, ţara a învăţat să trateze ameninţările frecvente ale Phenianului ca pe simple vorbe goale. Dar, poate că a uitat cum să recunoască un pericol real, comentează jurnaliştii germani.

Soldaţii din armata Coreei de Sud se deplasează în timpul unui exerciţiu din Seul pe 17 aprilie 2013.

Lumea întreagă a fost şocată pe 12 februarie, când Coreea de Nord a efectuat cel de-al treilea test nuclear. Incidentul a atras noi sancţiuni din partea ONU, a aprins şedinţele NATO şi a intensificat activitatea diplomatică. Au existat manevre militare deasupra Coreei de Sud, care au implicat rachete americane, bombardiere B-2 ce nu pot fi detectate pe radar, iar armatele din Sud şi din Nord au intrat în alertă. Iar totul s-a întâmplat în câteva săptămâni.

În aprilie, Coreea de Nord a anunţat că reporneşte reactorul nuclear Yongbyon, care fusese oprit cu şase ani în urmă. Străinii din Coreea de Sud au fost sfătuiţi să părăsească ţara. Phenianul a interzis accesul sud-coreenilor în zona industrială Kaesong, iar guvernul sud-coreean a lansat un ultimatum.

Viaţa în Coreea de Sud

Acest ultimatum a expirat în urmă cu două săptămâni fără niciun răspuns, iar în acest timp străzile şi aleile cartierelor sud-coreene Gangnam şi Itaewon au fost pline de clienţi veseli şi fericiţi. Barurile erau pline, iar geamurile restaurantelor aburite. Nimeni nu părea interesat de ultimatumul dat sau de închiderea Kaesong.

Coreea de Sud are alte griji. Când ajung noile colecţii din Paris şi din Milano, în Seul începe un adevărat pelerinaj al Asiei, deoarece femeile bogate din Japonia, China, Rusia şi din Indonezia vin aici la cumpărături.

Dansatorii tradiţionali din Coreea de Sud sunt prezenţi la ceremonia de redeschidere a porţii Namdaemun, în Seul pe 4 mai 2013.

Şi, totuşi, numărul vizitatorilor în Coreea de Sud este mult mai mic de când Nordul a început să ameninţe cu războiul. Au dispărut, în special, japonezii. Turismul ţării cunoaşte scăderi dramatice, fiind înregistraţi numai 88.000 de turişti japonezi în primele săptămâni ale lunii aprilie, număr care reprezintă o scădere de 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Liderul nord-coreean îşi bombardează inamicul sudic fără a se folosi de bombe sau rachete. Poate că ameninţările sale nu ajung în Seul, dar sunt auzite de Tokyo şi de Beijing. Kim recurge la tactici ale Războiului Rece.

O libertate dificilă

Jang Jin Sung este unul dintre puţinii coreeni care au trăit în ambele ţări. El este un scriitor care a servit ca poet naţional la Curtea lui Kim Jong Il, unde a scris poeme prin care-l omagia pe Preaiubitul Conducător.

Jang l-a întâlnit în persoană pe fostul lider nord-coreean Kim Jong Il de două ori. Prima întâlnire a avut loc în mai 1999, pe când el avea 28 de ani. „Eram tânăr şi am crezut că voi întâlni un zeu“, îşi aminteşte el.

Acest zeu însă s-a dovedit a fi un om foarte mic de înălţime, care purta pantofi cu tocuri atât de înalte, încât trebuia să se descalţe pentru a se putea aşeza. La auzul unui cântec popular rus, Kim, rămas doar în şosete, a început să plângă şi toţi cei aflaţi în cameră au plâns împreună cu el.

Kim a fost recompensat pentru munca sa cu raţii alimentare regulate şi, la a doua întâlnire, a primit cadou un ceas Rolex. Rolul său era acela al unui poet coreean din Sud, care scria imnuri dedicate dictatorului nord-coreean.

Finalul carierei sale s-a produs în urma unei întâmplări neobişnuite. Jang a avut privilegiul rar de a citi ziare şi reviste din Coreea de Sud, pe care le putea scoate din biblioteca sediului agenţiei de informaţii. Uneori, i le dădea şi unui prieten să le citească. Într-o zi, în ianuarie 2004, prietenul lui a uitat geanta, care conţinea reviste şi ziare sud-coreene, la metroul din Phenian. În aceeaşi zi, cei doi prieteni au decis să fugă din ţară, fiind convinşi că vor fi judecaţi pentru trădare.

În lunile care au urmat, a fost interogat în permanenţă de serviciile secrete de la Seul, pentru a fi exclusă posibilitatea ca el să fie un spion nord-coreean. Sudul nu l-a primit cu braţele deschise, ca pe un fiu sau frate pierdut. Pentru el, condiţiile de viaţă în libertate au fost grele la început, fiind dezgustat de materialism şi de superficialitate.

Sute de veterani din Coreea de Sud strigă lozinci în timpul unui miting susţinut la Seul pe 2 mai 2013, susţinând o alianţă între Seul şi Washington.

Jang a lucrat ca profesor în anii următori, ocazie cu care şi-a dat seama că sud-coreenii ignoră Phenianul şi că nu se tem de el.

Jang pare a fi genul de persoană care ar şti dacă un nou război coreean ar fi pe punctual de a izbucni, scrie publicaţia „Der Spiegel“. „Kim Jong-un este cel care ar trebui să fie cel mai preocupat de război, pentru că acesta ar însemna prăbuşirea ţării sale. Dacă nu este preocupat, atunci e o problemă“, recunoaşte Jang.

Îngrijorător de supărăcioşi

Între timp, Coreea de Sud are alte preocupări. De curând, Samsung a lansat noul telefon Galaxy S4. La eveniment au fost prezenţi atât de mulţi jurnalişti (40 de cameramani, 200 de fotografi şi 500 de jurnalişti), încât unii chiar s-au întrebat dacă există atâtea ziare şi televiziuni în Coreea de Sud.

Coreea de Sud este o ţară care cultivă mândria naţională, în timp ce, în mod constant, se diferenţiază de Nord, care are, într-adevăr, puţine de oferit, în afară de arme de distrugere în masă.

Protestatarii şi activiştii pentru drepturile omului, din Coreea de Sud şi SUA, ţin un banner care prezintă o caricatură a liderului nord-coreean Kim Jong-un.

Dar această mândrie a făcut mica ţară vulnerabilă. În comparaţie cu partea de nord, Coreea de se simte ofensată periculos de repede. Artiştii care îndrăznesc să caricaturizeze importante figuri publice, din industrie şi politică, sunt aduşi în instanţă. Reporterii care investighează giganţii corporaţiilor riscă să îşi piardă locurile de muncă. Criticarea guvernului este considerată o insultă, iar cei care studiază despre Coreea de Nord sunt suspectaţi a fi trădători cu intenţii comuniste, conchide „Der Spiegel“.