FOTO Important oraş chinez, paralizat de smog

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Smogul sufocant şi dens a produs astăzi paralizarea unuia dintre cele mai mari oraşe din nord-estul Chinei, Harbin, care are o populaţie de 11 milioane. Şcolile şi-au suspendat cursurile, traficul a fost închis aproape în totalitate, precum şi aeroportul oraşului, după ce zona a fost afectată de prima criză majoră de poluare a aerului din această iarnă.

Indexul de poluare a atins 1000 de unităţi, în unele părţi din Harbin, capitala supra-aglomerată a provinciei Heilongjiang din nord-estul ţării. Organizaţia Mondială pentru Sănătate a decretat că orice nivel peste 300 de unităţi este deosebit de periculos, recomandând un nivel al poluării de maxim 20 pe zi.

Agenţia de stat a Chinei, Xinhua, a anunţat că smogul a afectat întreg oraşul din cauza faptului că a fost prima zi în care locuitorii au dat drumul la încălzirea locuinţelor, fiind cunoscut faptul că ţara foloseşte cantităţi impresionante de cărbune pentru a asigura căldura pe timp de iarnă. Vizibilitatea a fost  redusă la 10 metri, iar autorităţile se aşteaptă ca smogul să se menţină şi în următoarele 24 de ore.

Calitatea aerului în oraşele chineze este o problemă tot mai mare a liderilor de la Beijing, deoarece alimentează frustrarea populară asupra privilegiilor de care se bucură nomenclatura comunistă, precum şi creşterea inechităţii sociale.

Mass-media din China au publicat o serie de articole în care erau prezentate dispozitivele scumpe de purificare a aerului pe care oficialii guvernamentali le au acasă sau la birouri.

Guvernul a anunţat că în următorii ani va combate problema poluării oraşelor, însă până acum nu s-au înregistrat progrese notabile.

Şi alte părţi din nord-estul Chinei au experimentat un nivel critic al smogului, inclusiv Tangshan, aflat la două ore de Beijing şi Changchun, capitala provinciei Jilin, care se învecinează cu Heilongjiang.

 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite