Coreea de Nord face apel la încetarea tensiunilor militare cu Seulul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coreea de Nord şi-a arătat disponibilitatea de a înceta ostilităţile cu regimul de la Seul în cadrul unei scrisori deschise redactată la cererea lui Kim Jong-un şi transmisă, vineri, autorităţilor din Coreea de Sud, anunţă AFP.

Comisia Naţională de Apărare din Coreea de Nord a trimis Seulului o scrisoare deschisă în care liderul nord-coreean Kim Jong-un declară că este determinat să creeze o atmosferă de „reconciliere şi unitate” între cele două state, potrivit agenţiei de presă KCNA.

În scrisoare, Comisia promite că va lucra pentru a stopa complet acţiunile militare ostile şi de a realiza pe cât posibil reuniunea familiilor separate şi a rudelor.

Este pentru prima dată de la instalarea în funcţie când liderul nord-coreean Kim Jong-un adresează un mesaj de reconciliere Coreei de Sud.

Scrisoarea transmisă Seulului menţionează de asemenea că un viitor mai bun între cele două state ar trebui să se bazeze pe voinţa ambelor ţări de a avea acest obiectiv.

„Relaţiile nord-sud vor fi îmbunătăţite doar pe baza unei colaborări strânse ale ambelor părţi, care pot lua măsuri realiste de prevenire a dezastrelor nucleare iminente”, mai scrie Comisia Naţională de Apărare din Coreea de Nord.

Recent, regimul de la Phenian aprecia că orice discuţie cu Seulul va fi purtată într-o stare de război. „Orice problemă legată de Nord şi Sud va fi tratată în conformitate cu starea de război”, anunţa guvernul din Coreea de Nord, conform presei oficiale. Însă în ultimele doua saptamani, tonul regimului de la Phenian în legătură cu discuţiile purtate cu Seulul pare să se fi schimbat.

Kim Jong-un a fost citat de agenţia de presă oficială spunând că îşi doreşte sincer să detensioneze relaţia cu ţara sa vecină şi să asigure în acest mod pacea.

De asemenea, scrisoarea critică implicarea puterilor străine în relaţiile dintre Coreea de Nord şi cea de Sud. „Forţele străine sunt în întregime de vină pentru istoria tragică şi ruşinoasă a naţiunii”, se mai arată în document.

În încheierea scrisorii deschise, Comisia Naţională de Apărare din Coreea de Nord notează că Seulul nu a fost deschis iniţiativelor lansate de Phenian, o schimbare a legăturilor fiind posibilă doar printr-o abordare corectă a problemei.

„Cu regret, autorităţile sud-coreene rămân neschimbate în atitudinea lor, negativă şi necorespunzătoare faţă de propunerile noastre. Ce este cel mai important pentru repararea relaţiilor inter-coreene este să avem o atitudine corectă faţă de această problemă”, se mai menţionează în scrisoarea deschisă.

Anunţul Coreei de Nord vine pe fondul organizărilor unor exerciţii militare comune ale Coreei de Sud cu Statele Unite. Analiştii politici se întreabă acum care va fi răspunsul Phenianului dacă exerciţiile militare vor avea loc.

Coreea de Sud a anunţat că respinge aceste propuneri, deoarece le consideră un exerciţiu fals de propagandă.

„Seulul nu ar trebui să interpreteze greşit sau să respingă în mod pripit propunerea noastră sinceră”, se mai arată în scrisoare.


Citeşte şi:

Sud-coreenii au trimis dispozitive USB şi tranzistori în Coreea de Nord: Populaţia să se revolte şi să pună capăt dictaturii

Activişti sud-coreeni au trimis miercuri dimineaţa de cealaltă parte a frontierei 500.000 de manifeste şi dispozitive USB cu informaţii despre încălcări ale drepturilor omului în Coreea de Nord, cu ajutorul unor baloane.

Coreea de Nord îndeamnă Seulul şi Washingtonul să renunţe la exerciţiile militare comune

Coreea de Nord a avertizat miercuri Statele Unite şi Coreea de Sud să renunţe la exerciţiile lor militare comune, programate pentru luna februarie, deoarece ar putea destabiliza şi mai mult relaţiile intercoreene, anunţă AFP.

Bucătar nord-coreean: Unchiul lui Kim a fost executat pentru că organiza orgii sexuale cu tinere, pentru cumnatul său

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, ar fi avut un motiv ascuns pentru care a comandat executarea unchiului său, Jang Song Thaek, în luna decembrie. Potrivit presei tabloide, Jang era cel care procura adolescente pentru „plăcerile“ fostului dictator al Coreei de Nord, Kim Jong Il, decedat în urmă cu doi ani.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite