Zahărul, inamicul nevăzut din alimentaţia românilor, într-un reportaj „România, te iubesc!“
0Duminica aceasta, Anca Nastasi pune alimentaţia românilor sub lupă, într-un reportaj marca „România, te iubesc!“, de la ora 18:00, în care personajul principal este zahărul. Îl găsim peste tot, este imposibil de ocolit şi, cel mai important, este, de multe ori, ascuns în mâncarea de zi cu zi.
Oamenii nu ştiu ce consumă, iar procentul zahărului ascuns în alimente este unul destul de mare. Chiar dacă vrei să ai o dietă sănătoasă, cei care asigură oferta au grijă ca glicemia noastră să nu scadă.
Anca Nastasi a stat de vorbă cu medici, nutriţionişti şi producători din industria alimentară, pentru a afla rolul exact al zahărului în alimentaţia noastră. Duminică, Anca ne prezintă şi câteva persoane cu diverse afecţiuni dobândite din cauza obiceiului dăunător de a consuma zahăr.
„Fără să ne dăm seama, zahărul s-a strecurat în dieta noastră şi e aproape imposibil să renunţăm la el: în pâine, în mezeluri, în iaurturi, sosuri şi supe. La fiecare îmbucătură, industria procesatoare ne hrăneşte cu zahăr, linguriţă cu linguriţă. 80% dintre alimentele pe care le cumpărăm conţin zahăr adăugat.
Stiţi cât zahăr mâncaţi într-o zi? Dar într-un an? Mâncăm de trei ori mai mult zahăr decât recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Ce se întâmplă când îi tai unui copil raţia zilnică de dulciuri, ca să-l salvezi de la obezitate, vedeţi duminică, la «România, te iubesc!», a declarat Anca.
Anca Nastasi va prezenta şi mărturiile unor persoane cărora zahărul le-a schimbat viaţa complet. Un băieţel, care la numai nouă, ani, cântărea 68 de kilograme, a dus o luptă grea cu dependenţa de zahă. Mama lui povesteşte cum „se ţinea cu mâinile de cap şi spunea «Mami, nu mai pot, dă-mi ceva dulce»“.
E dependenţa de zahăr o exagerare sau o realitate crudă? Există vreo legătură între zahăr şi obezitate, miopie, boli cardiace sau cancer? Duminică intrăm în culisele unei afaceri dulci şi profitabile, iar descoperirile ne vor lăsa un gust amar.
Telespectatorii vor vedea care sunt lucrurile de care trebuie să ţină cont la rafturile magazinelor, ce efecte are acest ingredient ascuns, dar şi care sunt produsele ce conţin cel mai mare procent de zahăr.