Simona Gherghe revine la „Acces Direct“, după nouă luni de pauză. Ce a declarat prezentatoarea

Simona Gherghe revine la „Acces Direct“, după nouă luni de pauză. Ce a declarat prezentatoarea

Simona Gherghe revine la „Acces Direct“ FOTO Antena 1

Începând de astăzi, 8 ianuarie, Simona Gherghe se întoarce la cârma emisiunii „Acces Direct“ după nouă luni de pauză, timp în care s-a aflat în concediu de maternitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Simona Gherghe (40 de ani), cunoscuta vedetă a Antenei 1, revine la „Acces Direct“, după aproape nouă luni de pauză, timp în care Mirela Vaida (35 de ani) i-a ţinut locul fostei ştiriste. 
 
„A fost cea mai frumoasă pauză, pentru că am fost alături de Ana. Au fost luni grele, dar minunate. Mi-e greu să mă rup de ea, cu siguranţă orice mamă simte la fel când se întoarce din concediul de maternitate. Probabil că o să sufăr, dar Ana trebuie să vadă că mama ei munceşte pentru ea, ca ei să nu-i lipsească nimic“, povesteşte Simona.
 
„Mi-au lipsit adrenalina directului şi interacţiunea cu cei de acasă, dar vom recupera“, a adăugat prezentatoarea.

În luna martie a anului trecut, Simona Gherghe a intrat în concediu de maternitate, iar în vară a devenit mămica unei fetiţe. Prezentatoarea de televiziune are o relaţie cu consultantul politic Răzvan Săndulescu (41 de ani).

citeste totul despre: